Când știința modernă confirmă înțelepciunea antică: ce ne învață filozofii despre echilibrul psihic

Mintea noastră pare să fie mereu cu un pas în urmă: preocupată, împrăștiată, neliniștită. Ne spunem că am vrea să fim mai calmi, mai echilibrați, mai „în pace cu noi înșine”, dar adesea nu știm exact ce înseamnă asta dincolo de un ideal vag. Terapiile, cărțile de psihologie, sfaturile celor apropiați, citatele motivaționale pot oferi ajutor, dar nu întotdeauna și nu pentru toți suficient.

Totuși, ce au lăsat în urma lor marii filozofi ai lumii astfel încât să putem aplica în viața de zi cu zi și să ne ajute să ne reechilibrăm psihic, pentru a putea trăi cu claritate, demnitate și prezență, chiar și atunci când lumea din jur este haotică? Echilibrul psihic, ne sugerează ei, nu vine din absența problemelor, ci din felul în care ne raportăm la ele. În limbajul cotidian, echilibrul psihic înseamnă să nu fii nici paralizat de anxietate, nici dominat de impulsuri, nici copleșit de emoții. Psihologia modernă îl numește reglare emoțională, filozofii îl numeau ataraxia sau eudaimonia. Indiferent de termen, ideea centrală este aceeași: a trăi într-un mod în care mintea nu te sabotează, ci devine aliatul tău. Studiile contemporane în psihologie și neuroștiințe arată că oamenii care își cultivă conștientizarea de sine, sensul și controlul asupra reacțiilor lor emoționale au niveluri mai scăzute de stres cronic și anxietate.

• Cum supraviețuiesc sportivii de performanță sub presiunea extremă?
• Cumpără acum, regretă mai târziu: cum funcționează shoppingul compulsiv online

Stoicii oferă poate cea mai practică lecție pentru echilibrul psihic: separarea clară între ce putem controla și ce nu. Epictet scrie în Enchiridion: „Unele lucruri sunt în puterea noastră, altele nu. În puterea noastră sunt opiniile, impulsurile, dorințele și aversiunile noastre. Nu sunt în puterea noastră trupul nostru, bunurile, reputația și funcțiile publice.” Această idee simplă are efect terapeutic profund. O mare parte din anxietatea noastră vine din încercarea de a controla ceea ce nu poate fi controlat: reacțiile altora, viitorul, norocul, timpul. Stoicii ne învață să investim energie doar în ceea ce depinde de noi, inclusiv gândurile, alegerile, caracterul.

Marcus Aurelius merge mai departe în Meditații: „Ai control asupra minții tale, nu asupra evenimentelor exterioare. Realizează acest lucru și vei găsi putere.” Aplicat concret, când ceva merge prost, întreabă-te mai întâi: ce pot face eu în mod real? Nu ce ar trebui să fie, nu ce e nedrept, ci ce este în sfera ta de acțiune. Acest exercițiu mental simplu poate transforma anxietatea paralizantă în claritate operațională.

Seneca, mai pragmatic decât alți stoici, subliniază importanța timpului și a priorităților. În De brevitate vitae scrie: „Nu avem o viață scurtă, ci irosim mult din ea.” Pentru echilibrul psihic, lecția este directă: haosul interior vine adesea din risipirea atenției. Atunci când spui „da” tuturor, mintea devine fragmentată. Seneca ne invită să ne delimităm timpul și să alegem conștient ce merită cu adevărat atenția noastră. Liniștea vine din limite clare, nu din absența responsabilităților.

Aristotel vede echilibrul psihic prin prisma virtuții, pe care o definește ca o cale de mijloc între excese. Curajul, de pildă, se află între lașitate și temeritate. În Etica Nicomahică, „Virtutea este dispoziția de a alege mijlocul potrivit pentru noi, determinat de rațiune.” Această idee se traduce astăzi în psihologie prin echilibrul emoțional: nici reprimare totală, dar nici impulsivitate. Echilibrul nu înseamnă să nu simți, ci să simți proporțional și inteligent. Când ești furios, nu reprimi furia, dar nici nu o lași să te domine. O recunoști, o înțelegi și alegi cum să răspunzi.

Epicur este adesea greșit înțeles. El nu glorifica excesul, ci căuta ataraxia – liniștea sufletească. Pentru el, fericirea înseamnă absența durerii fizice și a tulburării mintale. „Prudența este începutul și cel mai mare bine, din ea se nasc toate celelalte virtuți, căci ea ne învață că nu putem trăi plăcut fără a trăi cu prudență, onoare și dreptate.”, notează în Scrisoarea către Menoeceus. Echilibrul psihic vine din viață simplă, prietenii autentice, limite clare și evitarea dorințelor inutile. Privind mai atent, vedem că multe dintre anxietățile noastre nu sunt inerente, ci izvorăsc din capcana comparațiilor sociale și a dorințelor artificiale. Prin eliberarea de frici iraționale, cum este teama de moarte de exemplu, mintea se limpezește, devenind capabilă să identifice barierele invizibile ale fericirii: goana după statut și luxul care, în loc să ne împlinească, ne complică inutil existența.

Filozofia modernă adaugă o dimensiune esențială: sensul. Viktor Frankl, supraviețuitor al lagărelor naziste, a observat că oamenii care găseau un sens aveau o reziliență psihică remarcabilă. În Omul în căutarea sensului, el citează un principiu fundamental: „Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate suporta aproape orice cum.” Echilibrul psihic nu înseamnă absența suferinței, ci puterea de a o integra într-o poveste mai mare despre cine ești și pentru ce trăiești. Când viața devine grea, sensul devine ancora care te ține stabil.

Toate aceste idei devin reale nu în tratate filozofice, ci în momentele concrete de viață: când ești criticat la muncă, când pierzi pe cineva drag, atunci când simți că lucrurile scapă de sub control. Epictet îți amintește ce poți controla, Aristotel îți amintește să cauți echilibrul, Epicur îți amintește să simplifici, Frankl îți amintește să găsești sens. Ideea este că acest echilibru psihic nu este o stare fixă, ci o practică zilnică, un antrenament constant al minții, o relație matură între luciditate și emoții, care ne permite să rămânem întregi în fața incertitudinii, transformând fiecare provocare într-un prilej de a ne reconfirma valorile și umanitatea.

Surse:

https://classics.mit.edu/Epictetus/epicench.html

https://www.stoicsource.com/seneca/de-brevitate-vitae/

https://classics.mit.edu/Epicurus/menoec.html

https://www.viktorfrankl.org/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ikigai, filozofia japoneză care te ajută să găsești sensul vieții în fiecare zi

Fenomenul „365 de nasturi”: cum un comentariu pe TikTok a devenit filozofia anului 2026

Psihologia respectului. De la filosofia lui Kant la cercetările în neuroștiință: cum recunoașterea demnității celuilalt ne modelează mintea, relațiile și societatea

Timpul ar putea fi doar o proiecție a creierului, argumentează un profesor de filosofie