Psihologia respectului. De la filosofia lui Kant la cercetările în neuroștiință: cum recunoașterea demnității celuilalt ne modelează mintea, relațiile și societatea

Respectul este una dintre valorile fundamentale care stă la baza nu doar a comunicării, ci a întregii relaționări între oameni. Este un pilon al societății, un ingredient esențial pentru coeziunea socială și bunăstarea individuală. Fără el, interacțiunile noastre s-ar transforma în confruntări sterile, iar încrederea s-ar eroda.

Forma substantivului, conform etymology.net, se reflectă în latină ca respectus, provenind din verbul respectāre, care înseamnă a lua în considerare sau a acorda atenție mediului înconjurător, compus din prefixul re-, pentru reiterare și accentuare, și spectāre, asociat cu specere, care indică acțiunea de a aprecia, a privi sau a observa. Comparativ, găsim în catalană respectar, așa cum era inițial în spaniolă.

• O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers
• Oamenii de știință au găsit un „păianjen” uriaș pe unul dintre sateliții naturali ai lui Jupiter

Pe de altă parte, apare în italiană ca rispettare, în timp ce în portugheză este identificat ca respeitar, iar acesta din urmă, precum și adoptarea cuvântului în engleză, sunt determinate de referința la franceza medievală, unde se citește respect.

De unde vine noțiunea de respect?

Conceptul a fost abordat pentru prima dată în scrierile filosofului Cicero (106–43 î.Hr.), care sublinia importanța demnității umane și a reciprocității.

Fiecare ar trebui să se agațe nu de defectele sale, ci de particularitățile sale, pentru a păstra mai ușor decența (cuviința) care este subiectul cercetării noastre, spunea Cicero. Ar trebui, într-adevăr, să acționăm într-un mod care să nu fie în niciun fel contrar naturii noastre umane comune, totuși, păstrând acest lucru sacru, să urmăm natura noastră individuală, astfel încât, dacă există alte preocupări mai importante și excelente în sine, să putem totuși măsura propriile noastre preocupări după standardul naturii noastre. Pentru că nu are rost să ne împotrivim naturii ori să urmărim ceva ce nu putem avea. … Să ne dedicăm, așadar, cu sârguință în primul rând preocupărilor pentru care suntem cei mai potriviți. Dar dacă, în orice moment, necesitatea ne va obliga să întreprindem lucruri care nu țin de specialitatea noastră, trebuie să depunem toată grija, atenția și sârguința posibile, pentru a le putea realiza, dacă nu în mod corespunzător, măcar cu un grad minim de nepotrivire; și nici nu trebuie să ne străduim în acest caz să dobândim capacități care nu ne sunt proprii, ci mai degrabă să evităm greșelile sau eșecurile.

Tot Cicero credea că acela care înlătură respectul din prietenie îi răpește cea mai mare podoabă, sau că promisiunile nu trebuie respectate dacă respectarea lor se dovedește a fi dăunătoare pentru cei cărora le-ai făcut-o, întrebându-se: Poate exista o prostie mai mare decât respectul pe care îl acorzi oamenilor în mod colectiv, atunci când îi disprețuiești în mod individual?

Mai târziu, Immanuel Kant (1724–1804) a dezvoltat teoria imperativului categoric, susținând că respectul pentru persoane este o datorie morală universală. Conform rep.routledge.com, dacă înainte practica și teoria cereau adesea respectul cuvenit pentru indivizi în funcție de rangul lor social și meritele individuale, Kant (1785, 1788), influențat de Rousseau, a pus accentual pe demnitatea universală – susținând că toate ființele umane au o demnitate independentă de rang și merit, datorită rațiunii și autonomiei lor morale; pe imperativul categoric, considerând că respectul pentru persoane derivă din respectul pentru legea morală, exprimat prin principiul de a trata umanitatea (în sine sau în ceilalți) întotdeauna ca scop, niciodată doar ca mijloc. Pe temeiul drepturilor – statutul de „scop în sine” al persoanelor fundamentează drepturile juridice și limitează pedepsele, conform Metafizicii moravurilor. Pe respectul ca datorie – spunând că acesta nu este un sentiment voluntar, ci o exigență morală practică, iar acțiunile noastre trebuie să reflecte recunoașterea demnității umane, chiar dacă nu „simțim” respect. Și, de asemenea, pe autorespect și respectul pentru alții, asociind autorespectul cu evitarea exceselor (ex.: beție) și a servilității, iar respectul pentru alții cu respingerea aroganței sau a defăimării, elemente cheie în virtuți și prietenie.

Pe de altă parte, psihologii moderni, precum Albert Bandura (1925 – 2021), au evidențiat rolul respectului în autoeficiență și dezvoltarea relațiilor sănătoase. Conform teoriei sale sociale-cognitive, respectul primit de la alții întărește încrederea individului în propriile abilități (autoeficiența), facilitând astfel atingerea obiectivelor personale și profesionale. Mai mult, Bandura a arătat că mediile în care respectul este reciproc – între părinți și copii, profesori și elevi sau colegi de muncă – stimulează învățarea prin modelare și reduc comportamentele antisociale.

Studiile în neuroștiință, apofundând la rândul lor definiția și valoarea respectului, oferă perspective valoroase prin integrarea cercetărilor culturale și neurologice, emițând ideea că respectul, procesat la nivel cerebral, elucidează baza biologică a unui comportament esențial pentru coeziunea socială. Deja recunoscut ca pilon al politicilor de diversitate și incluziune (Kiradoo, 2022), respectul se confruntă totuși cu bariere culturale – de la diferențe în comunicare până la percepții divergente. Cercetătorii subliniază nevoia urgentă de studii care să lege descoperirile neuroștiințifice de strategii practice, astfel încât să putem cultiva mediii mai respectuoase și să reducem conflictele în societățile multiculturale. Pe viitor, aceste descoperiri ar putea revoluționa abordările educaționale, corporative și politice, transformând respectul dintr-un ideal abstract într-o realitate tangibilă, ancorată în înțelegerea profundă a minții umane.

Beneficiile practice ale respectului sunt enorme și diverse, începând cu ceea ce, probabil, este cel mai important. Și anume îmbunătățirea sănătății mentale, reducând, printre altele, anxietatea și stresul. Respectul crește productivitatea la locul de muncă (o analiză a Harvard Business Review arată că angajații respectați sunt cu 55% mai motivați). Consolidează relațiile de familie (cercetări publicate în Journal of Marriage and Family confirmă transformarea primesc respect în adulți mai empatici) și reduce violența în societate (studii UNICEF arată că școlile care promovează respectul au mai puține cazuri de bullying). Indiferent de context, de la o întâlnire de afaceri la o discuție la cină, în familie, respectul face diferența dintre o societate care prosperă și una care se destramă.

Iar dacă ar fi să evidențiem definiții ale respectului, manifestat sub toate formele sale, probabil am pune bazele unei enciclopedii cu file care s-ar scrie neîncetat. Și asta deoarece respectul nu este un concept static, ci un principiu dinamic care se adaptează și se manifestă diferit în fiecare interacțiune umană, de la cele mai mici gesturi cotidiene până la structurile complexe ale societății.

Respectul este atunci când privim cu onestitate în ochii celuilalt, recunoscându-i valoarea intrinsecă, chiar și în tăcere. Este blândețea cu care alegem cuvintele, răbdarea de a asculta până la capăt și delicatețea de a accepta diferențele, fără judecată. Tot respect este și când onorăm promisiunile făcute, când oferim spațiu celorlalți sau când ne abținem de la a interveni neîntrebați în viața lor. Respectul poate fi manifestat sub forma unei înțelegeri tăcute, a unei aprecieri sincere sau chiar a unei distanțe protectoare. Dar mai presus de toate, respectul trebuie să existe și față de propria persoană și constă, adesea, în acțiuni sau gânduri simple pe care le neglijăm, dar care pot avea un impact uriaș asupra psihicului nostru. Să ne acordăm permisiunea de a ne odihni când suntem epuizați, de a refuza o invitație care ne copleșește sau de a ne bucura de un moment de liniște departe de zgomotul lumii – iată gesturi de auto-respect esențiale. Să ne iertăm greșelile, să ne acceptăm vulnerabilitățile și să ne tratăm cu aceeași compasiune pe care am oferi-o unui prieten drag – acestea sunt fundamentele unei stări de bine autentice.

Surse:

https://www.rep.routledge.com/articles/thematic/respect-for-persons/v-1/sections/respect-for-persons-in-kants-ethics

https://hr.berkeley.edu/topics/belonging-and-community

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10766356/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum să știi că ai găsit psihologul potrivit: 5 semne cheie

Elliott Jaques, psihologul care a introdus termenul de criza vârstei mijlocii

Mintea Medievală: o redescoperire a gândirii psihologice și a precursorilor psihoterapiei în Evul Mediu

Martin Seligman și puterea psihologiei pozitive. Cum putem cultiva fericirea și reziliența