Povestea femeii care l-a inspirat pe Manet și a uimit Parisul. Victorine Meurent, de la muză la artistă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Model profesionist al artiștilor, dar și pictoriță la rândul ei, Victorine Meurent (1844 – 1927) este imortalizată în istoria artei ca model cu părul roșu ca focul și personajul din capodoperele provocatoare ale lui Édouard Manet, Olympia (1863) și Le Déjeuner sur l’Herbe (1863). Totuși, Victorine a fost ea însăși o pictoriță talentată, o artistă curajoasă și asumată care a luptat împotriva sexismului și elitismului din Parisul secolului al XIX-lea, pentru a-și revendica locul în lumea artei dominată de bărbați. A fost muza multor artiști, inclusiv a lui Manet, dar și femeia care a refuzat să fie limitată la acest rol de model. A fost o rebelă ale cărei tușe au fost eclipsate chiar de artistul care a făcut-o celebră.

Născută la Paris la 18 februarie 1844, Victorine-Louise Meurent are origini modeste. Tatăl ei era gravor pe metale, iar familia locuia în cartierul muncitoresc Belleville. Până la sfârșitul adolescenței, s-a alăturat cercurilor boeme din Montmartre, unde a lucrat ca model pentru artiști precum Alfred Stevens și Thomas Couture. Însă parteneriatul ei cu Édouard Manet a fost cel care i-a marcat numele în istorie.

Farmecul androgin al lui Meurent, dezinvoltura și încrederea pe care le afișa l-au captivat pe Manet, devenind astfel modelul său preferat și pozând pentru 11 lucrări, între 1862 și 1875. Istoricul de artă Eunice Lipton, în cartea Alias Olympia, o descrie pe Meurent ca fiind „o femeie modernă – asertivă, îndrăzneață și complet indiferentă față de normele societății”. Această sfidare a radiat în picturile lui Manet, unde privirea neclintită a Victorinei a provocat sensibilitatea morală a spectatorilor.

Scandalul

Atunci când Olympia lui Édouard Manet a fost expus la Salonul de la Paris din 1865, tabloul a stârnit indignare. Criticii au condamnat portretul lui Meurent, văzând-o reprezentată ca o curtezană, trupul nud al Victorinei întinzându-se fără rușine în timp ce părea că se uită fix în ochii privitorilor. Mulți au dezaprobat atât modelul, cât și pictura în sine, Manet la rândul său fiind acuzat de imoralitate. Dar, spun alții, adevărata subversiune a tabloului constă, de fapt, în acțiunea lui Victorine. Spre deosebire de nudurile clasice, Olympia nu era o Venus pasivă – era o femeie din clasa muncitoare care își controla sexualitatea.

Rolul lui Meurent în această controversă a fost esențial. După cum observă Lipton, „Victorine nu a fost doar un model; ea a fost colaboratoarea lui Manet. Persoana ei a modelat narațiunea”. Reputația din viața reală de chitaristă și solistă în cafenelele pariziene și de membră a cercurilor avangardiste a estompat granița dintre artă și realitate, făcând Olympia cu atât mai incendiară.

Deși istoria își amintește de ea ca muza lui Manet, Meurent aspira la mult mai mult. Până în anii 1870, Victorine s-a înscris la Académie Julian, o oportunitate rară pentru femeile excluse de la École des Beaux-Arts. Studiind sub îndrumarea portretistului Étienne Leroy, tânăra și-a perfecționat un stil realist diferit de înclinațiile impresioniste ale lui Manet.

În 1876, Meurent și-a prezentat un autoportret în cadrul prestigiosului Salon de la Paris – aceeași instituție care disprețuise odinioară tabloul Olympia al lui Manet. Pentru ca mai apoi, să expună din nou în 1879, 1885 și 1904, ceea ce era o performanță pentru orice artist al epocii sale, cu atât mai mult pentru o femeie.

Lucrările ei au fost bine primite de critici, unii susținând că abilitatea ei tehnică rivaliza cu cea a unor contemporani precum Berthe Morisot. Cu toate acestea, în ciuda acestor aprecieri, Meurent a luptat pentru recunoaștere. După cum explică cercetătoarea Tammy Harbison, „lumea artei nu a putut împăca Victorine modelul cu Victorine artista. Trecutul ei i-a eclipsat talentul”.

Cariera lui Meurent a scos în evidență barierele cu care se confruntau femeile artist. În timp ce Morisot și Mary Cassatt au dobândit renume, acestea proveneau din familii bogate care le-au finanțat pregătirea și relațiile. Meurent, în schimb, provenea din clasa muncitoare și era independentă financiar – o raritate pentru femeile din acea vreme. Se întreținea din modeling și muzică, făcând chiar turnee în Franța cu un trio de chitare, în anii 1880.

Până în anii 1890, Meurent a dispărut din ochii publicului. S-a mutat la Colombes, o suburbie a Parisului, locuind cu Marie Dufour, văduva unui artist de circ. Deși a continuat să picteze, greutățile financiare au forțat-o să-și vândă chitara și să se bazeze pe alte slujbe. Printr-o întorsătură crudă, în 1903 a cerut sprijinul Societății Artiștilor Francezi, invocând contribuția sa la moștenirea lui Manet. Ei au respins-o, considerând-o „un model minor”.

Meurent a murit în 1927, la vârsta de 83 de ani, necrologul reducând-o la „modelul lui Manet”. Majoritatea picturilor sale au fost pierdute sau atribuite altora.

Mișcarea artistică feministă din anii 1970 a reînviat povestea lui Meurent. Eseul fundamental al Lindei Nochlin, Why Have There Been No Great Women Artists? (1971) a citat-o ca victimă a erodării patriarhale. Expoziții precum The Woman in the Painting (1980) și Women in Paris 1850-1914 (2017) i-au reintrodus lucrările, în timp ce unii cercetători o consideră acum una dintre primele femei care a pictat un autoportret nud feminin.

În 2016, Muzeul de Arte Frumoase din Boston a expus Olympia alături de biografia lui Meurent, recunoscându-i rolul dublu de artistă și muză.

Surse:

https://artherstory.net/victorine-meurent-more-than-a-model/

https://www.washingtonpost.com/arts-entertainment/interactive/2023/meurent-manet-olympia/

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2008/oct/03/women.manet

https://artsandculture.google.com/story/LgXxEbOY-reBJQ

Vă mai recomandăm să citiți și:

Secrete, scandaluri și indicii ascunse. Dezlegarea enigmei din Le Bar Aux Folies-Bergère de Édouard Manet

Prânzul la iarbă verde, cel mai „scandalos” tablou al lui Manet

Egon Schiele, artistul pornografic. În interiorul schițelor din închisoare, al iubirii interzise și al moștenirii unui prodigiu condamnat

Arta ca terapie: Cum folosesc artiștii creația pentru a explora trauma și vindecarea. „Arta spală murdăria din sufletul nostru”