Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert. Aproape toate lacurile pe care le-ai văzut sunt relativ tinere din punct de vedere geologic, fiind mult mai recente decât perioada în care oamenii se stabileau în Europa, acum aproximativ 54.000 de ani.

Cercetătorii Isa Schön și Koen Martens explică fenomenul într-un mod sugestiv: „Lacurile sunt, prin natura lor, condamnate la dispariție”, deoarece bazinele lor se umplu treptat cu sedimente. Prin urmare, majoritatea celor câteva sute de mii de lacuri și alte ape interioare de pe planetă s-au format în Holocen, în urmă cu mai puțin de 18.000 de ani.

Chiar și Marile Lacuri din America de Nord, formate prin eroziunea ghețarilor și acumularea apei provenite din topirea lor, au doar aproximativ 14.000 de ani. Există însă și excepții: lacurile antice, care au supraviețuit milioane de ani, de regulă în regiuni active tectonic. Văile de rift în care se află lacuri precum Tanganyika și Baikal se lărgesc și se adâncesc treptat, permițând acumularea apei într-un ritm mai rapid decât cel în care sedimentele umplu bazinul.

Cum evoluează lacurile?

Totuși, sedimentele continuă să se depună. Tanganyika, cu o adâncime maximă de aproximativ 1,4 kilometri, și Baikal, care ajunge la circa 1,7 kilometri, au acumulat deja straturi de sedimente cu grosimi de 5-7 kilometri. Dacă activitatea tectonică ar înceta, și aceste lacuri ar dispărea în cele din urmă. Dintre cele aproximativ 20 de lacuri considerate străvechi la nivel mondial, două se află în SUA: Tahoe și Tule, ambele în regiunea tectonic activă din vestul țării. Activitatea tectonică nu este însă singura cale spre longevitate: unele lacuri, precum Pingualuit, din Quebec, Canada, s-au format în cratere produse de impactul meteoriților.

Lacurile străvechi îi interesează în mod deosebit pe biologi, deoarece pot adăposti specii unice și funcționează ca laboratoare naturale ale evoluției, timp de milioane de ani. Situat în sudul Siberiei, Baikal este considerat cel mai vechi lac de pe Pământ, având aproximativ 25 de milioane de ani. Este și cel mai adânc lac din lume și conține circa 20% din apa dulce neînghețată a planetei. Aproximativ 80% dintre speciile sale de plante și animale nu se găsesc nicăieri altundeva, printre ele numărându-se și foca de Baikal, explică IFL Science.

Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert. Cum s-a întâmplat?

Baikal nu este însă cel mai mare lac ca suprafață sau volum. Acest titlu îi revine Mării Caspice, care este, de asemenea, un lac străvechi, deși statutul său este disputat din cauza denumirii și a apei sărate.

Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert. Marea Caspică și-a consolidat poziția după ce proiectele sovietice de irigații din anii 1960 au redus considerabil dimensiunile Mării Aral, aflată între Kazahstan și Uzbekistan. Odinioară al patrulea lac ca mărime din lume, Aralul acoperea aproximativ 68.000 de kilometri pătrați. Devierile de apă pentru irigații i-au redus însă alimentarea, iar până în anii 1980 lacul se împărțise deja în două. Ulterior, partea Marelui Aral s-a fragmentat din nou, iar sectorul estic a secat complet, lăsând în urmă deșertul Aralkum.

Lacurile străvechi pot supraviețui milioane de ani, dar Marea Aral nu le-a rezistat consecințelor activității industriale umane.

Vă recomandăm să citiți și:

Avertisment: Ce s-ar întâmpla dacă Marea Britanie ar renunța la angajamentele climatice?

Acuzații grave pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii din partea unui om de știință de renume

Albinele au dezvoltat o strategie uimitoare de protecție

Alpii și Pirineii, posibile surse naturale de hidrogen