Semnalul dat în România pentru intrarea în Primul Război Mondial: „Ne-am dat seama cu toții că ceva se schimbase”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O mișcare neașteptată a diplomației franceze petrecută în vara anului 1916, la București, a creat agitație atât în rândul românilor, cât și printre diplomații străini acreditați în România. În perioada în care Europa era măcinată de cele mai dure confruntări militare, Franța dădea semnalul că România era pe cale să se alăture aliaților.

Din 1914, atunci când a izbucnit Primul Război Mondial, și până în vara anului 1916, primul ministru Ionel Brătianu a negociat intens cu Antanta (Franța, Marea Britanie, Imperiul Țarist) ca România să intre în război împotriva Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Imperiul Otoman).

Vreme de doi ani, negocierile au bătut pasul pe loc, fără să evolueze prea mult. Totul avea să se schimbe însă în vara anului 1916, după ce Franța a numit la București un nou ambasador în persoana contelui de Saint-Aulaire.

Un diplomat extrem de rafinat și experimentat, Saint-Aulaire l-a înlocuit pe Jean Camille Blondel, care picase în capcana lungilor negocieri întinsă de Ionel Brătianu.

Argetoianu: „Guvernul francez a hotărât să trimită la București un șef de orchestră în stare să bată tactul”

Unul dintre cei care și-au dat seama că urmau mari schimbări în politica României odată cu venirea la București a lui Saint-Aulaire a fost omul politic Constantin Argetoianu.

„Deşi cu multă întârziere, izbitoarea inferioritate a lui Blondel față de Poklevski (ambasadorul rus la București, n.r,) a sfârșit prin a trezi atenția până și adormiților de la Quai d’Orsay (Ministerul de Externe francez, n.r.) și guvernul francez a hotărât să trimită la București un șef de orchestră în stare să bată tactul. Și l-a ales bine în persoana contelui de Saint Aulaire.

Scrobit în tradițiile diplomației franceze, moștenite în familia sa din tată în fiu, Saint-Aulaire ni s-a înfățișat ca un mare senior de pe vremea veche. De o impecabilă ținută, elegantă prin sobrietatea sa, noul trimis al Franței impresiona din primele clipe, printr-un savant amestec de autoritate și de omenitate, în tot ce spunea. Și ce spunea, spunea frumos într-o franțuzească clasică ce trăda numaidecât omul de o adâncă cultură literară”, nota în memoriile sale Constantin Argetoianu.

Saint-Aulaire a venit la București însoțit de o întreagă delegație, fapt ce a atras o atenție deosebită.

„În vremurile moderne, ambasadorii și miniștrii plenipotențiari sosesc singuri cu Expresul sau cel mult însoțiți de familiile lor. Saint-Aulaire ne-a fost însă trimis cum se trimiteau ambasadorii în secolele trecute, în fruntea unei numeroase și alese Misiuni.

N-au lipsit din `alaiul` lui decât `carosele` poleite, veleitarii și țambalagiii. Odată cu dânsul ne-au sosit ducele de Luynes, Robert de Flers și contele de Rochefort, câteșitrei mobilizați și atașați la Legațiunea Franței în România.

În același timp, ne-au sosit și colonelul Després, ca atașat militar, și marchizul de Belloy ca ataşat naval (!). Ca şi cum am fi avut o marină și încă una considerabilă, s-a mai dat lui Belloy și un ajutor, un conte de Béarn, foarte gentil…”, își aducea aminte Argetoianu.

„Ne-am dat seama cu toți că ceva se schimbase”

Imediat cum au ajuns la București, diplomații și atașații militari francezi au dorit să-i cunoască pe politicienii români. Modul în care au procedat a atras atenția că lucrurile urmau a se schimba.

„Sosirea lui Saint Aulaire – menționa Argetoianu – a fost pentru noi `semnalul plecării`. Ne-am dat seama cu toții că ceva se schimbase și că nu mai făcea să umble cu fleacuri. Francezii s-au pus să dea `mese amicale` prin birturi menite `să facă atmosferă` și să prepare lumea pentru ziua cea mare. Aceste mese au fost puse la cale într-un dejun la Capșa la care ne poftise Belloy, pe Luynes, pe Flers, pe Grigore Filipescu și pe mine.

Îmi aduc aminte de toate amănuntele acestui dejun, și până și de istorioarele care s-au povestit. (…) A fost o masă veselă și avântul încrederii în victorie a domnit. Erau două zile după ce Saint-Aulaire și `întreaga lui ambasadă` fusese primit în audiență de Rege, și apoi de Regină. O lume imensă adunată în piața Palatului a aclamat pe francezi și, la ieșirea lor, mulțimea a intonat, `Marseilleza` în cor… ”

Sosirea lui Saint-Aulaire în România nu doar că schimbat atmosfera, ci a impulsionat și negocierile dintre România și aliați. Pentru mulți dintre observatorii acelor vremuri era clar că România urma să intre destul de curând în război de partea Antantei.

„Odată cu venirea lui Saint-Aulaire – mai precizează Argetoianu–, toată atmosfera de la noi s-a schimbat, toate `imponderabilele` s-au pus de partea Războiului.

Nu doar că prezența lui Saint-Aulaire ar fi schimbat cursul lucrurilor, dar sosirea lui a coincis cu un concurs de împrejurări care au determinat hotărârea noastră. Se cam terminaseră și negocierile. (…) Și apoi mai ajunsese aproape toată lumea să se convingă, în fine, că victoria nu va mai putea scăpa până în cele de urmă, aliaților”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane

Cum a ajuns un ofițer de informații francez să lucreze direct cu primul-ministru al României?

Dezvăluirile unui ambasador francez despre generalul Maurice Sarrail: „Problema este mai mult politică decât militară”

O schimbare tensionată de ambasadori francezi la București