Churchill, Rommel și bătălia pentru Tobruk

La 2 martie 1941, generalul britanic Archibald Percival Wavell, conducătorul trupelor britanice din Orientul Mijlociu, avertiza Statul Major britanic că trupele germane începeau să debarce la Tripoli. El considera că germanii nu vor întreprinde vreun atac serios până când nu vor avea la dispoziție două sau mai multe divizii. Se înșela amarnic. Singurul care a prevăzut că germanii vor întreprinde acțiuni ofensive rapide în Africa a fost Winston Churchill.

La începutul lunii martie 1941, generalul Wavell prognoza, într-o analiză trimisă către Statul Major britanic, că „nu era de așteptat ca un atac să poată fi inițiat înainte de sfârșitul verii” de către forțele germane ce se acumulau în nordul Africii.

• Ziua în care Orientul şi Occidentul s-au despărţit pentru totdeauna din punct de vedere religios
• Atentatul de la King David și retragerea britanică

Churchill: „Mi se pare extrem de important să constate de la bun început supremația noastră”

Pe de altă parte, premierul britanic Winston Churchill nu era la fel de optimist că germanii vor aștepta prea mult pentru a acționa. El propunea un atac preventiv asupra trupelor germane.

„E firesc să fim îngrijorați în privința unei rapide înaintări a nemților spre Agheila. Le stă în fire să forțeze un atac ori de câte ori nu li se opune rezistență. Presupun că aștepți doar ca broasca țestoasă să își scoată capul suficient de mult pentru a i-l putea reteza. Mi se pare extrem de important să constate de la bun început supremația noastră”, îi scria Churchill lui Wavell.

Dar și Churchill comitea o greșeală. El supraaprecia capacitățile forțelor britanice din nordul Africii de la acel moment

„Deşi Divizia 2 blindată, acum descompletată, plasată în zona din față avea încă trei unități de blindate față de numai două ale lui Rommel, tancurile (mare parte blindate M13 capturate de la italieni pentru a compensa lipsa tancurilor mijlocii) erau într-o stare avansată de uzură.

Șansele acestei forțe eterogene au fost diminuate de instrucțiunile lui Wavell, potrivit cărora, `dacă erau atacate`, trebuiau să se retragă și `să se angajeze în acțiuni de întârziere`”, scria istoricul Liddell Hart.

Atacul lui Rommel

Conducătorul forțelor germane din nordul Africii, generalul Erwin Rommel, avea să îi surprindă complet pe britanici pe 31 martie, atunci când a declanșat un puternic atac. Trupele britanice, conform instrucțiunilor date de Wavell”, și-au abandonat pozițiile deținute în trecătoarea aflată la est de Agheila.

A fost o mare greșeală deoarece odată ce au pătruns prin trecătoare, germanii au avut calea liberă într-o mare întindere pustie unde puteau folosi, la derută, o mare varietate de rute și de obiective. Forțele britanice nu au putut să înfrunte manevrele rapide de înaintare și de învăluire ale germanilor, realizate prin flancuri.

Avansul rapid al forțelor lui Rommel nu le-a permis englezilor niciun moment de reorganizare. Mai mult, britanicii și-au pierdut tancurile, nu în luptă, ci din cauza defecțiunilor și a penelor de combustibil pe parcursul unor serii prelungite și dezorganizate de retrageri succesive.

„În mai puțin de o săptămână, englezii s-au retras cu peste 320 de kilometri față de pozițiile pe care le-au deținut la granița de vest a provinciei Cyrenaica. După două săptămâni, se aflau la 645 km, pe granița de est a provinciei Cyrenaica, la frontiera de vest a Egiptului cu excepția unei forțe concentrate la Tobruk. Decizia de a păstra acest mic port, `ca un ghimpe în coasta inamicului` a avut un efect deosebit asupra desfășurării campaniei africane în următoarele 12 luni. Prăbușirea rapidă contribuise la zdruncinarea încrederii comandanților și a trupelor britanice şi la exagerarea forței inamicului”, menționa Liddell Hart.

Churchill: „Tobrukul trebuie păstrat cu orice preț”

Winston Churchill a fost cel care a insistat ca Tobrukul să rămână neapărat în mâinile forțelor britanice pentru a putea reprezenta un ghimpe în coasta forțelor germane.

Pe 7 aprilie 1941 i-a telegrafiat lui Wavell: „Trebuie neapărat să rămâi ferm pe poziții la Tobruk, până când inamicul nu concentrează forțe de artilerie puternice. E greu de crezut că ar putea face asta în câteva săptămâni. Și-ar asuma riscuri mari împiedicând acțiunile noastre la Tobruk și înaintând spre Egipt, ştiind că noi putem primi întăriri pe mare, şi că avem posibilitatea de a-i tăia linile de comunicații. Prin urmare, Tobrukul trebuie păstrat cu orice preț. M-ar bucura să aflu intențiile dumitale”.

Wavell a făcut mari eforturi pentru a păstra Tobrukul în mâinile forțelor britanice. E drept, și determinarea lui Churchill l-a ajutat și atunci când a putut a trimis noi trupe în Africa de nord.

„Soarta războiului în Orientul Mijlociu, pierderea Canalului de Suez, înfrângerea sau deruta enormelor forțe pe care le-am organizat în Egipt, eliminarea oricăror șanse de cooperare americană prin Marea Roșie – toate acestea s-ar putea să atârne de câteva sute de autovehicule blindate. Acestea trebuie să fie transportate acolo cu orice preț”, le transmite Churchill generalilor britanici.

Trupele britanice din nordul Africii au fost întărite cu noi forțe, iar Tobrukul a reprezentat punctul central al eforturilor englezilor. Însă a fost nevoie de serioase forțe pentru a îl alunga pe Rommel din Africa.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei

Elisabeta a II-a și Winston Churchill, o prietenie neașteptată

Planul lui Winston Churchill de a invada Uniunea Sovietică: Operațiunea Unthinkable

Buncărul secret al lui Winston Churchill, din suburbiile Londrei: Motivul pentru care „buldogul englez” nu a fost mulțumit de clădire