Home » Cultură » Sundar Pichai, cel mai tare om de la Google. „Poartă-ți eșecurile ca pe o medalie de onoare”

Sundar Pichai, cel mai tare om de la Google. „Poartă-ți eșecurile ca pe o medalie de onoare”

Publicat: 16.06.2023

Pichai Sundarararajan, cunoscut mai ales sub numele de Sundar Pichai, este actualul director executiv al Alphabet Inc., respectiv Google Inc.

Pichai lucrează pentru gigantul american din anul 2004, aducându-și aportul la realizarea Google „toolbar”, prin care utilizatorii Internet Explorer și Firefox puteau să își seteze Google ca pagină de start. Mai târziu, a contribuit la crearea Google Chrome care în momentul de față este cel mai utilizat browser.

În anii care au urmat, Pichai a avansat pe scara ierarhică devenind vicepreședintele companiei, vicepreședintele executiv, Chief Product Officer (printre produsele Google la realizarea cărora și-a adus contribuția numărându-se Google+, Google Wallet și Android Pay) și, în prezent, director executiv al Google și Alphabet, în 2015, cea mai mare companie din industria tehnologică.

Salariu de peste 200.000 $

Potrivit estimărilor, averea lui Sundar Pichai se ridică la peste 1,3 miliarde de dolari, salariul acestuia, după ocuparea funcției pe care o deține în prezent, fiind de 242.000 dolari. De asemenea, Sundar deține un total de 88.693 de acțiuni Alphabet, ceea ce reprezintă 0,01%25 din totalul acțiunilor companiei.

Sundar este proprietarul unei vile luxoase în Los Altos Hills, ce se află pe un teren de 10.000 de metri pătrați, costul proprietății fiind de 2,9 milioane USD. Printre mărcile auto pe care le deține Sundar, se numără un  Mercedes S650, un BMW 730 și un Mercedes Benz V Class.

Inginer în industria metalurgică

Născut la 10 iunie 1972, în Madurai, India, într-o familie cu venituri medii, Pichai și-a obținut diploma de inginer metalurgist la IIT Kharagpur (Institutul Indian de Tehnologie Kharagpur). Ulterior, obținând un masterat în știința și ingineria materialelor la Universitatea Stanford și un MBA la Wharton School din cadrul Universității din Pennsylvania. La 1 aprilie 2004, Sundar Pichai participă la un interviu pentru un post în cadrul companiei Google, pe care-l trece cu brio, fiind angajat imediat.

Pichai avea un CV neobișnuit de strălucit pentru un manager de produs – majoritatea managerilor de produs nu au diplome de absolvire de la Stanford ȘI Wharton – plus ani la o firmă de consultanță în management de top și abilitățile tehnice ale unui fost inginer. Fie că a fost vorba de reputația pe care o au aceste instituții sau de competențele și experiențele pe care le-a acumulat pe parcurs, Pichai avea atuuri mult mai mari decât majoritatea managerilor de produs.

Momentul alăturării lui echipei Google a coincis cu acela în care tocmai fusese lansat serviciul Gmail. Pichai primește câteva sarcini de îndeplinit, printre care și aceea de dezvoltare a funcției barei de căutare Google, Sundar promovând idee lansării de către Google a propriului browser, idee care nu i-a fost susținută la început de conducerea de atunci a companiei, însă, în final, reușind să-i convingă pe fondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, să investească în proiectul lui. Astfel, Sundar Pichai lansează, cu succes, browserul Chrome, un pas important și definitoriu în cariera sa, devenind recunoscut la nivel mondial și fiind numit Vice President of product Development al Google, cu timpul poziția sa în companie consolidându-se tot mai puternic și, în ciuda ofertelor primite din partea companiilor concurente (l-a curtat inclusiv Twitter), Sundar preferă să rămână în continuare la Google, dezvoltându-și viziunile.

Al doilea cel mai important om de la Google

În 2014, Sundar Pichai a devenit al doilea cel mai important om de la Google, după Larry Page, un an mai târziu Page renunțând la șefia Google și mutându-se la Alphabet, compania mamă a Google, în calitate de director executiv, astfel, în locul lui la conducerea Google, fiind numit Sundar Pichai.

În cadrul companiei, Pichai a dovedit abilități deosebite, ducând un management de succes al produselor care au fost create pe parcursul carierei sale la Google și, inclusiv, formându-și o echipă de top.

„A recrutat, a îndrumat și a păstrat o echipă grozavă”,declara fostul manager de produs Google, Chris Beckmann. „Echipa de manageri de produs a lui Sundar avea reputația de a fi printre cele mai bune dintre cele mai bune, similară cu reputația inginerilor de software din cadrul Search Quality”.

„Este foarte riguros, iar opiniile sale cântăresc mult”

„Pichai este foarte riguros, iar opiniile sale cântăresc mult. Are puncte de vedere clare cu privire la direcția în care ar putea merge produsul și inițiativa, dar este foarte bun și în comunicarea și interacțiunea cu ceilalți, permițând opiniile colaboratorilor săi să fie exprimate înainte ca el să-și expună punctul de vedere”, declara Keval Desai, unul dintre foștii colegi ai directorului executiv de la Google.

Experiențele lui Pichai în calitate de manager de produs au creat o bază excelentă pentru traiectoria sa profesională și l-au pregătit bine pentru un rol de director executiv. El a trebuit să se preocupe de strategia și execuția produselor, să creeze echipe, să lucreze cu alte grupuri interne și cu companii externe, să lupte pentru recunoaștere și să se ocupe de probleme pe termen scurt și de obiective pe termen lung.

Reduceri de personal la Google

În luna aprilie a.c., Sundar Pichai a anunțat reduceri de personal la Google, în încercarea de a diminua costurile companiei. Acest comunicat a fost făcut după ce în ianuarie 2022 fuseseră deja anunțate planuri de concediere a 12.000 de angajați, directorul executiv al companiei-mamă a Google, Sundar Pichai, indicând de pe atunci posibilitatea unei a doua runde de concedieri.

„(…) Acolo unde putem, cu siguranță prioritizăm și mutăm oamenii în cele mai importante domenii ale noastre, așa că este o muncă în curs de desfășurare”, a declarat Pichai într-un interviu acordat Wall Street Journal.

În SUA, au început deja disponibilizările și, de asemenea, aproximativ 450 de angajați indieni au fost afectați de aceste decizii. Concedierile au avut loc în același timp cu debutul sub așteptări al Google Bard AI, care a inclus o inexactitate factuală în timpul prezentării sale, ceea ce a făcut ca evaluarea Google să scadă cu 100 de miliarde de dolari.

Sundar Pichai este căsătorit cu Anjali Pichai pe care a cunoscut-o în timpul studiilor universitare din India. Cuplul are împreună doi copii.

Surse:

https://timesofindia.indiatimes.com/business/web-stories/sundar-pichai-net-worth-ceo-of-worlds-tech-giant/photostory/99337797.cms

https://www.imdb.com/name/nm6640826/bio?ref_=nm_ov_bio_sm

https://www.cnbctv18.com/education/sundar-pichai-hints-at-more-job-cuts-at-google-layoffs-2023-tech-layoffs-16387281.htm

https://www.britannica.com/biography/Sundar-Pichai

Vă mai recomandăm să citiți și:

Google deschide Google Lab în cadrul Universității Politehnica din București

Google reduce din costuri, dar mărește salariul directorului

„Nașul Inteligenței Artificiale” a demisionat de la Google. Ce pericole spune că ne așteaptă?

Chatbotul Bard creat de Google vrea să afle cum e să fii om: „Mă întreb cum e să fii muritor”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase