Dinozaurii erau mult mai lenți decât credeam: noi cercetări pun la îndoială estimările de viteză bazate pe urme fosilizate.
Deși urmele fosilizate sunt folosite de zeci de ani pentru a estima viteza animalelor dispărute, în special a dinozaurilor, noi cercetări sugerează că aceste calcule ar putea fi eronate. Concluzia? Dinozaurii erau mult mai lenți decât am crezut.
Timp de generații s-a crezut că dinozauri precum Velociraptor erau prădători rapizi, capabili să alerge cu viteze de până la 60 km/h. Aceste estimări proveneau în mare parte dintr-o formulă creată în 1976 de biomecanicianul R. McNeill Alexander, bazată pe lungimea pasului, înălțimea șoldului și o constantă derivată din studierea animalelor actuale.
Dar o echipă de cercetători de la Liverpool John Moores University (Marea Britanie) a decis să testeze această formulă, folosind un analog surprinzător din zilele noastre: bibilica (Numida meleagris), o pasăre bipedă cu proporții și structură a picioarelor similare cu cele ale dinozaurilor teropozi mici, precum Velociraptor.
Deși formula lui Alexander a fost influentă în paleontologie, ea s-a bazat mai ales pe date obținute de la mamifere, nu de la păsări, care sunt, de fapt, urmașele directe ale teropozilor.
În cadrul studiului, echipa a filmat păsările mergând și alergând pe diferite tipuri de noroi, folosind camere de mare viteză. Apoi au creat modele digitale ale urmelor cu ajutorul fotogrametriei, pentru a măsura lungimea pașilor și a calcula viteza folosind formula clasică.
Rezultatele au fost surprinzătoare: formula a supraestimat constant viteza reală a păsărilor. De exemplu, o pasăre care se deplasa cu doar 1 km/h era interpretată de formulă ca alergând cu 4,7 km/h, aproape de cinci ori mai rapid, notează Interesting Engineering.
Cauza principală? Substratul moale. Urmele fosilizate se formează doar pe terenuri moi, precum nămolul, dar formula lui Alexander a fost concepută pentru deplasarea pe suprafețe tari sau pe bandă de alergat. Noroiul deformează urmele, făcând ca pașii să pară mai lungi decât sunt în realitate. Asta înseamnă că un dinozaur care mergea încet prin noroi putea fi greșit interpretat ca alergând după pradă.
De exemplu, Tyrannosaurus rex, despre care se credea că putea atinge viteze de 27-29 km/h, ar fi fost, de fapt, un plimbăreț lent. Un studiu din 2021, bazat pe simulări ale mișcării cozii, a estimat că T. rex mergea cu doar 1,3 metri pe secundă, adică aproximativ 5 km/h.
Atenție, această nouă evaluare nu înseamnă că dinozaurii nu alergau niciodată. Dar sugerează clar că estimările de viteză obținute exclusiv din urmele fosilizate sunt inexacte și pot induce în eroare.
Acest lucru ne obligă să regândim totul: de la vânătoarea prădătorilor, la modul în care migrau turmele de erbivore. Studiul, publicat în revista Biology Letters, subliniază că urmele fosilizate sunt utile pentru comparații generale, dar nu pot oferi estimări precise de viteză.
„Recomandăm ca estimările de viteză bazate pe urme fosilizate să fie prezentate în termeni largi, nu ca valori exacte”, au concluzionat autorii.
Mai sunt necesare studii suplimentare, pe animale de dimensiuni variate și în tipuri diferite de sedimente. Însă această cercetare ne reamintește cât de fluidă este știința, iar înțelegerea noastră despre dinozauri evoluează continuu, punând sub semnul întrebării chiar și ideile considerate de mult timp adevărate.
O fosilă veche de 2,6 milioane de ani din Japonia a dezvăluit o specie „extrem de rară”
Descoperire arheologică inedită pe un deal vulcanic din Ungaria
Doi turiști au descoperit o comoară cu sute de monede de aur în timp ce se plimbau într-o pădure