Greșeala care i-a costat pe germani. „Am subestimat Rusia: estimasem 200 de divizii, dar am identificat deja 360”

În planificarea invaziei Uniunii Sovietice, Hitler și generalii de Stat-major germani au mizat pe distrugerea armatei sovietice într-o bătălie decisivă. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv au acționat în special diviziile de tancuri germane. Numai că acest obiectiv de distrugere a Armatei Roșii avea să atragă armata germană tot mai mult în imensitatea teritoriului sovietic, acolo unde și-au dat seama că au subestimat extrem de mult capacitatea sovieticilor de mobilizare.

Deși au reușit mai multe încercuiri succesive pe care le-au realizat în primele luni ale invaziei și au reușit să captureze sute de mii de soldați sovietici, doar în jurul localității Viasma au capturat peste 600.000, armata sovietică a continuat să lupte cu o îndârjire și mai mare.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Bătălia de la Viasma s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie, iar trupele germane erau tot mai istovite, mai ales că drumurile s-au transformat într-o adevărată mocirlă pe măsură ce vremea se înrăutățea. În tot acest timp, rușii au masat noi forțe în fața Moscovei. Majoritatea generalilor germani au dorit să oprească ofensiva și să se instaleze pe poziții adecvate pentru iarna care urma. Însă Hitler, susținut de generalii Franz Halder și Brauchitsch, a decis continuarea ofensivei spre Moscova. Ofensiva a fost reluată pe 15 noiembrie, iar trupele germane s-au apropiat la 36 de kilometri de Moscova.

Germanii, în fața Moscovei

La 2 decembrie 1941, au lansat un nou atac, iar câteva detașamente au reușit să pătrundă în suburbiile Moscovei. A urmat însă contraofensiva rusească condusă de generalul Jukov, care a dat peste cap trupele germane.

De ce au eșuat? „O cauză esențială a eșecului invaziei a reprezentat-o aprecierea greșită a rezervelor pe care Stalin le putea mobiliza. Statul Major General şi Serviciul lui de informații s-au înșelat ca și Hitler. Eroarea fatală este rezumată în jurnalul lui Franz Halder, la mijlocul lui august: `Am subestimat Rusia: estimasem 200 de divizii, dar am identificat deja 360`”.

Cu fiecare lună care trecea, germanii s-au confruntat cu armate sovietice proaspete sosite pe câmpul de luptă. Masivul sistem sovietic de mobilizare izbutise să pregătească trupe dincolo de zonele controlate de nemți.

„Începând cu iarna anului 1941, armatele germane au fost permanent depășite numeric. Datorită tehnicii și instruirii lor superioare, ele au izbutit să distrugă aceste armate în bătălii succesive de încercuire, dar ulterior s-au împotmolit în noroaiele toamnei.

Când a venit înghețul, care a întărit solul, s-au trezit în fața unor armate proaspete care le blocau calea. Armata germană era prea istovită pentru a susține noi lupte. Dar factorul decisiv al insuccesului a fost modul în care Hitler și generalii săi au pierdut timpul în luna august cu discuții contradictorii despre ceea ce trebuia întreprins în continuare, la nivelul cel mai înalt al Comandamentului german exista o uimitoare stare de confuzie”, notează istoricul militar Liddell Hart.

Strategia lui Guderian

Printre extrem de puținii generali germani care au susținut înaintarea rapidă către Moscova s-a numărat Heinz Guderian.

„A știut precis ce vrea să facă – să înainteze spre Moscova cât mai rapid posibil, lăsând în sarcina armatelor de infanterie curățarea terenului de unitățile dezorganizate prin care își croise drum. Astfel, câștigase Bătălia pentru Franța în 1940. Riscurile erau mai mari, dar putea să cucerească Moscova înainte ca armatele rusești din a doua linie să fie pregătite pentru a o apăra”, considera Liddell Hart.

„Supraviețuirea Rusiei s-a datorat poporului și a ostașilor”

Spre deosebire de germani, punctul forte al Uniunii Sovietice nu a fost dezvoltarea tehnologică, ci capacitatea poporului și soldaților de a îndura acele greutăți inimaginabile.

„Supraviețuirea Rusiei s-a datorat nu atât dezvoltării tehnice realizate după revoluție, ci mai ales tenacității poporului și a ostașilor, capacității lor de a îndura greutățile și de a merge înainte, în ciuda unor neajunsuri care ar fi paralizat popoarele și armatele țărilor apusene.

Un element și mai important l-a reprezentat starea proastă a căilor de comunicație – majoritatea drumuri de țară, desfundate şi nisipoase. Transformarea lor în mocirle, când ploua, a contribuit la stăvilirea invaziei germane mai mult decât eroicele sacrificii ale Armatei Roșii.

Dacă regimul sovietic ar fi înzestrat Rusia cu un sistem rutier comparabil cu cel a țărilor occidentale, țara ar fi fost cotropită aproape la fel de repede ca și Franța”, nota Liddell Hart.

Pe de altă parte, un aspect tehnic a contat destul de mult în insuccesul germanilor. Marea majoritate a vehiculelor armatei germane erau vehicule pe pneuri, nu vehicule cu șenile.

„Pe drumurile noroioase ale Rusiei, vehiculele pe pneuri s-au împotmolit acolo unde tancurile ar fi putut merge mai departe. Dacă forțele blindate ar fi fost dotate și cu vehicule pe șenile, ar fi ajuns în centrele vitale ale Rusiei înainte de instalarea toamnei, în ciuda tuturor noroaielor”, mai scria Liddell Hart.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a căzut Hitler în capcana enormității spațiului rusesc

Cum s-a lăsat Stalin înșelat de Hitler

Hitler, Balcanii și atacarea Uniunii Sovietice

Capcanele pe care Hitler și Stalin și le-au întins reciproc