Exploratorul care a ajuns mai departe decât Marco Polo

În primăvara anului 1325, tânărul Ibn Battuta – un necunoscut marocan de 21 de ani – a părăsit orașul Tanger (nordul Marocului) cu scopul de a ajunge la Mecca (în vestul Arabiei Saudite de azi). Nu știa însă că acest simplu pelerinaj avea să se transforme în cea mai lungă, mai îndrăzneață și mai enigmatică călătorie a Evului Mediu: 30 de ani de mers pe jos, navigat și supraviețuit, 40 de țări străbătute și 120.000 de kilometri – de trei ori circumferința Pământului.

În timp ce numele lui Marco Polo domină tradiția occidentală, călătoriile de neegalat ale lui Ibn Battuta, documentate cu detalii vii și precizie culturală, dezvăluie o lume mult mai complexă și interconectată decât a fost ea imaginată anterior.

• Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
• Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal

Născut în 1304, într-o familie de savanți islamici, începuturile vieții lui Ibn Battuta în Maroc au fost impregnate de studii religioase. Decizia lui de a porni spre Hajj la 21 de ani nu era, în sine, neobișnuită – mii de credinciosi călătoreau anual spre Mecca.

O hartă scrisă în pași

Dar ceea ce l-a separat pe Ibn Battuta a fost o curiozitate nestăvilită și o expertiză profundă în legea islamică (sharia). Aceste două arme i-au transformat pelerinajul obișnuit într-o căutare de o viață, un experiment uman ce a redefinit granițele posibilului.

Echipat doar cu o haină modestă de călătorie și o dorință imensă de a înțelege lumea, Ibn Battuta a înfruntat deșerturi nelocuite, mări cu furtuni ucigătoare și războaie între regate. Supraviețuia datorită unei rețele invizibile de solidaritate islamică: o comunitate globală de comercianți, învățați și pelerini care îi deschideau uși de la Marrakech până în insulele Maldive.

Itinerariul lui Ibn Battuta se citește ca un atlas medieval adus la viață:

• 1326-1327: După ce și-a încheiat Hajj-ul, a rămas în Mecca timp de un an, implicându-se în dezbateri teologice.
• 1328-1330: Aventurându-se în Persia și Irak, Ibn Battuta a documentat devastarea lăsată de invaziile mongole și rezistența orașelor de pe Drumul Mătăsii.
• 1330-1332: Navigând pe coasta swahiliană, s-a minunat de piețele de aur din Kilwa și comerțul cu mirodenii din Zanzibar, oferind o perspectivă rară asupra Africii de Est precoloniale.
• 1334-1341: Numit qadi (judecător) în Sultanatul Delhi, Battuta a supraviețuit comploturilor de asasinat, atacurilor piraților și unui atac aproape fatal de dizenterie.
• 1342-1344: Naufragiat în largul coastelor Indiei, a eșuat în Maldive, unde a devenit judecător șef și s-a căsătorit – de două ori – cu o membră a familiei regale locale.
• 1345-1346: Ajuns în China, a criticat opulența dinastiei Yuan, dar a lăudat sistemul poștal eficient și canalele din Hangzhou.
• 1349-1354: Întorcându-se acasă prin Sardinia și Granada, a făcut un ocol la Timbuktu, fiind martorul zenitului alimentat cu aur al Imperiului Mali.

Spre deosebire de Marco Polo, a cărui călătorie de 24 de ani s-a axat pe rutele comerciale dintre Europa și Asia, peregrinările lui Ibn Battuta au cuprins întregul al-Islam (lumea musulmană) și nu numai.

Pe parcursul călătoriilor sale, Ibn Battuta a asistat la evenimente care au reconfigurat lumea medievală: pandemia Ciumei Negre, prăbușirea Imperiului Mongol și ascensiunea Imperiului Mali sub Mansa Musa. Ca jurist format în științele islamice (sharia), a documentat aceste schimbări cu precizie de cronicar, analizând nu doar consecințele politice, ci și efectele asupra dreptului și societății.

Omul care a vorbit cu 2.000 de străini

„Rihla” („Călătoria”) lui Ibn Battuta, redactată în 1355 cu ajutorul scribului Ibn Juzayy, transcende un simplu jurnal de călătorie. Ea este, în esență, o enciclopedie vie a lumii medievale. Un studiu etnografic fără precedent, care surprinde ritualurile, politicile și viața de zi cu zi a societăților de pe trei continente, informații strânse inclusiv pe cale orală. Battuta ar fi stat de vorbă cu peste 2.000 de persoane, de la sultani și mistici sufi, la negustori venețieni și scafandri de perle bengalezi. În Anatolia, a stat la masă cu șefi de război turci care se întreceau în găzduirea călătorilor ca o măsură de prestigiu. În Mogadishu, a descris un sistem juridic somalez în care judecătorii purtau veșminte din piele de leopard.

Relatarea sa despre Sultanul Muhammad bin Tughluq din Delhi – un conducător care a bătut monedă din alamă și a ordonat relocarea în masă a populației – este și astăzi o referință importantă pentru înțelegerea Indiei medievale.

Criticii au pus la îndoială înfrumusețările ocazionale (Ibn Battuta a pretins că a vizitat Bulgaria, confundând-o probabil cu regiunea Volga), însă arheologii și lingviștii moderni au verificat o mare parte din munca lui. Descrierea arhitecturii coraliene a Marii Moschei din Kilwa a corespuns cu săpăturile din anii 1960, în timp ce notele sale privind obiceiurile maritale din Maldive se aliniază cu tradițiile orale locale.

Călătoriile vaste ale lui Ibn Battuta au fost posibile datorită unei infrastructuri unice a lumii islamice: o rețea organizată de madrase (școli religioase), caravanseraiuri (hanuri protejate pentru comercianți și călători) și waqf-uri (fonduri religioase care finanțau aceste instituții). Aceste noduri culturale, economice și spirituale conectau orașe și imperii de la Maroc până în Indonezia, oferind călătorilor precum Ibn Battuta adăpost, resurse și legitimitate juridică.

În Damasc, savanții i-au dăruit argint și haine de lână; în Delhi, sultanul i-a oferit un stipendiu lunar de 5 000 de dinari. Acest sistem de reciprocitate între savanți, înrădăcinat în conceptele islamice de ospitalitate (diyafa), i-a permis să traverseze ținuturi atât de diverse precum insulele matriarhale din Maldive și stepele patriarhale ale Hoardei de Aur.

În timp ce călătoriile lui Marco Polo îi încântau pe europeni cu povești despre „unicorni” (probabil rinoceri) și regate creștine fantastice din Asia, Ibn Battuta a acordat prioritate observației empirice. A demontat miturile despre izvorul Nilului, a respins afirmațiile referitoare la oasele dragonilor din China și a corectat calculele greșite ale geografilor arabi cu privire la mareele Oceanului Indian. Scrierile sale abundă în sfaturi practice: cum să eviți malaria în Comore, să negociezi cu pirații genovezi ori să identifici asceții sufi frauduloși.

În mod ironic, Rihla lui Ibn Battuta a rămas uitată timp de secole. Istoricii arabi medievali, preocupați mai ales de cronici politice, au trecut cu vederea narațiunile personale, iar manuscrisul nu a atras atenția. Abia în secolul al XIX-lea, în Algeria, textul a fost redescoperit și i-a uimit pe orientaliștii francezi, care au constatat că amploarea lui îl depășea chiar pe Marco Polo. Astăzi, scrierea lui Battuta este un reper în studiile istorice, predată în universități de la Oxford până la Singapore. Totuși, în afara mediului academic, numele său rămâne surprinzător de puțin cunoscut.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Ibn-Battuta

https://orias.berkeley.edu/resources-teachers/travels-ibn-battuta

https://www.bbc.co.uk/bitesize/articles/z6jphcw

Vă mai recomandăm să citiți și:

O structură cu diametrul de 200 de ani-lumină, găsită într-o zonă mai puțin explorată a Căii Lactee

Oamenii de știință au explorat adâncuri nemaivăzute până acum. Iată ce au descoperit!

Samuel White Baker, exploratorul britanic însurat cu o româncă salvată din sclavie

Matthew Henson, posibil primul explorator de culoare care a ajuns la Polul Nord