Benjamin Disraeli și William Gladstone, pionierii democrației de masă

Atunci când ne gândim la partidele politice de astăzi – structuri organizate, cu platforme ideologice clare, lideri naționali și milioane de membri – tindem să le considerăm o constantă a democrației.

Însă, istoria lor este mult mai scurtă și mai dinamică decât pare. Conceptul de partid politic modern, diferit de facțiunile aristocratice și de alianțele de conjunctură din epocile anterioare, este un produs al secolului al XIX-lea, modelat de presiunile schimbărilor sociale și de expansiunea fără precedent a dreptului de vot.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Definirea „primului” partid politic modern este o provocare pentru istorici. În Statele Unite, de exemplu, secolul al XVIII-lea a asistat la apariția Partidului Federalist (condus de Alexander Hamilton) și a Partidului Democrat-Republican (sub Thomas Jefferson).

Primele încercări

Însă, spre deosebire de partidele moderne, acestea erau mai degrabă coaliții flexibile centrate în jurul unor personalități puternice, fără structuri organizatorice complexe sau o rețea organizată de activiști și simpatizanți. Rivalitatea dintre Jefferson și Hamilton a pus bazele primelor diviziuni partizane americane, dar abia în era lui Andrew Jackson (anii 1830) s-a născut primul partid cu adevărat modern.

În Marea Britanie, înainte de secolul al XIX-lea, politica era dominată de facțiunile Whig și Tory. Acestea nu erau partide în sensul actual, ci rețele de patronaj, grupate în jurul unor familii influente sau interese comune. Nu aveau programe scrise, structuri permanente în afara Parlamentului sau mecanisme de implicare a cetățenilor obișnuiți. Loialitatea era mai mult personală decât ideologică, iar alegătorii (puțini și privilegiați) votau adesea sub influența nobililor locali.

Revoluția democratică și Actul de Reformă din 1832

Punctul de cotitură a fost Actul de Reformă din 1832, care a extins semnificativ dreptul de vot în Marea Britanie, incluzând clasa de mijloc urbană educată. Și odată cu creșterea numărului de alegători, vechile metode clientelare au devenit ineficiente, iar partidele au fost forțate să se adapteze.

Această nouă realitate a impus nevoia unei organizări politice moderne. În Statele Unite, Partidul Democrat al lui Andrew Jackson a fost pionier în construirea unei mașinării electorale de masă. În Marea Britanie, însă, transformarea a fost și mai profundă, sub presiunea competiției dintre două forțe redefinite: Liberalii (succesorii Whig-ilor) și Conservatorii (fostii Tory).

Liberalii lui Gladstone: prima structură modernă

Partidul Liberal, sub conducerea carismatică a lui William Gladstone, a fost unul dintre primele care au adoptat pe deplin noile reguli ale jocului democratic. A devenit o coaliție diversă – foști Whigs, radicali și reformatori – nevoită să-și definească o platformă ideologică coerentă. Aici s-a născut liberalismul modern, promovând liberul schimb economic (eliminarea tarifelor vamale), extinderea drepturilor civile și reforme sociale limitate.

Pentru a mobiliza un electorat tot mai numeros, Liberalii au creat o structură națională, cu filiale locale și comitete permanente – un prototip al partidelor actuale.

Disraeli și „democrația Tory”

Pe de altă parte, conservatorii, sub conducerea vicleană a lui Benjamin Disraeli, au răspuns la provocarea liberală prin redefinirea conservatorismului. Dacă Gladstone a extins votul clasei de mijloc (1832), Disraeli a mers mai departe: prin Reforma din 1867, a acordat dreptul de vot unei părți semnificative a clasei muncitoare urbane. Această mișcare strategică, numită „democrație Tory”, avea un scop dublu: să contracareze influența liberalilor și să-i transforme pe conservatori într-un partid de masă.

Disraeli a înțeles că în era democratizării partidele nu mai puteau supraviețui limitându-și activitatea doar la cercurile restrânse ale elitei. A promovat o viziune care combina apărarea tradițiilor cu reforme sociale moderate, atrăgând noi categorii de alegători.

Pentru a ajunge la un electorat tot mai numeros, Partidul Liberal a creat o structură națională, cu filiale locale și comitete care coordonau campaniile.

Pe de altă parte, conservatorii, sub conducerea lui Benjamin Disraeli, au fost forțați să se modernizeze și ei pentru a supraviețui. Disraeli a realizat că un partid nu mai putea fi un simplu club al aristocrației. A redefinit conservatorismul, propunând o viziune bazată pe apărarea instituțiilor tradiționale, dar și pe reforme sociale care să îmbunătățească condițiile de viață ale clasei muncitoare, o politică pe care a numit-o „democrația Tory” sau conservatorismul uninațional.

Elementele care definesc acum un partid modern au apărut gradual, ca o reacție la noile cerințe ale democrației de masă. Partidele au dezvoltat o structură organizatorică națională, cu filiale locale și o conducere centrală, depășind astfel influența elitelor locale. Au apărut ideologia și un program coerent, care ofereau o viziune unificată și depășeau interesele personale. Disciplina a devenit o valoare esențială, membrii parlamentului fiind nevoiți să voteze conform liniei partidului, și nu după bunul plac. Pentru a mobiliza susținătorii, partidele au început să folosească intensiv comunicarea publică, prin presă și mitinguri, o tehnică esențială și astăzi.

Prin urmare, nașterea partidelor politice moderne nu a fost un eveniment izolat, ci un proces complex, impulsionat de reformele democratice din secolul al XIX-lea. S-a trecut de la grupuri de interese controlate de elite la organizații de masă, unite prin idei și programe, nu prin loialitatea față de un lider.

Surse:

https://www.roosevelthouse.hunter.cuny.edu/seehowtheyran/portfolios/origins-of-modern-campaigning/

https://www.historyisnowmagazine.com/blog/2014/12/21/andrew-jackson-and-the-birth-of-modern-presidential-campaigns

https://www.bbc.co.uk/history/british/victorians/disraeli_gladstone_01.shtml

Vă mai recomandăm să citiți și:

Vigdis Finnbogadottir, prima femeie aleasă președinte în mod democratic. „Nu este suficient ca o femeie să fie inteligentă. Inteligența trebuie să aibă o coafură modernă”

August Bebel, unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat al Muncitorilor. „Creștinismul este dușmanul libertății și al civilizației”

Fulgencio Batista, dictatorul care a transformat Cuba democratică într-un stat polițienesc. „Eu sunt Cuba”

Nativii americani au dezvoltat o formă de democrație în urmă cu 1500 de ani