Culorile interzise care au schimbat istoria (și au ucis oameni)

Cum ar fi viața fără culori? Tristă și poate imposibilă – odată ce ne-am născut în mijlocul raiului cromatic și știm care este impactul acestora în viața noastră de zi cu zi. Fără culori, totul ar fi perceput în nuanțe de gri, similar cu o fotografie alb-negru, ceea ce ar reduce semnificativ capacitatea noastră de a distinge între obiecte și detalii.

Culorile, se știe, au un impact profund asupra stării noastre emoționale. Studiile psihologice sugerează că anumite culori pot induce stări specifice: de exemplu, albastrul este adesea asociat cu calmul, în timp ce roșul poate stimula energia sau pasiunea. Fără aceste asocieri cromatice, oamenii ar putea experimenta o uniformizare a emoțiilor lor, declanșându-se o stare generală de apatie sau tristețe.

• Falsificarea relicvelor. Șarlatanii medievali care vindeau mântuirea într-un flacon
• Urâțenia, interzisă în America secolelor XIX și XX. Oamenii mutilați sau deformați nu aveau voie să…

Culorile influențează nu doar percepția individuală, ci și modul în care interacționăm cu ceilalți. De exemplu, alegerea unei culori vestimentare poate transmite mesaje subtile despre personalitate sau dispoziție. Astfel că în absența culorilor, comunicarea nonverbală ar fi mult mai limitată, iar oamenii s-ar putea simți mai puțin conectați unii cu alții.

Interesant este și alt aspect al culorilor. Și anume…acela al impactului semnificativ din punct de vedere al sănătății publice. Există culori, numite adesea „culori interzise”, asociate cu substanțe toxice care au provocat probleme grave de sănătate sau chiar decese.

Care anume sunt aceste culori nocive? Roșu Vermillion, de exemplu, care este un pigment obținut din cinabru, un mineral ce conține sulfura de mercur. Folosit timp de aproximativ 8.000 de ani, acest pigment a fost popular în rândul romanilor care-l utilizau pentru cosmetică și în artă. Extracția cinabrului era o activitate periculoasă, iar sclavii erau adesea cei care lucrau în condiții extrem de nesigure pentru a-l obține. În secolul XX, datorită toxicității sale, utilizarea roșului Vermillion a fost interzisă.

Verdele Scheele, acest pigment vibrant, a fost creat la începutul anilor 1800 de chimistul Carl Wilhelm Scheele, devenind rapid popular în rândul aristocrației victoriane, fiind folosit în tapeturi, rochii, jucării și chiar în mâncare (pentru a intensifica culoarea produselor).Totuși, verdele Scheele conținea triarsenit de cupru, o substanță extrem de toxică, astfel că expunerea la acest pigment a dus la probleme grave de sănătate pentru purtătorii săi și muncitorii din fabricile care îl produceau. Arsenicul din pigment se evapora sub formă de gaze în încăperile umede, provocând simptome cum ar fi ulcerații, insuficiență renală și cancer. În 1862, medicul englez William Hinds a raportat că peste 50% dintre copiii din casele cu tapet verde prezentau intoxicații cronice. Cazul cel mai celebru este cel al împăratului Napoleon Bonaparte: analizele din 2008 ale unui șuvițe de păr păstrată au relevat niveluri de arsen de 100 de ori peste limita normală, sugerând că tapetul verde din locuința exilată în care se afla pe insula Sf. Elena i-a accelerat moartea. Conștientizarea riscurilor asociate cu arsenicul a dus la abandonarea acestui colorant în jurul anului 1895.

Muzeul de Științe din Londra a expus în 2019 o colecție de obiecte victoriene contaminate cu verdele Scheele, inclusiv jucării care au ucis copii. Astăzi, pigmentul este interzis global, dar relicve ale lui persistă în colecțiile private.

Verdele de Paris, cunoscut și sub numele de verde smarald, a devenit popular după ce împărăteasa Eugenie l-a purtat la Opera din Paris în 1864. Similar cu verdele Scheele, verdele de Paris era realizat prin amestecul cuprului cu arsenic, ceea ce l-a făcut extrem de periculos. A fost responsabil pentru numeroase cazuri de intoxicație severă și chiar decese până când utilizarea sa a fost restricționată.

Roșu-portocaliu obținut din uraniu. În 1936, o companie americană a lansat vesela roșie-portocalie realizată din oxid de uraniu, care s-a dovedit a fi radioactiv. Producția a fost suspendată între 1943 și 1959 din cauza reglementărilor legate de utilizarea uraniului în scopuri civile. Totuși, chiar dacă fabricarea acestor vase s-a reluat ulterior, folosindu-se forme mai puțin radioactive ale uraniului, consumul de hrannă din aceste produse nu este recomandat.

Verdele luminescent. „Fetele Radium” erau muncitoare angajate să aplice vopsea pe lentilele ceasurilor folosind radiu, o substanță radioactivă. Aceste femei s-au confruntat cu efecte devastatoare asupra sănătății din cauza expunerii constante la radiații. În anii ‘20, multe dintre ele au murit înainte ca efectele nocive ale radiului să fie pe deplin înțelese.

Pigmentul Galbenului Gamboge provenea din seva lăstarilor de bambus și era folosit în pictură încă din secolul XVII. Deși era otrăvitor, motivul principal pentru care galbenul gamboge nu mai este folosit pe scară largă este că se estompa rapid în lucrările artistice și nu acela că prezenta un grad înalt de toxicitate.

Albastrul Ultramarin – Aurul din Pietrele Afganistanului. Înainte de secolul al XIX-lea, albastrul ultramarin era cel mai scump pigment din lume — mai valoros decât aurul. Extras din lapis lazuli, o piatră semiprețioasă găsită doar în minele din nordul Afganistanului, acest albastru intens a dominat arta Renașterii.

Biserica Catolică a declarat albastrul ultramarin „culoarea divinității”, fiind rezervat pentru roba Fecioarei Maria în tablouri. Michelangelo l-a folosit în Capela Sixtină, iar Vermeer în „Fata cu cercel de perlă”. Costul exorbitant (1 kg de pigment = 1,5 kg aur) a făcut ca artiștii să-l folosească doar cu aprobarea patronilor bogați.

Muncitorii din minele afgane lucrau în condiții inumane, iar transportul pietrei pe Drumul Mătăsii implica riscuri majore. În secolul al XVI-lea, hoții care falsificau pigmentul erau executați în Italia. Abia în 1826, chimistul francez Jean-Baptiste Guimet a creat o versiune sintetică, democratizând accesul la acest albastru special. Astăzi, albastrul ultramarin natural este un lux rar, fiind folosit doar în restaurarea operelor de artă vechi. Cu toate acestea, există și o versiune sintetică ce domină industria textilă și cosmetică.

Albul de Plumb (carbonat de plumb), frumusețea care a distrus imperii, a fost principalul pigment alb din antichitate până în secolul al XIX-lea. Folosit în machiaj, pictură și chiar în vin, albul de plumb era de fapt o armă lentă care a contribuit la declinul Romei și la boala artiștilor. Egiptenii îl foloseau în cosmetică, iar romanii îl aplicau pe față pentru a imita paloarea aristocratică. În timp, plumbul se acumula în organism, provocând dureri abdominale, paralizie și demență. Istoricii cred că intoxicarea cu plumb a afectat elitele Romei, accelerând căderea imperiului.

Câteva dintre victimele celebre ale acestei culori necruțătoare au fost Caravaggio – pictorul baroc, cunoscut pentru temperamentul violent, suferea probabil de saturnism (intoxicație cu plumb), care explică halucinațiile și agresivitatea lui, și Goya – în tinerețe, pictorul francez de origine spaniolă folosea albul de plumb în portretele regale. Surzenia și tulburările mentale din ultimii săi ani sunt atribuite expunerii cronice.

Abia în 1978, Statele Unite au interzis albul de plumb în vopsele, dar cu toate acestea el persistă în unele țări în curs de dezvoltare. Alternativa modernă, albul de titan, este considerat sigur, dar costă de 5 ori mai mult.

Cum au influențat aceste culori lumea modernă?

Prin reglementări sanitare. Toxicitatea pigmenților a condus la primele legi de protecție a consumatorilor. În 1900, Franța a interzis vânzarea jucăriilor vopsite cu verdele Scheele. Prin Inovații științifice, sintetizarea ultramarinului deschizând calea pentru industria chimică modernă.

Până la urmă, aceste culori interzise ne amintesc că progresul tehnologic a avut mereu un cost uman. În vreme ce albastrul ultramarin a unit lumea prin comerț, iar albul de plumb a definit idealurile estetice milenare, ele au și expus oamenii la riscuri necunoscute. Astăzi, cu tehnologii avansate, putem alege să protejăm viața în defavoarea tradiției.

Surse:

https://connortumbleson.com/2018/07/29/deadly-colors/

https://www.britannica.com/story/radium-girls-the-women-who-fought-for-their-lives-in-a-killer-workplace

https://petroleumservicecompany.com/blog/historys-most-toxic-colors/

https://www.mdhistory.org/the-dyes-of-death/

http://www.theconservationcenter.com/articles/2019/7/30/blue-is-the-warmest-and-costliest-color

Vă mai recomandăm să citiți și:

Culorile insectelor se schimbă din cauza oamenilor, arată un studiu

Unii oameni pot vedea mai multe culori decât alții

Culorile originale ale sculpturilor egiptene, dezvăluite odată cu restaurarea unui templu dedicat zeului Horus

Felul în care vedem culorile se schimbă pe măsură ce îmbătrânim