Misterul dispariției mayașilor, mai complicat decât s-a crezut. Ce au descoperit acum cercetătorii?

Între anii 750 și 900, populația din zona joasă a civilizației Maya din America Centrală a trecut printr-un declin major, atât demografic, cât și politic. Literatura științifică a pus mult timp acest colaps pe seama unor episoade repetate de secetă severă. Însă o nouă analiză a unor sedimente vechi de 3.300 de ani dezvăluie că nu doar seceta a cauzat dispariția mayașilor.

Profesorul Benjamin Gwinneth, de la Université de Montréal (Canada), specializat în schimbări de mediu și impactul lor asupra civilizației Maya, a studiat intens situl Itzan din actuala Guatemala. Prelevând carote de sedimente din Laguna Itzan, un lac aflat lângă situl arheologic, el și echipa sa au reconstruit evoluția climei și a activității umane în zonă. Rezultatele arată că regiunea nu a trecut prin perioade de secetă, deși populația s-a prăbușit în același timp cu alte regiuni mayașe afectate de lipsa precipitațiilor.

Studiul a fost publicat în revista Biogeosciences.

Ce ne spun sedimentele din Itzan despre comunitățile zonei?

Cercetătorii au analizat trei indicatori geochimici din sedimente: hidrocarburi policiclice aromatice (pentru intensitatea incendiilor de tip arderi-controlate), ceruri de frunze (care arată tipurile de vegetație și nivelurile de precipitații) și stanoli fecali (indicatori ai densității populației). Astfel au reconstruit istoria comunității din zonă, de la primele urme ale activității umane, acum 4.000 de ani, până la abandonarea sitului, acum aproximativ 1.000 de ani.

Datele arată că primele așezări permanente au apărut acum 3.200 de ani, într-o perioadă cu populație în creștere și incendieri frecvente ale pădurilor pentru agricultură. În perioada Preclasică, între cu 3.500 și 2.000 de ani în urmă, agricultura bazată pe tăiere și ardere era esențială. În schimb, în perioada Clasică, între cu 1.600 și 1.000 de ani în urmă, folosirea focului scade semnificativ, deși populația era mult mai densă. Acest lucru sugerează că terenul fusese deja curățat, iar strategiile agricole deveniseră mai sofisticate: arături în creste pentru reducerea eroziunii, grădinărit intensiv și metode adaptate unui mediu tot mai urbanizat, scrie Phys.org.

Nu doar seceta a cauzat dispariția mayașilor. Ce altceva a contribuit?

Nu doar seceta a cauzat dispariția mayașilor. Analiza izotopilor de hidrogen arată că, spre deosebire de zonele mayașe din nord, Itzan nu a fost afectat de secetă, datorită poziției sale lângă Cordillera, unde circulațiile atmosferice dinspre Caraibe generează ploi regulate. Acest lucru pune sub semnul întrebării teoria conform căreia declinul ar fi început în sud-vestul zonei mayașe. Totuși, între anii 860 și 1.000, populația Itzan se prăbușește dramatic, agricultura dispare, iar locul este abandonat.

Cum se explică dispariția unei comunități care avea apă și condiții bune? Gwinneth susține că motivul ține de interconectarea lumii mayașe. Orașele formau o rețea de schimburi economice, alianțe politice și dependențe reciproce. Seceta care a lovit zonele centrale ar fi declanșat un efect de domino: conflicte pentru resurse, prăbușirea dinastiilor, migrații, destrămarea rutelor comerciale. Itzan s-ar fi prăbușit nu din cauza mediului local, ci din cauza colapsului sistemului din care făcea parte.

Concluzia este că declinul civilizației Maya nu a fost rezultatul direct al unui dezastru climatic uniform, ci consecința unui amestec complex de factori sociali, economici, politici și climatici. Gwinneth consideră că aceste descoperiri pot fi utile și astăzi, oferind perspective asupra modului în care civilizațiile reacționează la schimbările de mediu.

Vă recomandăm să citiți și:

Originile surprinzătoare ale nativilor americani, dezvăluite prin studierea ADN-ului

Megastructuri de vânătoare recent descoperite sugerează că societățile dinaintea Epocii Bronzului erau mai sofisticate decât se credea anterior

Imperiul pre-incaș amesteca substanțe psihedelice în bere pentru a întări legăturile sociale

Hipopotamii au trăit în Europa cu 80.000 de ani mai mult decât se credea