Sauropodele masive își puteau mișca cozile la fel ca un câine. Planeta noastră a fost, timp de sute de milioane de ani, dominată de un singur grup de animale: dinozaurii. Ei au trăit peste tot, de la Antarctica până la ecuator, din vestul Europei până în sud-estul Australiei, ocupând aproape orice habitat terestru și chiar câteva nișe aeriene. Este ciudat, așadar, că știm atât de puține despre ei. Sigur, știm cam cum arătau, ce mâncau și alte detalii de bază. Dar cum se comportau? Cum se mișcau? Un nou studiu sugerează că răspunsul nu este chiar cel pe care l-am învățat, cel puțin în cazul uriașului Giraffatitan.
Imaginează-ți un sauropod, acele animale erbivore cu gât lung, de dimensiuni gigantice, care trăiau în turme. Probabil că, atunci când te gândești la ele, accentul cade pe cap și gât. Dar ce se întâmpla în spate?
Dacă îți iei informațiile doar din filme ca Jurassic Park, răspunsul ar putea fi „nu mare lucru”. „De zeci de ani știm că dinozaurii își țineau cozile paralele cu solul, și nu târându-le după ei, așa cum erau reprezentați în trecut. Totuși, până recent, coada era văzută ca un element aproape static, fără prea multă mobilitate”, explică Verónica Díez Díaz, cercetătoare postdoctorală în paleontologie de vertebrate la Muzeul de Științe Naturale din Berlin (Germania).
Dar asta e ciudat, nu? La urma urmei, coada face parte din corpul unui animal, la fel ca membrele, și poate fi folosită pentru echilibru, pentru prindere sau chiar pentru a semnala stări emoționale, ața cum dă din coadă un câine. Și se pare că sauropodele masive își puteau mișca cozile la fel ca un câine.
De ce ar fi fost dinozaurii diferiți? „Principala utilizare a cozii era să impulsioneze membrele posterioare, adică să ajute la deplasare. Dar probabil o foloseau și pentru apărare sau comunicare”, spune Díez Díaz. Totuși, cercetătoarea subliniază că „comportamentele nu se fosilizează”, așa că nu putem ști cu certitudine cum erau folosite cozile, ci doar cum ar fi putut fi. Echipa sa a descoperit că Giraffatitan avea o mobilitate uimitoare a cozii, putând să o ruleze precum un malamut sau să o îndoaie până aproape de glezne.
Concluzia studiului? „Coada sauropodelor trebuie să ofere stabilitate, dar este mai mult decât un simplu apendice. Este o structură complexă, modulară, cu o varietate de funcții biomecanice și comportamentale, care a contribuit la succesul evolutiv al acestui grup”, spun oamenii de știință.
Díez Díaz are experiența necesară pentru a susține aceste afirmații: studiază partea posterioară a lui Giraffatitan de aproape un deceniu, analizând urmele musculare de pe oase, făcând comparații cu animale moderne precum crocodilii și păsările și realizând reconstrucții digitale. Într-un studiu din 2020, echipa a calculat că doar coada lui Giraffatitan cântărea circa 2.500 de kilograme, aproximativ cât un rinocer adult.
Pe baza acestor date, cercetătorii fac acum simulări biomecanice care ar putea arăta nu doar cât de repede se mișca dinozaurul, ci și ce distanțe parcurgea în migrațiile sale și ce nevoi energetice avea. „Nu vom reuși niciodată o reconstrucție 100% exactă, dar cu metode inovatoare și modele biomecanice ne apropiem tot mai mult de realitate”, admite Díez Díaz.
Pentru ea însă, dincolo de știință, cea mai mare satisfacție rămâne alta. „Ceea ce mă fascinează cel mai mult este să ‘aduc aceste fosile la viață’. Una e să vezi oase izolate în colecții muzeale, și cu totul altceva să creezi reconstrucții musculoscheletice și să le vezi mișcându-se în simulări”, declară cercetătoarea, citată de IFL Science.
Studiul de față a fost publicat în revista Royal Society Open Science.
Test de cultură generală. Ce este călcâiul lui Ahile?
Test de cultură generală. Care este cea mai grea statuie din lume?
Descoperirea Troiei de către Heinrich Schliemann: adevăr și legendă în arheologie
Test de cultură generală. Cât cântăresc statuile de pe Insula Paștelui?