Dezvăluirile unui ambasador francez despre generalul Maurice Sarrail: „Problema este mai mult politică decât militară”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La 27 august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Chiar în acea zi, trupele române treceau granița austro-ungară și pătrundeau în Transilvania. Din punct de vedere militar, România se găsea într-o situație foarte dificilă, fiind expusă și unui atac bulgar. Pentru a nu se întâmpla acest scenariu, forțele aliate de la Salonic, conduse de generalul francez Maurice Sarrail, trebuiau să execute o ofensivă împotriva Bulgariei. Generalul francez a tot amânat ofensiva, oferind posibilitatea generalilor bulgari să mute trupe de pe acest front pentru un atac asupra României. Profitând de faptul că marea majoritate a trupelor române erau dincolo de Carpați, forțele bulgare au trecut la ofensivă la începutul lunii septembrie și au produs la Turtucaia prima mare înfrângere a trupelor române din toamna anului 1916. De ce nu au atacat trupele generalului Maurice Sarrail?

Generalul Maurice-Emmanuel Paul Sarrail a fost comandantul armatei din est între 1915 – 1917. Maurice Sarrail a fost mult sprijinit în carieră nu atât de competența sa militară, cât de prieteniile sale politice, de orientare radicală de stânga. A fost șef al infanteriei în Ministerul de Război (1907–1911), iar la începutul Primului Război Mondial a condus trupele franceze din Munții Ardeni și din preajma Verdunului. A fost îndepărtat de la conducerea acestor trupe din cauza insucceselor suferite de unitățile sale, dar a fost numit comandant al forțelor franceze din Macedonia (octombrie 1915), unde nu a reușit să oprească deruta armatei sârbe prinse între austrieci şi bulgari.

Comandamentul britanic a cerut destituirea sa, dar acest lucru nu a avut loc din cauza sprijinului dat de miniștrii francezi de stânga, în frunte cu Georges Clemenceau, care au reușit să-l ferească şi de controlul superiorului său ierarhic, generalul Joffre.

Conform mai multor istorici, în loc să pregătească ofensiva contra Bulgariei, mult așteptată şi de România, Sarrail s-a amestecat în intrigile urzite la Atena în jurul regelui Constantin al Greciei şi a izbutit pentru a doua oară să scape de sancțiunile preconizate de Joffre, devenit între timp comandant general al armatelor franceze.

În toamna lui 1916, Sarrail a contribuit la abdicarea forțată a regelui Constantin, fiind numit câteva luni mai târziu comandant suprem al armatei din est, compusă din unități franceze, ruse, britanice, sârbești şi grecești, cu care nu a reușit totuşi să străpungă frontul bulgar. Exasperați de incompetența lui Sarrail, în vara anului 1917, autorităţile engleze au retras în semn de protest două unități din Salonic. Sarrail a fost destituit de Clemenceau, abia după ce s-a aflat că anumite documente secrete franceze ajunseseră prin imprudența anturajului său în mâinile comandamentului austro-german.

Un nou ambasador francez în România

Pentru a impulsiona negocierile cu România, Franța a trimis la începutul verii anului 1916 un nou ambasador la București în persoana contelui de Saint-Aulaire. Înainte de a veni la București, Saint-Aulaire s-a întâlnit cu o serie de politicieni și ofițerii francezi care l-au pus la curent cu jocurile politice de la Paris.

Sosit din Maroc la Paris pentru a primi detaliile misiunii sale la București, Saint-Aulaire se întâlnește și cu o serie de apropiați, printre care s-a numărat și generalul Maurice César Joseph Pellé, fost atașat militar la Berlin, şef de stat-major al generalului Hubert Lyautey la Rabat, unde Saint-Aulaire l-a cunoscut şi apreciat, subşef de stat-major al generalisimului Joffre în 1916.

„După câteva zile, sosind la Paris, îl găsesc la gară pe generalul Pellé, alertat de Lyautey. Luând cina cu el la restaurantul Larue, am aflat mai mult despre ceea ce mă aștepta la Bucureşti decât dacă mi-aș fi pierdut nopțile studiind dosarele de la Quai d’Orsay (Ministerul de Externe francez, n.r.).

`Totul, îmi spuse el, stă pe loc din cauza inerției lui Sarrail, de care statele-majore de la Salonic şi Chantilly se învinovățesc reciproc. Salonicul îi reproșează Marelui Cartier General că-i refuză mijloacele de a începe ofensiva. Chantilly, cu mai multă dreptate, îi reproșează Salonicului, deci lui Sarrail, că nu folosește mijloacele de care dispune deja, ceea ce nu este un îndemn să i se trimită altele.

Problema este mai mult politică decât militară. Este imposibil să-l critici pe Sarrail fără a provoca în partidele de stânga o reacţie de apărare a acestui general `republican` atât de radical, încât Marcel Sembat, principalul său protector, copilul teribil al partidului, pretinde că Sarraut (numele fraţilor Maurice şi Albert, şefi ai partidului radical) este pluralul numelui Sarrail. Dar cum să supui un înalt demnitar al Franței masonice controlului unui general, frate cu un iezuit, el însuși iezuit în uniformă!

Toţi șefii şi-au acoperit ochii, făcând un gest de neputința. De aceea Joffre, despre care cred că a fost francmason, dar care are mai multă încredere în Castelnau decât în Sarrail, a trebuit să cedeze`”, scrie Saint-Aulaire în memoriile sale.

Faptul că generalul Maurice Sarrail a reprezentat o problemă pentru aliați a fost scos la suprafață după înlocuirea sa. Ofensiva de la Salonic din 1918 a condus într-un final la prăbușirea Puterilor Centrale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O situație bizară în care ajuns ambasadorul francez din România în 1916

Ambasadorul francez, Brătianu și războiul

O schimbare tensionată de ambasadori francezi la București

Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru de alianță cu România”