Cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici. Iată de ce!

Cea mai mare întindere de nisip din lume nu a fost întotdeauna un loc atât de neprielnic vieții. Rub al-Khali, cunoscut și sub numele de „Pătrimea Goală”, se întinde pe aproximativ 1.000 de kilometri de-a lungul Peninsulei Arabice, fiind dominat de întinderi nesfârșite de nisip. În timpul Pleistocenului, însă, peisajul era diferit. În anumite perioade mai umede, acest deșert devenea un loc mai primitor, iar lacurile temporare și vegetația formau coridoare verzi prin care oamenii timpurii ar fi putut migra din Africa, traversând Peninsula Arabică spre Asia.

Cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici. Un studiu arată că prezența apei nu era suficientă pentru ca aceste regiuni să susțină așezări umane. O echipă de cercetători a parcurs aproximativ 1.500 de kilometri prin Rub al-Khali, căutând urme ale lacurilor dispărute și dovezi ale prezenței strămoșilor oamenilor moderni.

Cercetătorii au identificat depozite care indică existența unor lacuri străvechi în 55 dintre cele 125 de locuri investigate. Studiile anterioare stabiliseră că aceste lacuri au existat în urmă cu aproximativ 122.000-67.000 de ani. Cu toate acestea, expediția nu a descoperit nicio urmă a activității umane.

„Ne-am aflat pe malurile mai multor lacuri străvechi, unul după altul, dar nu am găsit nimic realizat de mâna omului”, a declarat Rudolf Dellmour, geoarheolog la Universitatea din Viena (Austria).

Care este motivul pentru care cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici?

De zeci de ani, cercetătorii presupuneau că lacurile temporare și pajiștile din apropierea lor ar fi atras grupuri de oameni aflați în migrație din Africa spre Asia. Noile rezultate sugerează însă că aceștia aveau nevoie de mai mult decât apă pentru a se stabili într-o regiune.

Dintre cele 125 de locuri cercetate, doar zece conțineau depozite geologice de piatră potrivite pentru confecționarea uneltelor, toate fiind situate la marginile deșertului. În centrul acestuia predomină formațiuni de carbonați și evaporite, care nu ofereau materiile prime necesare producerii uneltelor din piatră. Prin urmare, chiar dacă lacurile susțineau viața, condițiile geologice nu permiteau instalarea unor comunități umane stabile, scrie ScienceAlert.

„Faptul că oamenii au nevoie de mai mult decât apă nu reprezintă o descoperire arheologică nouă. Importanța acestei cercetări constă în faptul că supune această idee unei investigații de amploare”, a explicat Emanuele Cancellieri, arheolog specializat în preistorie la Universitatea din Algarve (Portugalia), care nu a participat la studiu.

Unde s-ar fi dus oamenii?

Pe lângă expediția din deșert, echipa a dezvoltat un model pentru identificarea mai precisă a locurilor în care s-ar fi putut stabili oamenii, luând în considerare atât disponibilitatea apei, cât și caracteristicile geologice. Potrivit calculelor, 57% din terenurile care ar fi avut acces la apă în Arabia preistorică nu dispuneau de piatră potrivită pentru fabricarea uneltelor.

Cercetătorii au observat că disponibilitatea acestei materii prime a influențat așezările umane și în alte regiuni, precum Libia, Tibet, Egipt, Africa de Sud și America de Nord. În asemenea locuri, distribuția pietrei potrivite pentru prelucrare putea determina unde se stabileau comunitățile, chiar și atunci când apa era disponibilă pe suprafețe întinse.

În Peninsula Arabică, migrația era îngreunată de combinația dintre întinderea deșertului și distribuția fragmentată a resurselor. „Peninsula Arabică pare să fi fost alcătuită dintr-un mozaic de zone distincte în care apa și materiile prime pentru fabricarea uneltelor din piatră se găseau împreună”, explică autorii.

Aceștia descriu astfel „Arabia Verde” drept un arhipelag de regiuni locuibile, delimitate nu doar de climă, ci și de condițiile geologice. Modelele care iau în calcul numai disponibilitatea apei ar putea supraestima suprafețele în care puteau supraviețui populațiile dependente de unelte din piatră.

Studiul a fost publicat în revista Nature.

Vă recomandăm să citiți și:

Cine a creat Armata de Teracotă? Amprentele vechi de 2.200 de ani dezvăluie răspunsul

Un mic prădător din Jurasic a deschis calea către evoluția creierului uman

Crocodilul cu „nasul” lipsă, încadrat aproape un secol într-un gen greșit. Fosila provine din formațiunea geologică a Marelui Sfinx

Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității