O carte pe zi: „Străinul”, de Albert Camus. „E ceea ce facem cu toţii, în fiecare zi, pentru a ne simplifica viaţa”

Editura Polirom a lansat la începutul verii o nouă serie de autor, Albert Camus, iar iniţiativa merită mediatizată şi salutată, în primul rând pentru temeritatea ei. Absolut toate operele semnate de Camus, romane, piese de teatru, eseuri, au fost traduse în româneşte, unele de mai multe ori, şi aproape toate au fost realizări remarcabile. Printre cei care au tălmăcit în româneşte impecabil opera lui Camus se numără Irina Mavrodin, Modest Morariu, Catinca Ralea, Georgeta Horodincă, Marcel Aderca, Ileana Cantuniari şi alte nume de marcă ale culturii române. Traducerile în sine au fost şi ele reeditate de mai multe ori. Noua serie a Editurii Polirom va avea 21 de volume. Iar noutatea constă în faptul că unele dintre volume vor fi traduceri noi, scrie Mediafax.

 

Noua serie începe cu romanul „Străinul”, cu care Albert Camus debuta în 1942, despre care s-a scris enorm şi continuă să se scrie. De pildă, în urmă cu trei ani apărea o carte a scriitorului algerian Kamel Daoud („Străinul: Cazul Meursault, contraanchetă”) care a primit un premiu pentru debut şi va apărea şi ea într-o ediţie nouă la Editura Polirom. „Străinul” este romanul care a adus în literatură în primul plan omul absurd. Meursault, eroul blazat, apatic, fin observator, comite o crimă absurdă, nepremeditată (ucide un arab pe plajă, aparent fără niciun motiv), după înmormântarea mamei sale la care nu vărsase o lacrimă şi nu manifestase nicio umbră de sentiment. Nu spunem mai mult, romanul e mult prea cunoscut şi nu întâmplările ca atare au întâietate, ci starea pe care o induc. (De altfel, cartea este extrem de cunoscută, a şi fost adaptată pentru marele ecran în 1967, de Luchino Visconti, cu Marcello Mastroiani în rolul principal). Romanul a fost descris în multe feluri: portretul unui sociopat sau o critică a societăţii care nu acceptă indivizii lipsiţi de umanitate sau o poveste postcolonială. Eroul e în orice caz străin de societatea în care trăieşte, rătăcind, cum însuşi autorul sublinia, la marginea ei. „Ne-am face o idee mult mai exactă despre personaj – continuă Camus -, dacă ne întrebăm prin ce anume Meuresault nu se prinde în joc. Refuzul e simplu: refuză să mintă. Să minţi nu înseamnă numai să spui ceva ce nu este. Ci şi, mai ales, să spui ce este şi, în ce priveşte sufletul uman, să spui mai mult decât simţi. E ceea ce facem cu toţii, în fiecare zi, pentru a ne simplifica viaţa”. Pe scurt, Meursault e un erou depersonalizat.

 

Traducerea e remarcabilă şi de această dată, chiar dacă s-a spus că se îndepărtează uşor de original aducând un discurs mai firesc în comparaţie cu discursul intenţionat nefiresc al originalului. Dar cine are în minte, când citeşte traducerea chiar întreg originalul? Şi, oricât dorim ca o traducere să se apropie cât mai mult cu putinţă de original, pentru a-l înţelege pe autor, nu primează cumva claritatea şi firescul în noua limbă? Indiferent din care punct vedere privim lucrurile, trebuie să subliniem că traducerea lui Daniel Nicolescu este impecabilă, printre cele mai bune realizate de el din limba franceză.

 

Spre deosebire de acest prim volum al seriei de autor Albert Camus, în cazul celui de-al doilea – romanul „Ciuma” – s-a folosit traducerea veche a Etei Wexler şi a lui Marin Preda. De referinţă.

 

Albert Camus – „Străinul”. Editura Polirom. Serie de autor Albert Camus. Traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu. 147 pag