Bizar: Uimitoarele povesti din spatele Sirenei Feejee

23 11. 2009, 00:00

Saga sirenei F

Secolul XIX este unanim acceptat ca insemnand o etapa marcata de
omul zapezilor si de inselatoriile
criptozoologice
, pe cat a reprezentat o era a
descoperirilor stiintifice. Pentru fiecare Darwin care a luminat publicul
in diverse privinte ale vietii si ale lumii, a existat cate un
Phineas Barnum fericit sa ii alimenteze pe oameni cu povesti fabuloase. Pentru suma
necesara achizitionarii unei paini, orice copil american al anilor
1840 poftind la ceva senzatii tari putea admira uluitoarea
descoperire a doctorului Griffin, Sirena Feejee, denumita astfel la
indrumarea asociatului sau in afaceri, domnul Barnum
. De
atunci si pana astazi, indiferent unde sunt gasite, aceste
animale-trofee, asociate mai ales cu apele Orientului Indepartat,
poarta denumirea de „sirene Feejee”, in amintirea a ceea ce a
reprezentat un fals faimos, din anii 1800, al circarului P.
T. Barnum.

La inceputul anului 1822, calatorind in Indonezia, capitanul de
vas Samuel Barrett Eades, un american aflat in slujba companiei
Perkins and Co. din Boston, a sosit in orasul Batavia. Era
proprietarul unei optimi a vasului comercial Pickering, al carei
detinator majoritar era un om pe nume Stephan Ellery. Explorand
noua asezare care il gazduia, Eades a nimerit intr-un context ce
i-a permis sa priveasca, uluit, un animal inalt de pana
intr-un metru, a carui infatisare bizara ii intrecea
uratenia
. Marinar experimentat, Eades trebuie sa fi fost
familiarizat cu hartile care circulau in secolul XIX si cu monstri
reprezentati pe marginile lor. Ceea ce vedea acum era chiar una
dintre acele aratari, doar ca de data aceasta o privea cu proprii
sai ochi.

Sursele acestei istorii nu se pun de acord asupra dimensiunilor
creaturii, dar literatura este unanima in ce priveste aspectul
presupusei sirene. Coada sa era cea a unui somon, in timp
ce capul si toracele apartineau unei femele de urangutan
.
Ochii erau artificiali, iar unghiile erau facute din fragmente de
coarne sau din tepe de porc spinos. Insa Eades a considera aratarea
naturala, ceea ce l-a motivat sa isi vanda partea sa din nava si sa
cumpere sirena contra sumei de 2.000 de dolari americani. Credea ca
expunand bizareria isi va recastiga rapid suma investita prin
taxarea curiosilor ce vor dori sa o priveasca.

Astfel, Sirena Feejee – care pe atunci nu purta acest
nume – a fost pentru prima data expusa in Cape Town, in toamna lui
1822
, in cafeneaua Turf din strada Sfantul James. Aceasta
a durat din septembrie 1822 pana in 9 ianuarie 1823. Oamenii de
stiinta dezaprobau afisarea publica, dar audienta generala credea
ca priveste ceva autentic. Totusi, artefactul lui Eades a inceput
sa fie atacat si dezmintit din tot mai multe directii, pierzandu-si
din credibilitate si din public. Pana in decembrie 1822, oamenii
deja nu mai aveau interes fata de Sirena Feejee, expozitia fiind
inchisa la scurt timp dupa aceea. In anul urmator, Eades a facut un
tur al provinciilor iar apoi, intre 1825 si 1842, obiectul si-a
pierdut urma.

Sirena a reaparut in 1842, atunci cand Moise Kimball,
proprietarul Muzeului Boston, a achizitionat-o de la fiul lui
Eades. Exponatul a ajuns in posesia lui Barnum in primavara lui
1842. Pe 18 iunie Barnum si Kimball semneaza un contract prin care
se inteleg sa exploateze la maxim aceasta „curiozitate”. Kimball
ramane proprietarul de drept, iar Barnum inchiriaza creatura cu
12,50 $ pe zi si o expune in „Muzeul sau American”.

Pentru a promova Sirena Feejee, circarul va scrie un
pamflet denumit „O scurta istorie a sirenelor”, avansand teoria ca
aceste fiinte reprezentau veriga lipsa dintre oameni si
pesti.
Comica dupa standardele de astazi, teoria parea
foarte plauzibila in anii 1840. Cai de mare, lei de mare, sirene.
La un nivel elementar, avea sens.

In realitate insa, se pare ca aratarea fusese conceputa de un
meserias indonezian, din „hartie mestecata” si diferite parti din
pesti exotici sau dintr-un bust de pui de urangutan, o coada de
peste si un cap de maimuta. La fel de „butaforice” erau si doctorul
Griffin si fictionalul „Lyceum of Natural History”, nimic altceva
decat scornelile lui Barnum (foto jos), care avea nevoie de un fond
credibil pentru promovarea sirenei.

“Stramosii si “urmasii” sirenei

Astazi este suficienta o gandire rationala pentru a intelege ca
Sirena Feejee nu a insemnat decat o inselatorie infama, menita sa
exploateze nevoia de senzational a vulgului ignorant si sa ii ia
acestuia banii. Totusi, desi din trecut ne parvine mai ales acest
caz, fara prea multe explicatii in jurul sau, numai o cercetare
dedicata si mai amanuntita prin analele misterului va dezvalui
faptul ca Barnum a aplicat timpului sau o
idee cu mult mai veche.

De-a lungul secolelor, mai multe marturii care atestau
existenta sirenelor
au erupt inaintea povestii Sirenei
Feejee. Aceasta a fost doar cel mai important dintre jocurile lui
Phineas Barnum si s-a transmis cu precadere mai ales datorita
activitatii literare a circarului, care si-a promovat astfel
„atractia”. Iar joaca sa a fost dusa mai departe prin
„Sirena Japoneza”, expusa in prezent la Muzeul Public
Milwaukee
dar si prin ceea ce a devenit mai tarziu o
activitate in sine. Astazi, artistii taxidermisti fabrica pe banda
rulanta diferite animale fabuloase pentru expozitii si pentru
public. La prima vedere, preocuparea lor pare ciudata, insa nu fac
mai mult decat sa continue o traditie veche de sute de ani de
aprovizionare a diferitelor spectacole si carnavaluri cu animale
false, inexistente, spre amuzarea audientei.

Cristofor Columb nu stia cum arata o femeie?

Exista o convingere in randul entuziastilor criptozoologiei si ai
paranormalului ca,
intr-adevar, n-ar exista creatura mitologica atat de putin
probabila sau nebuneasca, incat nimeni niciodata sa nu fi pretins,
cu toata seriozitatea, ca ar fi intalnit-o. Povestile medievale
despre sirene, astazi ingnorate cu aceeasi usurinta ca acelea
despre grifoni sau spiridusi, si-au atins la un moment dat, in
istorie, apogeul de credibilitate prin marturia observarii
lor de catre nimeni altul decat Cristofor Columb
. In 1493, Columb a
declarat ca a vazut trei sirene pe coasta Haitiului. El a notat ca
fiintele „au iesit chiar mult din apa” si „nu erau nici pe departe
atat de frumoase pe cat le descriau desenele sau povestile, aratand
la fata mai de graba ca niste barbati.”

Se interpreteaza insa adesea ca ceea ce Columb ar fi
vazut de fapt a fost doar un grup de lamantini din vestul
Indiei
, mamifere acvatice de mari dimensiuni native din
zona Caraibelor. O singura privire la unul dintre aceste animale
este totusi suficienta sa convinga ca, daca acesta este cazul,
Columb trebuie sa fi folosit cuvantul „sirena” in gluma si nu
literal, deoarece este greu de imaginat ca vreun marinar sa faca o
confuzie intre aceste creaturi supraponderale si fiintele
mitologice pe jumatate femei.

Faptul ca documentele istorice care prezinta astfel de fapte
sunt adesea expuse interpretarilor ramane un impediment in calea
celor care isi doresc sa urmareasca aparitia animalelor ciudate pe
parcursul antichitatii. Poate Columb a baut putin prea mult alcool
dupa ce a stat cam mult pe mare; poate ca a aplicat termenul ca pe
un nume simbolic pentru o noua specie de animal descoperita. Sau
poate chiar a vorbit serios cand a spus ce a spus.

Fiice ale marilor vs Sirene

O „fiica a marii” este o creatura mitologica. Potrivit
Dictionarului de Legende al reverendului E. Cobham Brewer, aceasta
era o „creatura marina fabuloasa, jumatate femeie si
jumatate peste, similara sirenei din mitologia clasica, care
probabil a aparaut in urma intalnirilor dintre marinari si dugongi
sau lamantini”.
Irlandezii numeau sirenele „merrow”.
Aceste „merrows” era considerate de catre pescarii irlandezi
prevestitoare ale unor furtuni iminente. Ideea de prevestire era de
asemenea imprimata si sirenelor Odiseei lui Homer. Spre deosebire
de „fiicele marilor”, sirenele erau „jumatate femei si jumatate
pasari”, dar isi pastrau rolul de figuri mitologice care ii
seduceau pe calatori atragandu-i spre pierzanie. Sirenele
provin de la cuvantul grecesc „seira” si insemna „sfoara” sau
„legatura”.

Dincolo de sirenele irlandeze si grecesti, creaturi mitice
asemanatoare lor exista si in alte culturi. Autorul englez Jan
Bondeson o mentioneaza pe Artegatis, „zeita feniciana a
Lunii,
cu coada de peste”. Puterea si imprevizibilitatea
marii sunt intruchipate in aceste figuri, fie ele zeite, sirene sau
fiice ale marilor. Acest lucru va deveni important mai tarziu in
istorie pe masura ce fortele competitoare ale mitului si ale
traditiei vor intra in coliziune cu tanjala dupa dovezi si cu
axarea crescanda pe stiinta ca metoda de explicare a lucrurilor.
Sirena Feejee va deveni emblematica pentru aceste rearanjamente
tumultoase ale cunoasteri, stiintei si mitologiei.

O istorie abundenta in… curiozitati marine

  • Anterior aparitiei din 1842 a Sirenei Feejee, sirenele
    si-au facut cunoscuta prezenta mai ales in randul vest-europenilor.
    Aceasta popularizare a venit in doua varietati: prin marturii si
    prin relicve.
    In timp ce acuratetea istorica a marturiilor
    cade usor victima lipsei de credibilitate, publicul reactioneaza
    mult mai bine la ceva palpabil. Observarea unor sirene, usor de
    contracarat, este analoga marturiilor despre OZN-uri din
    prezent
    precum si altor intalniri de natura
    criptozoologica (Bigfoot, Chupacabra etc.). Ceea ce lipseste din
    aceste intalniri este dovada fizica. Cu toate acestea, imaginatia
    populara avea sa mai astepte putin inainte de a fi temperata de
    stiinta, asadar era natural ca oamenii sa creada povestile pe care
    le auzeau.

  • Diverse izvoare sustin ca in 1403, o sirena vie a fost
    prinsa in apele de coasta ale orasului Edam, Olanda
    . In
    1531 o alta sirena vie a fost capturata pe coasta Baltica si
    trimisa ca dar regelui Sigismund al Poloniei. Sunt doar doua din
    exemplele care ne parvin din trecutul nepretentios fata de dovezi.
    Insa intalnirile nu au fost limitate doar la apele europene. In
    1560 iezuitii din Ceylon ar fi prins sapte tritoni si sapte sirene.
    Absenta amanuntelor din documentele care vorbesc despre aceste
    fapte poate fi atribuita lipsei de surse primare si lipsei de
    dovezi fizice. Data fiind gama foarte mare de animale marine, este
    plauzibil sa consideram ca toti cei de mai sus ar fi capturat
    aceeasi specie marina cu un aspect vag uman si au numit-o „triton”
    sau „sirena”. Aceste contacte evidentiaza dificultatile
    clasificarii animalelor.

  • In 1565 o „piele de sirena” ar fi fost expusa publicului
    in orasul Thora, de la Marea Rosie
    . De asemenea, o sireana
    ar fi aparut intr-o expozitie in incinta unei biserici din
    Swartvale, Olanda, in 1660. Clasificarea devine principala problema
    atunci cand oamenii de stiinta intra in contact cu creaturi
    mitologice. In anii 1700, anatomistul Thomas Bartholin se afla in
    posesia unui brat si a unui dinte de Sirencia danica, ce au fost
    mai tarziu vandute in cadrul unei licitatii publice din 1826.
    Anatomistul Carl Linnaeus, inventatorul nomenclaturii binominale, a
    vazut doua specimene. Primul era o sirena prinsa in apropierea
    coastei Nykoping, Iutlanda. Un alt specimen, o sirena din Brazilia,
    a fost pastrat intr-un muzeu din Leyden, Olanda, in cadrul celei
    de-a zecea editii a Systema Naturae a lui Linnaeus. Dar aceste
    clasificari ale sirenelor sau ale „fiicelor marii” nu sunt
    invulnerabile in fata erorilor taxonomice, de vreme ce oamenii de
    stiinta au dat unor animale nume precum „hidra”, „meduza” sau
    „peste-diavol”.

  • O sirena vie a fost expusa in piata din Saint Germain in
    1759
    , in timp ce doi tritoni au fost prinsi in apropierea
    Insulei Omului in 1800, iar marturii ale observarii unor sirene au
    fost foarte bine publicate si promovate in 1809 si 1812. In 1809,
    cu trei decenii inantea Sirenei Feejee, un expozant a fost acuzat
    de frauda pentru prezentarea unei sirene false. Fradua va deveni o
    problema majora odata cu aparitia Sirenei Feejee. Luptele dintre
    stiinta si mitologie, elitism si populism, amuzament si educatie se
    vor purta mult in prima jumatate a secolului XIX prin intermediul
    acestei manifestari. Campul de lupta va fi inselatoria cu animale
    fabuloase in forma unor urate sirene mumificate.

  • In 1830, un cadavru ciudat a fost raportat pe plaja din
    Benbecula, Hebridele Exterioare
    , in insulele salbatice de
    pe coasta nord-vestica a Scotiei. Cadavrul era de aproximativ
    dimensiunea unui copil „bine dezvoltat”, desi glandele sale mamare,
    care marcau in mod evident sexul feminin al exemplarului, erau
    „prea proeminente” pentru a-i fi apartinut unui copil. Creatura
    avea partea inferioara a corpului asemenea cozii unui peste, dar
    fara solzi. Avea pielea palida si parul negru. Potrivit colectiei
    folclorice „Carmina Gadelica”, sirena era vie atunci cand a fost
    identificata pentru prima oara, insa satenii speriati nu au reusit
    sa o captureze in siguranta si in schimb au lapidat-o pana au
    ucis-o. Cu toate acestea, batranul asezarii, Duncan Shaw, a
    construit un mic cosciug pentru ea si i-a facut o inmormantare
    crestineasca. La fel ca si in cazul marturiei lui Columb, este greu
    de crezut ca i s-ar fi aplicat un astfel de tratament unui lamantin
    sau oricarui fel de fiinta ce nu ar fi semanat foarte bine cu un
    om, mai ales in acele timpuri.

  • Trei ani mai tarziu, o creatura ceva mai asemanatoare cu
    cea a lui Barnum decat cu sirenele seducatoare din legende, a fost
    prinsa in viata pe coasta insulei Yell
    , tot din Scotia.
    Partea superioara a corpului a fost descrisa ca semanand cu bustul
    unei primate, in timp ce partea inferioara era, din nou,
    asemanatoarei unei cozi de peste. Pescarii responsabili au pastrat
    creatura in barca lor pentru mai multe ore, inainte ca plansetul ei
    umil sa ii determine sa o elibereze in mare. Existenta sirenelor a
    fost acceptata pentru multa vreme ca o parte a folclorului irlandez
    si scotian, in care erau cunoscute sub denumirea „maighdean mhara”,
    adica „fecioare ale marilor”.

  • Asemenea istorii au continuat destul de abundent pana inspre
    finele secolului al XIX-lea. In secolul XX, marturiile de
    identificare ale unor sirene s-au imputinat. O creatura cu bust de
    femeie si tren inferior in forma cozii de peste ar mai fi fost
    vazuta de catre echipajul vasului Leonidas in anul 1917, pe cand
    ambarcatiunea calatorea din New York inspre Havre, Franta. In urma
    acestei intalniri, martorii pretind ca fiinta, carea avea un par
    lung si negru, a inotat pe langa nava timp de sase ore,
    ridicandu-se din apa si pana la cate 15 minute o data si
    permitandu-le marinarilor de la bord sa o observe foarte clar; toti
    au cazut de acord ca era vorba despre o sirena.


FACTS. Astazi. Si ce s-a ales de Sirena
Feejee?

Apoi, foarte recent, in luna august a anului 2009, o priveliste
asemanatoare i-a facut pe turisti sa se ingramadeasca in orasul
Kiryat Yam din Israel. Creatura prezenta aici apare doar pentru
cateva minute in crepusculul anumitor nopti. Consiliul turistic al
orasului beneficiaza la maximum de pe urma acestei „dezvoltari”,
anuntand oferirea unui premiu de 1 milion de dolari primei persoane
ca va fotografia fiinta. Nu este greu sa ne imaginam ce resorturi
stau de fapt la baza acestui artificiu.

Chiar si astfel, lucrurile s-au schimbat din anul 1859, odata cu
publicarea lucrarii „Originea Speciilor”, a lui Darwin. Evenimentul
i-a determinat pe oamani sa isi doreasca dovezi, dovezi ale
existentei creaturii mitice, argumente stiintifice in general.
Chiar in acel an, dupa ce atat Barnum cat si unchiul sau Alanson
Taylor au incercat fara succes sa promoveze in continuare sirena,
exponatul i-a revenit lui Kimbal in luna iunie. iar De aici,
izvoarele sunt contradictorii in ce priveste soarta sa. Unele surse
sustin ca a fost expusa in continuare, spre vizionarea de catre
public, pana in anii 1880, in timp ce altele atesta ca ar fi fost
distrusa in incendiul din 1865 de la Muzeul din Boston.

Ce este deci de ales de aceste povesti? Problema cu cele mai
multe este ca s-au intamplat cu atat de mult timp in urma incat
orice investigatie desfasurata in prezent ar esua lamentabil. Este
improbabil sa apara informatii noi cu privire la aceste ciudatenii;
nu raman decat niste povesti controversate din care putine
concluzii pot fi trase. De fapt, ele sunt in cea mai mare parte
similare cu povestile folclorice din vremuri stravechi, cu exceptia
ca sunt relatate ca si cand ar fi adevarate. Imposibil de
desfiintat cu totul sau de confirmat, aceste istorii sunt transmise
mai departe asemenea legendelor. Cat despre sirena israelita, cel
mai important lucru pe care il vom invata de la ea este, probabil,
faptul ca o idee buna nu moare niciodata.


CITESTE SI: