Prima pagină Cultura

Tulipomania sau nebunia lalelelor – o poveste din istoria economică a Europei

05.27.2011 | ● Vizualizări: 9965
Tulipomania sau nebunia lalelelor – o poveste din istoria economică a Europei     tulipomania, lalele, economie, europa, istorie economica, istoria, olanda, speculatie, balon, bubble + zoom
Galerie foto (7)

În jurul anului 1635, olandezii erau înnebuniţi după lalele. Nu numai că le cultivau – câmpuri întregi -, nu numai că le admirau, le expuneau în vaze preţioase, se mândreau cu ele şi le înfăţişau în picturi, dar făceau din ele obiectul unui comerţ înfloritor: vindeau şi cumpărau bulbi, la preţuri mari... şi mai mari... tot mai mari... nebuneşti!... până când, brusc, în luna februarie a anului 1637, totul s-a prăbuşit: preţurile au scăzut subit, iar cei ce investiseră masiv în comerţul cu lalele au avut de suportat şocul unei colaps care aminteşte de cele mai dure crize economice ale vremurilor moderne.

Asta e viziunea obişnuită asupra tulipomaniei - o isterie aspeculei cu flori, al cărei final n-ar fi putut veni altfel decâtsub forma unui dezastru financiar. Multă vreme, aceasta a fostsingura noastră perspectivă asupra fenomenului şi, ce-i drept, aveaavantajul de a ne mulţumi pasiunea pentru întâmplări senzaţionale,chiar dacă-s vechi de trei veacuri şi mai bine. Însă începând dinanii 1980, alte viziuni asupra tulipomaniei au început să câştigeteren, beneficiind de rezultatele unor cercetări noi asuprafaptelor.

Dar, mai întâi, contextul în care s-a petrecuttotul:

Secolul al XVII-lea a reprezentat, pentru Olanda - numită peatunci Provinciile Unite - o epocă de prosperitate economică şi deînflorire culturală, aşa-numita Epocă de Aur Olandeză. În ciudarăzboaielor care se desfăşurau non-stop mai peste tot în Europa,Olanda prospera economic şi cultural: negoţul era tot mai intens,iar olandezii au contribuit hotărâtor la dezvoltarea multora dintreinstrumentele şi practicile moderne ale finanţelor şi comerţului. Oflotă de peste 10.000 de corăbii străbătea oceanele lumii, făcândnegoţ cu ţinuturi îndepărtate şi contribuind la bunăstarea şiprestigiul ţării. Arta înflorea, definind o epocă, reprezentatăstrălucit prin Rembrandt, Vermeer, Ruisdael, Hals... Ştiinţa era înplin avânt, impulsionată de savanţi precum Anton van Leeuwenhoek(inventatorul microscopului) şi Christiaan Huygens, strălucitastronom, fizician şi matematician. Pe scurt, Olanda erauna dintre cele mai evoluate, democratice, bogate şi respectateţări europene. (Şi aşa a rămas până în ziua de azi.)



Ei bine, în această ţară a apărut, în anii 1630, manialalelelor, care, pornind de la o modă, s-a transformat într-unfenomen economic cu impact nebănuit asupra populaţiei.

Eroinapoveştii

De curând, repertoriul plantelor cultivate în Olanda seîmbogăţise cu o nouă specie: laleaua, adusă, după cele maicredibile surse, din Turcia. În 1593, Charles de l'Écluse(mai cunoscut sub numele latinizat de Carolus Clusius), unul dintrecel mai reputaţi botanişti şi horticultori din Europa, deveniseprofesor la prestigioasa Universitate din Leiden şi înfiinţaseacolo o grădină botanică vestită, printre ale cărei atracţii senumăra şi colecţia sa de lalele. Bulbii fuseseră procuraţi dinTurcia, prin intermediul lui Ogier Ghiselin de Busbecq, ambasadoral Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană la curtea sultanuluiSoleiman Magnificul.

Laleaua s-a aclimatizat atât de bine în Olanda, încât cultura eis-a răspândit în toată ţara şi cumva, această floare a atins ocoardă sensibilă în inimile olandezilor, devenind floarealor preferată şi un simbol al statutului social. A începutsă fie cultivată tot mai mult în grădini şi folosită ca decor îninterioarele elegante ale patricienilor, generând chiar apariţiaunui tip special de vas (numit tulipieră), cu mai multe "guri",astfel încât fiecare floare să fie pusă în valoare în modindividual. Numeroase tablouri pictate în acea epocă înfăţişeazăbuchete bogate de flori, printre care se regăsesc lalelele, mai cuseamă cele cu floarea în mai multe culori - cele mai rare şi maipreţuite.

De la această preferinţă, de ordin estetic şi social, s-a ajunsînsă, în câţiva ani, la o dezlănţuire de patimă în sfera economică,iar această evoluţie, brusc curmată, constituie miezul relatărilorprivind aşa-numita criză a lalelelor.

Lalelele cu flori de o singură culoare erau oricum îndrăgite,dar adevărata nebunie s-a declanşat în momentul apariţiei îngrădini a unor lalele cu flori neobişnuite: petalele lor erauvărgate cu dâre de culoare diferită de cea a fondului. Îmbinărilede alb şi roşu sau roşu şi galben, uneori chiar combinaţiile detrei culori dădeau florilor o înfăţişare uimitoare, nouă şifascinantă, iar fascinaţia s-a răspândit, în câţiva ani, în toatăOlanda şi apoi peste graniţele ei, în alte ţări ale Europei.

Ironia constă în faptul că acest fenomen al strieriipetalelor fusese produs de un agent patogen - un virus alplantelor. Infectarea cu acest virus încetineşte dezvoltareaplantelor, astfel încât lalelele de acest tip erau mai greu deobţinut, mai rare şi, prin urmare, mai scumpe decât cele cu floriunicolore.

Apariţia florilor cu petale în mai multe culori a dus rapid lacomercializarea lor drept varietăţi noi, botezate cu nume pompoaseprecum Viceregele sau Semper Augustus (după cum sevede, importanţa numelui în marketingul unui produs era foarte binecunoscută de olandezii Epocii de Aur). În arena comerţului culalele au apărut, după iubitorii de flori, simplii investitoricare, fără nici un interes estetic, doreau pur şi simplu sărealizeze speculaţii financiare cu această marfă, profitând deinteresul crescut faţă de ea. Şi astfel, bulbii din soiurile celemai rare şi mai spectaculoase ca aspect au început să fietranzacţionaţi pe preţuri din ce în ce mai mari.

(Bineînţeles, nimeni nu ştia, pe atunci, că e vorba despre oboală a plantelor; chiar dacă ar fi ştiut, probabil că nu i-ar fiinteresat prea mult, căci, pentru iubitorii de lalele, aspectulneobişnuit al florilor era o atracţie estetică în plus, iar pentruspeculanţi, o calitate aducătoare de bani.)

Aceasta era, aşadar, floarea care avea să devină "personajul"central al dezlănţuirii de entuziasm încheiate brutal la începutulanului 1637.

Dar ce a fost, de fapt,tulipomania?

O mare nebunie colectivă, aşa cum par să arate pamfleteleapărute în epocă, reprezentările alegorice şi unele cărţi dedicatefenomenului? Ceva adevăr există în toate acestea, ele au pornit dela o realitate a vremii, chiar dacă, foarte probabil, au exageratînfăţişând-o.

În fond, pamfletele erau îndreptate împotriva acesteiîndeletniciri şi aveau la bază o motivaţie religioasă:olandezii cu moravuri mai austere (Olanda era o ţară cu populaţiepredominant protestantă) condamnau acest val de materialism,această deşartă preocupare pentru bani, în dauna unor preocupărispirituale mai înalte. Prin urmare, autorii pamfletelor aveau totinteresul să înfăţişeze lucrurile într-o lumină cât mai proastă,iar cel mai simplu mod de a face asta era să exagereze proporţiileşi urmările fenomenului.

O abordare dintre cele mai interesante este însă ceaeconomică a tulipomaniei. Analişti economici preocupaţi nudoar de crizele momentului, ci şi de istoria economiei mondiale şide momentele de răscruce ale acesteia, s-au aplecat, în ultimiiani, şi asupra acestei poveşti vechi de peste trei secole,încercând s-o explice dintr-un punct de vedere ştiinţific, prinprisma teoriilor economice şi a datelor istorice. Iar câtevaexplicaţii psihologice, întemeiate pe contextul în care a avut loccriza, lărgesc perspectiva asupra acestui fenomen - interesant,iată, din mai multe puncte de vedere.

Multă vreme s-a considerat că ar fi fost vorba despre oaşa-numită "bulă speculativă" (sau bulă economică),asemănătoare cu cea asociată crizei subprime care a pornit din SUA,în 2008, şi s-a transformat într-o ditamai criza economicăglobală.

Aşa ceva se întâmplă atunci când preţul unor mărfuriatinge un nivel exagerat de mare, comparativ cu valoarealor intrinsecă; preţul creşte şi creşte, pe seama unor speculaţiiaventuroase; unii cumpără mult, în ideea de a revinde apoi maiscump, iar ca urmare a acestei cereri mari, preţul sporeşte, pânăcând nu se mai găsesc cumpărători dispuşi sau capabili să oferepreţurile respective. În momentul când speculanţii vor să vândămărfurile respective, pe piaţă apare, deodată, o mare cantitate demarfă disponibilă, iar preţul scade vertiginos (bula "se sparge"),lăsându-i pe speculanţi cu buza umflată.

Unii economişti contestă existenţa acestor bule, alţii însăacceptă că ele pot să apară în anumite condiţii, le consideră unfenomen economic real, cu un mecanism relativ bine cunoscut. Înorice caz, au fost mult mult studiate, mai ales că nu reprezintăceva prea recent, cum aţi putea crede. Dacă tulipomania a fost oastfel de bulă speculativă, atunci ea este prima cunoscută înistorie (unii economişti aşa o socotesc), iar secolul următor (alXVIII-lea) a înregistrat şi el câteva, după cum există exemple şiîn secolul al XIX-lea, în secolul XX (aşa-numita "bulă dot-com",1995-2000) şi până la cea mai recentă bulă (2008), cea cu ale căreiurmări ne mai luptăm şi azi.

Dar nu toţi specialiştii sunt de acord cu interpretareatulipomaniei drept o bulă economică. În ultimii ani, teorii noiaruncă o lumină diferită asupra fenomenului, explicându-l printr-unmecanism diferit şi negându-i chiar amploarea dramatică şi urmăriletragice pe scară largă.

Interpretarea drept o bulă speculativă a fost generată decea mai populară sursă de informaţii asupraîntâmplării: o carte (Extraordinary Popular Delusionsand the Madness of Crowds) scrisă de jurnalistul britanicCharles Mackay şi publicată în anul 1841 (cartea tratează diverseexemple de ţicneli colective bazate pe spiritul de turmă, pesuperstiţii, pe credinţa în false teorii ştiinţifice etc.) Deatunci s-au mai scos multe ediţii şi cartea a rămas până azi unizvor important de date, în lumina cărora a fost intepretatfenomenul tulipomaniei. Întrebarea este: în ce măsură aceste datesunt corecte, cât de bine reflectă ele realitatea a ceeea ce s-apetrecut? Mackay susţine, de pildă, că practic întreaga populaţie aOlandei se pasionase de lalele şi că până şi amărîţii din claselede jos se amestecaseră în comerţul cu lalele; că s-ar fi vândut unlot de 40 de bulbi cu 100.000 de guldeni (pentru comparaţie,câştigul pe un an întreg al unui meseriaş iscusit era, pe atunci,de vreo 150 de guldeni); că se ajunsese la nebunii de genulcumpărării unui singur bulb de lalea din soiul Semperaugustus dând în schimb o bucată de teren de vreo 5 ha(pământul era scump într-o ţară ca Olanda, cu întindere mică şi alecărei terenuri fuseseră, în mare măsură, smulse mării, cu multătrudă, prin construirea de diguri, pentru a obţine astfelbinecunoscutele poldere - terenuri situate sub nivelulmării.) Mackay mai afirmă că numeroşi olandezi s-au îmbogăţit înscurt timp, dar şi că mulţi dintre cei care se avântaseră încomerţul cu bulbi au dat faliment atunci când preţurile au scăzutşi că negoţul olandez, în general, a fost foarte greu lovit.

Însă, în ciuda popularităţii cărţii lui Mackay, ea numai este privită azi ca o sursă de informaţii pe de-a-ntregulcredibilă. Sprijinindu-se şi pe alte date şi înarmaţi cuteoriile economice dezvoltate în cele trei secole şi jumătate careau trecut, mulţi specialişti cred că relatările lui Mackay au fostexagerate, iar mania lalelelor n-ar fi fost, în realitate, cevaatât de senzaţional şi cu urmări chiar atât de drastice.

Poate că aceste interpretări pragmatice cam strică puţinfarmecul poveştii, răpindu-i din dramatism, dar aruncă o luminănouă asupra ei, aşa că merită luate în seamă, chiar dacă estompeazăaura de senzaţional a întâmplării.

Dacă n-a fost o "bulă",atunci ce-a fost?

Bazându-se pe documente privind tranzacţiile cu bulbi de lalele,unii economişti susţin că variaţiile de preţ nu au fost atât deuriaşe cum ne-am obişnuit să credem şi nu erau de ajuns de maripentru a determina apariţia unei bule speculative.

Alţii aduc ca argument faptul că şi în cazul zambilei - care, laînceputul secolului al XIX-lea, a devenit, pentru o vreme, nouafloare preferată a olandezilor, înlocuind laleaua -, s-a petrecutun fenomen similar: preţurile au fost foarte mari la început şi auscăzut ulterior; prin urmare, nu ar fi fost vorba despre speculaţiifinanciare masive, ci de un fenomen mai obişnuit: atracţia faţă denou şi scăderea treptată a valului de interes, pe măsură cefarmecul noutăţii pălea, iar marfa respectivă devenea mai"obişnuită".

Există şi un amănunt de ordin psihologic, care dă un nou înţelespoveştii: nebunia lalelelor s-a petrecut într-o epocă încare populaţia Olandei se confrunta cu o epidemie de ciumăbubonică (nu foarte extinsă, dar destul cât să sperielumea), ceea ce, după opinia unor cercetători, ar fi putut duce lao atitudine mai fatalistă şi ar fi stimulat apariţia unorcomportamente mai riscante. În acest context, mulţi s-ar fi lăsatduşi de valul speculaţiilor cu lalele, ca şi cum s-ar fi aruncat învâltoarea unor jocuri de noroc nechibzuite, lăsându-se prinşi debeţia speculaţiilor ca de orice altă beţie cu care ar fi încercatsă-şi adoarmă spaimele stârnite de primejdia morţii.

O altă interpretare, recentă (2007) şi interesantă, este dată deEarl A. Thompson, profesor la Universitatea California, LosAngeles. El afirmă că prăbuşirea preţurilor, în februarie 1637, nupoate fi explicată satisfăcător de mecanismele de piaţă cunoscuteşi propune o altă ipoteză, bazată pe cercetarea istorieicomerţului cu lalele în Olanda.

La sfârşitul anului 1636, Parlamentul olandez a început sădiscute modificarea legislaţiei privind contractele devânzare-cumpărare a bulbilor de lalele, iar în februarie 1637,modificarea a fost votată.

Până la acea dată, contractele respective erau aşa-numitecontracte la termen: cumpărătorul, odată ceiscălise contractul era obligat să cumpere bulbiirespectivi, indiferent de fluctuaţiile preţului în perioada caretrecea de la semnarea contractului până la termenul de plată. Odatăcu modificarea legii, aceste contracte la termen deveneau ceea ces-ar numi azi contracte cu opţiuni.

Să zicem că o persoană X dorea să vândă unei persoane Y niştebulbi, la un preţ oarecare. Semnau contractul şi, după încheiereasezonului de înflorire a lalelelor, Y urma să primească bulbii şisă dea banii.

Pe vremea contractelor la termen, Y ar fi fost obligat săcumpere bulbii, plătind preţul înscris în contract, indiferent deceea ce se întâmpla pe piaţă cu preţul lalelelor. Odată cuintroducerea opţiunii, Y nu mai era silit să cumpere bulbii, dacănu-i convenea. Dacă preţul scădea, Y avea opţiunea de a anulacontractul, plătind doar o fracţiune din preţul convenit (câtevaprocente). În fel acesta, cumpărătorul Y era protejat, dar Xrămânea cu bulbii nevânduţi şi încasa doar câteva procente din ceeace sperase că va câştiga prin vânzare; în condiţiile în care elînsuşi cumpărase bulbii la un preţ mare (poate pe datorie), ieşeaîn pierdere rău de tot.

Când, la sfârşitul anului 1636, investitorii în afacerile cubulbi au aflat de modificarea care se pregătea, e foarte probabilca acest lucru să fi dat un imbold tranzacţiilor - oamenii segrăbeau să facă afaceri cu lalele cât mai puteau, iar acest lucruar fi putut duce la o creştere a preţurilor. În felul acesta,creşterea preţurilor ar fi fost răspunsul logic, raţional,la schimbările survenite în obligaţiile contractuale,fenomenul încadrându-se, astfel, în ceea ce economiştii numescteoria eficienţei pieţei.

Modificarea reglementărilor făcea ca asemenea investiţii sădevină riscante; prin urmare, în februarie 1637, cei care aveaubulbi de vânzare n-au mai găsit cumpărători dispuşi să plăteascăpreţurile mari cerute şi, în acel moment, piaţa s-a prăbuşit:preţurile au scăzut vertiginos. Mulţi dintre cei care apucaseră săcumpere bulbi au rămas, cum se spune, cu ei în braţe, acum cândvalorau mult mai puţin decât preţul cu care fuseseră cumpăraţi, iaralţii, care încă nu-i plătiseră, s-au ales cu datorii mai maridecât valoarea mărfii. Bine nu le-a fost, asta e clar.

Şi totuşi, impactul nu a fost atât de larg cum s-a crezut multăvreme - departe de nebunia colectivă şi falimentul în masă carereies din cartea lui Mackay. Cercetările făcute de Anne Goldgar,autoare unui studiu foarte documentat (Tulipmania, publicatîn2007) arată că aceia care s-au avântat cu toate forţele în acestcomerţ - devenit repede riscant - au fost în număr relativrestrâns, iar cei care s-au ruinat din cauza acestui negoţ au fostîncă şi mai puţini: Anne Goldgar a găsit înregistrări desprefalimentul a doar câteva persoane.

Totuşi, urmările n-au fost neglijabile: creşterea şi prăbuşireadramatică a preţurilor în jurul a ceva atât de mărunt şi perisabilprecum un bulb de floare a zdruncinat scara de valori aolandezilor, i-a silit să îşi reconsidere concepţiile şi purtările,iar întâmplarea a avut, probabil, oarece efecte de felul celorurmărite de autorii moralişti ai pamfletelor împotrivatulipomaniei.

Ce-a mai rămas, după trecerea a trei secole şi mai bine, dinaceastă poveste? Un obiect de studiu de mare interes pentrueconomişti (după cum se vede), dar mai ales o nestinsădragoste pentru flori şi o tradiţie solidă în cultivarea şicomercializarea lor: Olanda e, azi, cel mai importantproducător şi exportator de flori din Europa şi unul dintre cei maiimportanţi jucători pe piaţa mondială a comerţului cu flori. Iarcultural, laleaua a rămas, până azi, în conştiinţa europenilor,floarea Olandei, unul dintre simbolurile asociate acestei ţări,până într-atât încât şi i-a dat şi supranumele: Ţara Lalelelor.