Alexandre Dumas, unul dintre cei mai citiți autori francezi. Și cel mai important scriitor european mulatru

Alexandre Dumas (1802 – 1870), cunoscut și ca Alexandre Dumas père (tatăl), a fost un foarte important romancier și dramaturg francez, autorul, printre altele, al romanelor de primă clasă Contele de Monte Cristo, Cei Trei Muschetari și Omul cu Mască de Fier. Operele sale au fost traduse în peste 100 de limbi, Dumas fiind unul dintre cei mai citiți autori francezi. Scrierile lui Dumas sunt asociate cu mișcarea romantică, caracterizată prin accentul pus pe aventură și emoție mai degrabă decât pe acuratețea istorică strictă, multe dintre operele lui fiind adaptate în aproape 200 de filme de la începutul secolului al XX-lea.

Alexandre Dumas, născut la 24 iulie 1802 în Villers-Cotterêts, Aisne, Franța, a fost fiul lui Thomas-Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie (născut în Haiti, atunci Saint-Domingue), nobil francez și general în armata lui Napoleon, și tatăl lui Alexandre Dumas fils, care a devenit, de asemenea, un scriitor și dramaturg notabil. Mama lui Dumas a fost Marie-Louise Élisabeth Labay, o sclavă haitiană.

• Falsificarea relicvelor. Șarlatanii medievali care vindeau mântuirea într-un flacon
• Urâțenia, interzisă în America secolelor XIX și XX. Oamenii mutilați sau deformați nu aveau voie să…

Alexandre Dumas și-a început cariera ca dramaturg înainte de a trece la romane, de-a lungul vieții ajungând să scrie peste 100 de romane, piese de teatru și jurnale de călătorie, depășind 100.000 de pagini, multe dintre lucrările sale celebre fiind publicate inițial ca povestiri în serie în reviste.

Dumas a crescut într-o perioadă de tulburări politice semnificative în Franța, care i-au influențat operele ulterioare. După moartea tatălui, în 1806, când Alexandre avea doar patru ani, copilul a rămas în grija mamei care a fost nevoită să munceasă din greu pentru a-l întreține și a se asigura că primește o educație. Astfel că în ciuda dificultăților financiare, a reușit să îl trimită la școală, acolo unde i s-a dezvoltat timpuriul interes pentru literatură.

Dumas a frecventat școala locală condusă de Abbé Grégoire (preot catolic francez, episcop constituțional de Blois, lider revoluționar și fervent aboliționist al sclaviei), dar a plecat înainte de a-și termina studiile pentru a lucra ca scrib pentru ducele de Orléans (ulterior regele Ludovic-Filippe), o poziție care i-a facilitate accesul la cercuri influente și care a contribuit la cultivarea ambițiilor sale literare. Deși nu a primit o educație superioară formală, expunerea la literatură și politică în această perioadă a pus bazele viitoarei sale cariere de scriitor.

A început prin a scrie piese de teatru, însă cu toate acestea, Alexandre Dumas și-a câștigat faima datorită romanelor lui.

Primul succes major a venit odată cu Henri III et sa cour (1829), o piesă istorică ce l-a consacrat ca dramaturg important, acesteia urmându-i Napoléon Bonaparte (1831), care a contribuit la crearea unei legende a împăratului recent mort, în vreme ce Antoniu (1831) a adus pe scenă o dramă contemporană despre adulter și onoare.

Deși a continuat să scrie piese de teatru, Dumas și-a îndreptat apoi atenția către romanul istoric, lucrând adesea cu colaboratori (în special Auguste Maquet), stilul lui Duma însemnând povești captivante, pe un fundal istoric colorat, de obicei secolul al XVI-lea sau al XVII-lea, așa cum scrie britannica.com, în defavoarea acurateței istorice.

Operele de căpătâi ale lui Alexandre Dumas sunt Les Trois Mousquetaires (publicată în 1844, interpretată în 1845; Cei trei muschetari), ca parte a seriei d’Artagnan Romances, prezentând aventurile lui d’Artagnan și prietenia sa cu Athos, Porthos și Aramis în timp ce navighează printre intrigi și conflicte în Franța secolului al XVII-lea, Vingt ans après (1845; „Douăzeci de ani după”) – continuarea celor Trei muschetari, Le Comte de Monte Cristo (1844-45; Contele de Monte Cristo) – roman care spune povestea lui Edmond Dantès, întemnițat pe nedrept și gata să se răzbune pe cei care l-au trădat, după ce evadează din închisoare; Dix ans plus tard ou le Vicomte de Bragelonne (1848-50; „Zece ani mai târziu; sau, Vicomtele de Bragelonne”); și La Tulipe noire (1850; „Laleaua neagră”).

Odată bucurându-se de succesul romanelor sale, care captivaseră cititori din toată Europa, Dumas a început un stil de viață mult mai sofisticat, bucurându-se de extravaganțe care aveau să-l stoarcă de bani, drept pentru care autorul a fost nevoit să scrie din ce în ce mai repede, și din ce în ce mai mult, pentru a-și plăti creditorii, la un moment dat cochetând, fără prea mult succes, inclusiv cu jurnalismul și jurnalele de călătorie.

La finalul anilor 1980, a fost descoperit manuscrisul neterminat al romanului Le Chevalier de Sainte-Hermine (Ultimul cavaler), bine arhivat în Bibliothèque Nationale din Paris, în 2005 fiind publicat pentru prima dată. Romanul, mâncat pe alocuri de șoareci, a fost reconstituit și completat de scriitorul Claude Schopp(n.26 iulie 1963), acesta umplând golurile cu cunoștințele sale vaste despre scrierile lui Dumas. The Knight of Sainte-Hermine a fost publicat în limba engleză în 2008 sub titlul The Last Cavalier.

Alexandre Dumas s-a căsătorit cu actrița Ida Ferrier în 1840, însă, precum spiritul aventurier des întâlnit în romanele sale, a iubit cu pasiune mai multe femei (unii documentariști cred că ar fi avut peste 40 de amante), relațiile amoroase cu acestea inspirându-l deseori în scrierile sale. Cu toate acestea, a rămas căsătorit cu Ida până la moartea ei în 1849. A avut patru copii nelegitimi, recunoscându-l doar pe Alexandre Dumas fils, la vârsta de șapte ani, când a preluat educația lui, separându-l de mama sa. Mai târziu, tânărul Dumas a scris pe larg despre convingerea lui că paternitatea unui copil nelegitim îl obliga pe tată să se căsătorească cu mama copilului.

Deși nu-i egalează pe Shakespeare sau Austen în ceea ce privește adaptările după operele lor, Dumas se află și el în topul autorilor ale căror scrieri au fost ecranizate ori transformate în piese de teatru, scenice sau radiofonice. Cei trei muschetari, de exemplu, scrie bookriot.com, are peste 50 de adaptări cinematografice și de televiziune, începând cu un film mut din 1903 și continuând cu serialul BBC The Musketeers din 2014.

De asemenea, legendarul D’Artagnan a fost interpretat de actori care variază de la Douglas Fairbanks, John Wayne, Gene Kelly și Michael York la Chris O’Donnell și Luke Pasqualino.

Contele de Monte Cristo s-a bucurat de popularitate în piesele radiofonice, cu Orson Welles de mai multe ori și Robert Montgomery cu alte ocazii. Pe ecran, au existat zeci de adaptări TV, inclusiv un serial din Hong Kong din 1977 care reimaginează decorul plasându-l în China de Sud în timpul Epocii Republicane, și mai multe telenovele, inclusiv o versiune venezueleană din 1984, în care se schimbă sexul personajului principal, însă memorabile sunt filmul TV cu Richard Chamberlain, o miniserie cu Gerard Depardieu, adaptarea din 2002 cu Guy Pierce și Jim Caviezel și, desigur, pelicula din 2024 a regizorilor Alexandre de La Patellière și Matthieu Delaporte.

Alexandre Dumas a murit la 5 decembrie 1870, la vârsta de 68 de ani. Conform dorințelor sale, Dumas a fost înmormântat în orașul natal, Villers-Cotterets.

În 2002, președintele francez Jacques Chirac a dispus exhumarea rămășițelor scriitorului și aducerea lor la Paris, păzite de gărzi republicane îmbrăcate în muschetari. În cadrul unei ceremonii televizate, acestea au fost înhumate în mausoleul de la Panthéon.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Alexandre-Dumas-pere

https://bookriot.com/alexandre-dumas/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arthur C. Clarke, scriitorul care a prezis Inteligența Artificială. „Cât de nepotrivit este să numim această planetă Pământ, când este clar că este un Ocean”

Jules Verne, scriitorul vizionar și cel mai mare dintre visători. Creatorul primelor romane SF

James Joyce, scriitorul a cărui scrisoare erotică s-a vândut cu peste 400.000 de dolari. „Noapte bună, micuța mea Nora, păsărică murdară”

Cum apare prostia? Marele scriitor care a murit înainte să finalizeze „enciclopedia prostiei”