Polul sudic al Lunii ascunde un secret vechi de 4 miliarde de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un impact colosal produs de un asteroid venit dinspre nord, în urmă cu miliarde de ani, a modelat probabil regiunea polului sudic al Lunii și explică relieful ei inegal.

Cercetătorii au descoperit că bazinul de impact South Pole–Aitken (SPA) s-a format în urma unei lovituri oblice din nord, care a scos la suprafață materiale provenite din adâncurile Lunii. Această descoperire oferă o nouă perspectivă asupra modului în care elementele KREEP s-au acumulat pe partea vizibilă a Lunii, alimentând activitatea vulcanică. Astronauții misiunilor Artemis ar putea aduce în curând mostre care să rescrie istoria lunară.

South Pole–Aitken conține un strat bogat în materiale radioactive provenite din oceanul de magmă al Lunii. Astronauții Artemis vor ateriza chiar în această regiune, la capătul sudic al bazinului.

Când astronauții vor păși pe polul sudic al Lunii în următorii ani, ei ar putea descoperi urme prețioase ale nașterii Lunii, potrivit unui nou studiu condus de Jeffrey Andrews-Hanna, planetolog la Universitatea din Arizona.

Studiul, publicat în revista Nature, oferă o imagine detaliată a istoriei violente timpurii a Lunii și ar putea explica de ce partea îndepărtată este plină de cratere, în timp ce partea apropiată (cea vizibilă de pe Pământ) este mult mai netedă.

O privire asupra impactului uriaș

Acum 4,3 miliarde de ani, un asteroid uriaș a lovit partea îndepărtată a Lunii, formând bazinul SPA — un crater imens de aproximativ 1.900 km lungime și 1.600 km lățime. Forma sa alungită sugerează o lovitură oblică, nu frontală, scrie Sciencedaily.

Prin compararea acestui bazin cu alte cratere gigantice din Sistemul Solar, echipa a observat un model constant: aceste cratere se îngustează în direcția de deplasare a impactorului, formând o „lacrimă”. Analiza arată că asteroidul a venit dinspre nord, nu dinspre sud.

Astfel, marginea sudică (zona de coborâre) este acoperită cu materiale ejectate din adâncuri, în timp ce partea nordică conține mai puține resturi.

„Asta înseamnă că misiunile Artemis vor ateriza exact pe marginea sudică a bazinului — locul ideal pentru a studia cel mai vechi și mai mare crater de impact de pe Lună”, explică Andrews-Hanna.

Cercetătorii au găsit dovezi suplimentare ale impactului din nord analizând topografia, grosimea crustei și compoziția chimică a Lunii. Aceste date dezvăluie detalii noi despre structura internă și evoluția termică a Lunii.

Urmele impactului în structura internă a Lunii

Oamenii de știință cred demult că Luna timpurie era complet topită, formând un „ocean global de magmă”. Pe măsură ce acesta s-a răcit, mineralele grele s-au scufundat formând mantaua, iar cele ușoare au format crusta. Unele elemente nu s-au integrat perfect și au rămas concentrate în ultimele straturi topite, formând așa-numitul KREEP.

Pe măsură ce oceanul de magmă s-a solidificat, elementele KREEP și substanțele care generează căldură s-au concentrat pe partea vizibilă a Lunii, declanșând erupții vulcanice intense care au format câmpiile întunecate — ceea ce dă Lunii „fața” pe care o vedem de pe Pământ.

Crusta Lunii este mult mai groasă pe partea îndepărtată decât pe cea apropiată. Cercetătorii cred că, pe măsură ce crusta de pe partea îndepărtată se îngroșa, magma era „strânsă” spre partea vizibilă.

Noua cercetare a bazinului SPA confirmă acest scenariu: materialele radioactive (precum toriul) sunt concentrate într-o parte a bazinului, dar lipsesc în cealaltă. Impactul ar fi creat o „fereastră” spre interiorul Lunii, exact la granița dintre crusta normală și cea bogată în KREEP.

Multe mistere despre istoria timpurie a Lunii persistă, dar mostrele colectate de astronauții Artemis ar putea oferi răspunsuri cruciale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Faceți cunoștință cu singurul șoarece din lume care urlă la Lună

Misiunea NASA cu astronauți pe Lună are șanse să fie lansată mai devreme se anticipa

Un telescop din Hawaii a descoperit că Pământul pare să mai aibă o Lună

Ce se întâmplă pe Lună? Oamenii de știință au detectat 41 de alunecări de teren