Prima pagină Cultura

Grigore Moisil, savantul plin de umor care a pus bazele informaticii româneşti

Roxana Ruscior 05.28.2014 | ● Vizualizări: 7211
Grigore Moisil, savantul plin de umor care a pus bazele informaticii româneşti     (Foto: Shutterstock) + zoom
Galerie foto (2)

„Ştiinţa nu e tristă decât pentru unii”, credea matematicianul Grigore Moisil, considerat părintele informaticii româneşti. În timp ce mulţi profesori de matematică au rămas în amintirea elevilor ca persoane plictisitoare, mult prea serioase, Grigore Moisil a făcut istorie nu doar prin teoremele sale, ci şi prin vorbele de duh cu care şi-a amuzat colegii şi cursanţii şi pe care le-a lăsat generaţiilor următoare.

Umorul, ironia acidă şi inspiraţia însoţeau fiecare curs, interviu sau conferinţă la care lua parte Grigore Moisil.

Dincolo de realizările pe care le-a avut în domeniul matematicii şi informaticii, el a lăsat în urmă foarte multe vorbe de duh, numite „moisilisme” de către elevii şi colegii care l-au apreciat şi pentru modul în care ştia să le atragă atenţia şi să le explice pe înţelesul lor chiar şi cele mai dificile probleme.

Unele din aceste glume sau replici mai acide pot fi găsite în cărţile scrise despre celebrul matematician, iar altele se regăsesc în emisiunile televizate pe care le prezenta.



Grigore Moisil în bibliotecă    (Foto: Universitatea Alexandru Ioan Cuza/Iaşi)

Născut pe 10 ianuarie 1906 la Tulcea, Grigore Constantin Moisil a urmat cursurile Politehnicii din Bucureşti, secţia Construcţii, dar şi-a dat seama în scurt timp că matematica era adevărata lui pasiune.

Astfel, în anul 1929, după ce terminase deja 3 ani de Politehnică, a renunţat la aceste studii şi a continut doar cursurile de la Facultatea de Matematică, pe care o frecventase în paralel.

În acelaşi an şi-a dat şi teza de doctorat, „Mecanica analitică a sistemelor continue”. Lucrarea a fost publicată şi la Paris, unde a fost foarte apreciată de profesori de renume mondial, printre care savanţii Vito Volterra şi Paul Levy.

Un an mai târziu, Moisil a plecat în capitala Franţei, unde a studiat la Sorbona, iar apoi şi la Roma, cu o bursă de studii Rockefeller.

În 1932 s-a întors în ţară, a devenit conferenţiar la Facultatea de Matematică din Iaşi şi a rămas aici timp de 10 ani.

În această perioadă a publicat foarte multe lucrări din diverse domenii ale matematicii: algebră, mecanică, analiză matematică, geometrie, logică matematică, susţinând totodată şi primul curs de algebră modernă din România, intitulat „Logica şi teoria demonstraţiei”.

Grigore Moisil a avut şi contribuţii importante şi la dezvoltarea informaticii, a pregătit primele generaţii de informaticieni şi a inventat circuitele electronice tristabile.

De asemenea, a pus bazele şcolii de algebră logică, teoriei algebrice a mecanismelor automate şi a fost fondatorul studiilor de logică polivalentă şi logică nuanţată, care au ajutat la realizarea primelor calculatoare româneşti.

Pentru contribuţia lui în acest domeniu a primit post-mortem, în anul 1996, Computer Pionner Award, al societăţii IEEE.

Activitatea lui profesională a fost foarte intensă. A fost profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti, dar şi membru al Academiei din Bologna, al Academiei din Palermo, al Institutului Internaţional de Filozofie din Paris şi membru al Academiei Române.

Grigore Moisil a murit pe 21 mai 1973, la Ottawa, în Canada.

 

Ştiinţa nu e tristă decât pentru unii

 

Amuzaţi-vă citind câteva din vorbele de duh ale lui Grigore Moisil, adunate de profesorul Adrian Atanasiu de la Universitatea Bucureşti, cu ajutorul Ioanei Moisil, o rudă a matematicianului.

„Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învăţâmântului va fi atunci când nu se va schimba nimic.”

„Pentru elev este esenţial cum rezolvă problemele; pentru profesor – cum le pune.”

„Se ştie că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare.”

„Ştiinţa nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine.”

„Spre deosebire de vin, ştiinţa nu trebuie lăsată să se învechească.”

„Unii concep ştiinţa ca pe o mare arhivă de poliţie, în care sunt îndosariate toate cancanurile naturii.”

„Ar fi de scris odată povestea celor ce şi-au pierdut răsuflarea alergând după propriile lor idei. Şi tragedia celor ce, nevrând să rămână în urmă, nu pot să mai meargă înainte. Şi comedia amară a celor ce, neputând alerga, încearcă să oprească puhoiul.”

„Ştinţa se răzbună ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi.”

„Nu cred că există graniţă între ştiinţă şi filozofie, după cum nu cred că există graniţă între ştiinţă şi tehnică.”

„Sunt unii oameni care cred că matematica trebuie făcută între cutare şi cutare oră. Nu e adevărat. Matematica nu se face la ore fixe. Matematica se face când îţi vine o idee. Noaptea sau dimineaţa, când te scoli, când te speli, te gândeşti. Dacă nu te speli, te gândeşti când nu te speli.”

„Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri; nu de alta, dar ca să ne deosebim de alţii, care fac planuri fără activitate.”

„O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înţelesul, ci şi toate subînţelesurile.”

„Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.”

„Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.”

„Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat şi la 60 stimat.”

„Nu sunt destul de sigur de excelenţa metodelor mele pentru a deveni martir susţinându-le.”

„Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil.”

„Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.”

„Poate singura superioritate a calculatorului este că se corectează când greşeşte. Om s-o facă, mai rar!”

„Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăşi munca lui. Consider că munca e o pedeapsă numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât ceea ce îi place.”

„Sunt oameni care spun: există şi greşeli fecunde. Nu greşeala e fecundă, ci îndreptarea ei.”

„Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.”

„Se ştie că o idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată.”

„Fireşte, nu orice lucru ieşit din comun are neapărat şi valoare, dar orice lucru de autentică valoare e – neapărat – ieşit din comun.”

„Un prieten îi spune într-o zi: Matematica asta pe care o predici tu, m-am saturat de ea până peste gât! Moisil: Dar matematica se face de la gât în sus!”

„Cineva l-a întrebat: Credeţi că e potrivit ca un profesor să facă glume la cursuri?. Profesorul Moisil a răspuns: Ştiinţa nu e tristă decât pentru unii.”

„Profesorul Moisil, la 65 de ani, după ce şi-a scrântit piciorul: Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.”

„O jurnalistă spune la un moment dat, în cursul unui interviu: Ştiţi că adevărul supără! Moisil: Pe mine o teoremă de matematică nu m-a supărat niciodată.”

„Fiecare bărbat are nevoie de o amantă! Nevasta crede că el e la amantă, amanta crede că e la nevastă şi aşa el poate să şadă liniştit în bibliotecă să citească.”

Puteţi urmări alte câteva „mostre” de umor ale savantului Grigore Moisil în acest interviu aflat în arhiva TVR şi publicat pe YouTube.

Vocea profesorului şi intonaţia lui inconfundabilă dau un farmec aparte chiar şi discuţiilor serioase pe care reporterul le are cu marele matematician.

 

Surse: Institutul Cultural Român, Facultatea de Matematică şi Informatică/Universitatea Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, Citate.ro