De ce simți imediat dacă îți place de cineva? Explicația din neuroștiință!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Intri într-un loc nou, privești câteva chipuri și simți imediat o simpatie față de cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată. Față de altcineva, apare însă o rezervă la fel de inexplicabilă. Totul se întâmplă înainte să schimbi un cuvânt.

Creierul citește expresiile, postura și felul în care celălalt ocupă spațiul și evaluează, în câteva fracțiuni de secundă, dacă prezența din fața ta te relaxează sau te face să păstrezi distanța.

Limbajul invizibil al feței și corpului

Fața umană poate transmite o gamă extraordinară de emoții într-un timp foarte scurt. În doar câteva fracțiuni de secundă, mușchii se pot rearanja într-un mod care pot sugera diferite emoții sau stări – nesiguranța sau bucuria unei persoane. Psihologul Paul Ekman, care a studiat expresiile umane la nivel microscopic, a arătat că există microexpresii, mișcări atât de rapide, încât majoritatea nu le remarcăm conștient, dar creierul nostru le observă și răspunde.

De exemplu, un zâmbet autentic, care implică și zona din jurul ochilor, este perceput ca sincer. În schimb, un zâmbet forțat sau o privire care evită contactul vizual poate crea o senzație de nepotrivire între ceea ce vedem și ceea ce simțim, declanșând o ușoară alertă. Același lucru se întâmplă și la nivelul corpului: postura și micro-mișcările oferă indicii despre starea celuilalt. De aceea, tindem să ne apropiem de oamenii care par relaxați și deschiși și să păstrăm distanță față de cei tensionați sau retrași.”

În anii ’90, cercetătorii italieni au descoperit existența neuronilor-oglindă, un tip de celule nervoase care se activează atât când trăim o emoție, cât și atunci când o observăm la altcineva. Această descoperire pot explica în parte de ce râsul este molipsitor, de ce devenim triști lângă cineva abătut, dar și de ce uneori ne simțim neliniștiți lângă o persoană care nu exprimă direct tensiunea, ci doar o poartă în felul în care respiră sau își poziționează umerii. Cu alte cuvinte, nu doar că vedem emoțiile celorlalți, dar le resimțim în corpul nostru.

Chimia socială

Atunci când simțim că cineva e prietenos și autentic, corpul eliberează oxitocină, hormonul asociat încrederii, iar conversația curge mai ușor.

Atunci când apare tensiune, chiar fără un motiv clar, organismul produce cortizol, iar noi devenim mai rezervați și păstrăm distanța. Apropierea și reținerea nu sunt întotdeauna decizii conștiente. Pot fi răspunsuri ale corpului la semnale pe care le primește înainte să le conștientizăm.

De ce îi simțim pe unii „de-ai noștri”

Creierul nostru nu reacționează doar la prezent, ci și la amintirile și relațiile trecute. Uneori, simpatiile instantanee pot apărea deoarece cineva seamănă vag, în expresie sau în atitudine, cu o prezență care ne-a oferit cândva liniște. În același fel, respingerea poate apărea pentru că o persoană evocă ceva cunoscut, și nu neapărat negativ în sine, dar încărcat de o tensiune păstrată în memorie.

Prin urmare, oamenii în a căror preajmă ne simțim bine nu sunt neapărat cei mai vorbăreți sau cei mai încrezători, dar cei care par a fi în acord cu ei înșiși. Prezența lor este calmă și coerentă, fără efort vizibil. Privesc interlocutorul cu interes, dar fără a forța contactul vizual. Ascultă cu răbdare, fără să se grăbească să ofere soluții sau să umple tăcerile. Acceptă să fie emoționați, nesiguri sau vulnerabili, fără să încerce să ascundă aceste lucruri sub un rol sau o mască. Și această lipsă de rigiditate este cea care creează senzația de apropiere.

Autenticitatea nu trebuie demonstrată. Se simte. Iar creierul celorlalți reacționează la ea înaintea oricărei explicații.

Știați că?

Creierul formează o primă impresie despre o persoană în fracțiuni de secundă după ce îi vede fața.

Zâmbetul autentic implică și mușchii din jurul ochilor. Un zâmbet forțat activează doar mușchii gurii, iar creierul detectează diferența automat.

Neuronii-oglindă explică de ce râsul e molipsitor și de ce ne simțim neliniștiți lângă o persoană tensionată, chiar dacă aceasta nu spune nimic.

Oxitocina, hormonul asociat încrederii, se eliberează mai repede în prezența oamenilor pe care îi percepem ca autentici și deschiși.

Notă editorială: Informațiile din acest articol au caracter informativ și se bazează pe cercetări din domeniul neuroștiinței și psihologiei sociale. Ele nu înlocuiesc evaluarea unui specialist.

Surse:

https://www.apa.org/monitor/oct05/mirror

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8640275/

https://www.paulekman.com/resources/micro-expressions/

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce unii oameni pot iubi mai multe persoane în același timp? Poligamia explicată: între biologie, cultură și nevoi emoționale

Test de cultură generală. De ce vorbim în somn?

De ce unii oameni au nevoie constantă de reasigurare în relații. Ce spune psihologia?

62% dintre cititori nu au încredere în conținutul AI. De ce este, de fapt, o veste bună?