Barbarii au fost neînțeleși timp de secole, susțin cercetătorii

Cuvântul „barbar” provine de la vechii greci și însemna inițial, în mod simplu, „străin”. Cu toate acestea, conotațiile sale au alunecat rapid către ideea de sălbăticie, cruzime și violență. Această asociere istorică persistă și în prezent, termenul fiind folosit cel mai adesea pentru a descrie persoane primitive și agresive.

Totuși, un nou studiu publicat în Journal of Archaeological Research de către o echipă de cercetători din SUA și Suedia demonstrează că societățile etichetate drept „barbare” nu erau nici pe departe atât de dezorganizate sau lipsite de rafinament pe cât ne-au făcut să credem narațiunile istorice.

Marea problemă a narațiunii istorice actuale este că ea a fost scrisă aproape exclusiv de imperiile sau puterile coloniale care se aflau sub atacul acestor grupuri, și nu de „barbarii” înșiși.

„Cunoștințele istorice despre aceste grupuri provin în mare parte de la observatori coloniali sau imperialiști care le-au caracterizat greșit ca fiind iraționale și violente”, explică antropologul Jennifer Birch de la Universitatea din Georgia.

„Această caracterizare maschează faptul că aceste grupuri descentralizate au obținut o coordonare strategică la scară largă în absența unei puteri centralizate.”

O istorie scrisă de învingători

Pentru a-și demonstra argumentul, autorii studiului au analizat patru cazuri istorice majore. Primul ține de vikingii, care au organizat raiduri maritime devastatoare timp de mai multe secole. Al doilea de Confederația Haudenosaunee (Iroquois) din America de Nord, care a atins apogeul dezvoltării în jurul anului 1700. Al treilea de popoarele Mării, care au activat în bazinul mediteranean. Ultimul ține de tribul Comanche din sud-vestul american, extrem de activ în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

Analizând înregistrările istorice, cercetătorii au descoperit că organizarea militarizată și descentralizată a acestor societăți a reprezentat, de fapt, o strategie politică conștientă. Acest model era adoptat adesea pentru a contracara expansiunea și presiunea statelor sau imperiilor premoderne.

Lipsa unui lider unic sau a unei capitale administrative făcea ca aceste grupuri să fie extrem de greu de învins. În loc să folosească o conducere de sus în jos, ele se bazau pe legături sociale strânse între clanuri, pe alianțe, tributuri și parteneriate comerciale pentru a-și atinge scopurile, scrie ScienceAlert.

O nouă perspectivă asupra evoluției politicii și a războiului

De asemenea, procesul de organizare a raidurilor era mult mai strategic și mai puțin haotic decât a fost portretizat. Raidurile reprezentau metode coordonate de acumulare a bogăției, a resurselor și a prizonierilor în beneficiul întregii comunități.

Ceea ce grecii, romanii sau alte imperii considerau a fi „lipsă de coordonare” era, în realitate, un echilibru atent între autonomia fiecărui grup și urmărirea unor câștiguri colective.

În concluzie, studiul subliniază că datele arheologice brute nu sunt suficiente pentru a înțelege complexitatea alianțelor acestor societăți bazate pe istorii orale.

Această cercetare ne oferă o nouă perspectivă asupra evoluției politicii și a războiului, amintindu-ne că istoria reflectă rareori imaginea completă a trecutului atunci când este privită dintr-o singură direcție.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Barbarii din epoca romană purtau cu ei linguri care i-ar fi putut ajuta în luptă

ADN-ul barbarilor din cimitirele europene dezvăluie secretul unei societăţi misterioase

Sute de oase umane au dezvăluit ritualurile de luptă ale ”barbarilor”

Dacii, niste barbari? Va inselati!