Home » Cultura » Tulipomania sau nebunia lalelelor – o poveste din istoria economică a Europei

Tulipomania sau nebunia lalelelor – o poveste din istoria economică a Europei

Autor: Mihaela Stanescu 05.27.2011
În jurul anului 1635, olandezii erau înnebuniţi după lalele. Nu numai că le cultivau – câmpuri întregi -, nu numai că le admirau, le expuneau în vaze preţioase, se mândreau cu ele şi le înfăţişau în picturi, dar făceau din ele obiectul unui comerţ înfloritor: vindeau şi cumpărau bulbi, la preţuri mari... şi mai mari... tot mai mari... nebuneşti!... până când, brusc, în luna februarie a anului 1637, totul s-a prăbuşit: preţurile au scăzut subit, iar cei ce investiseră masiv în comerţul cu lalele au avut de suportat şocul unei colaps care aminteşte de cele mai dure crize economice ale vremurilor moderne.

Asta e viziunea obişnuită asupra tulipomaniei – o isterie a
speculei cu flori, al cărei final n-ar fi putut veni altfel decât
sub forma unui dezastru financiar. Multă vreme, aceasta a fost
singura noastră perspectivă asupra fenomenului şi, ce-i drept, avea
avantajul de a ne mulţumi pasiunea pentru întâmplări senzaţionale,
chiar dacă-s vechi de trei veacuri şi mai bine. Însă începând din
anii 1980, alte viziuni asupra tulipomaniei au început să câştige
teren, beneficiind de rezultatele unor cercetări noi asupra
faptelor.

Dar, mai întâi, contextul în care s-a petrecut
totul
:

Secolul al XVII-lea a reprezentat, pentru Olanda – numită pe
atunci Provinciile Unite – o epocă de prosperitate economică şi de
înflorire culturală, aşa-numita Epocă de Aur Olandeză. În ciuda
războaielor care se desfăşurau non-stop mai peste tot în Europa,
Olanda prospera economic şi cultural: negoţul era tot mai intens,
iar olandezii au contribuit hotărâtor la dezvoltarea multora dintre
instrumentele şi practicile moderne ale finanţelor şi comerţului. O
flotă de peste 10.000 de corăbii străbătea oceanele lumii, făcând
negoţ cu ţinuturi îndepărtate şi contribuind la bunăstarea şi
prestigiul ţării. Arta înflorea, definind o epocă, reprezentată
strălucit prin Rembrandt, Vermeer, Ruisdael, Hals… Ştiinţa era în
plin avânt, impulsionată de savanţi precum Anton van Leeuwenhoek
(inventatorul microscopului) şi Christiaan Huygens, strălucit
astronom, fizician şi matematician. Pe scurt, Olanda era
una dintre cele mai evoluate, democratice, bogate şi respectate
ţări europene.
(Şi aşa a rămas până în ziua de azi.)

Ei bine, în această ţară a apărut, în anii 1630, mania
lalelelor, care, pornind de la o modă, s-a transformat într-un
fenomen economic cu impact nebănuit asupra populaţiei.

Eroina
poveştii

De curând, repertoriul plantelor cultivate în Olanda se
îmbogăţise cu o nouă specie: laleaua, adusă, după cele mai
credibile surse, din Turcia
. În 1593, Charles de l’Écluse
(mai cunoscut sub numele latinizat de Carolus Clusius), unul dintre
cel mai reputaţi botanişti şi horticultori din Europa, devenise
profesor la prestigioasa Universitate din Leiden şi înfiinţase
acolo o grădină botanică vestită, printre ale cărei atracţii se
număra şi colecţia sa de lalele. Bulbii fuseseră procuraţi din
Turcia, prin intermediul lui Ogier Ghiselin de Busbecq, ambasador
al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană la curtea sultanului
Soleiman Magnificul.

Laleaua s-a aclimatizat atât de bine în Olanda, încât cultura ei
s-a răspândit în toată ţara şi cumva, această floare a atins o
coardă sensibilă în inimile olandezilor, devenind floarea
lor preferată şi un simbol al statutului social
. A început
să fie cultivată tot mai mult în grădini şi folosită ca decor în
interioarele elegante ale patricienilor, generând chiar apariţia
unui tip special de vas (numit tulipieră), cu mai multe „guri”,
astfel încât fiecare floare să fie pusă în valoare în mod
individual. Numeroase tablouri pictate în acea epocă înfăţişează
buchete bogate de flori, printre care se regăsesc lalelele, mai cu
seamă cele cu floarea în mai multe culori – cele mai rare şi mai
preţuite.

De la această preferinţă, de ordin estetic şi social, s-a ajuns
însă, în câţiva ani, la o dezlănţuire de patimă în sfera economică,
iar această evoluţie, brusc curmată, constituie miezul relatărilor
privind aşa-numita criză a lalelelor.

Lalelele cu flori de o singură culoare erau oricum îndrăgite,
dar adevărata nebunie s-a declanşat în momentul apariţiei în
grădini a unor lalele cu flori neobişnuite: petalele lor erau
vărgate cu dâre de culoare diferită de cea a fondului. Îmbinările
de alb şi roşu sau roşu şi galben, uneori chiar combinaţiile de
trei culori dădeau florilor o înfăţişare uimitoare, nouă şi
fascinantă, iar fascinaţia s-a răspândit, în câţiva ani, în toată
Olanda şi apoi peste graniţele ei, în alte ţări ale Europei.

Ironia constă în faptul că acest fenomen al strierii
petalelor fusese produs de un agent patogen
– un virus al
plantelor. Infectarea cu acest virus încetineşte dezvoltarea
plantelor, astfel încât lalelele de acest tip erau mai greu de
obţinut, mai rare şi, prin urmare, mai scumpe decât cele cu flori
unicolore.

Apariţia florilor cu petale în mai multe culori a dus rapid la
comercializarea lor drept varietăţi noi, botezate cu nume pompoase
precum Viceregele sau Semper Augustus (după cum se
vede, importanţa numelui în marketingul unui produs era foarte bine
cunoscută de olandezii Epocii de Aur). În arena comerţului cu
lalele au apărut, după iubitorii de flori, simplii investitori
care, fără nici un interes estetic, doreau pur şi simplu să
realizeze speculaţii financiare cu această marfă, profitând de
interesul crescut faţă de ea. Şi astfel, bulbii din soiurile cele
mai rare şi mai spectaculoase ca aspect au început să fie
tranzacţionaţi pe preţuri din ce în ce mai mari.

(Bineînţeles, nimeni nu ştia, pe atunci, că e vorba despre o
boală a plantelor; chiar dacă ar fi ştiut, probabil că nu i-ar fi
interesat prea mult, căci, pentru iubitorii de lalele, aspectul
neobişnuit al florilor era o atracţie estetică în plus, iar pentru
speculanţi, o calitate aducătoare de bani.)

Aceasta era, aşadar, floarea care avea să devină „personajul”
central al dezlănţuirii de entuziasm încheiate brutal la începutul
anului 1637.

Dar ce a fost, de fapt,
tulipomania?

O mare nebunie colectivă, aşa cum par să arate pamfletele
apărute în epocă, reprezentările alegorice şi unele cărţi dedicate
fenomenului? Ceva adevăr există în toate acestea, ele au pornit de
la o realitate a vremii, chiar dacă, foarte probabil, au exagerat
înfăţişând-o.

În fond, pamfletele erau îndreptate împotriva acestei
îndeletniciri şi aveau la bază o motivaţie religioasă
:
olandezii cu moravuri mai austere (Olanda era o ţară cu populaţie
predominant protestantă) condamnau acest val de materialism,
această deşartă preocupare pentru bani, în dauna unor preocupări
spirituale mai înalte. Prin urmare, autorii pamfletelor aveau tot
interesul să înfăţişeze lucrurile într-o lumină cât mai proastă,
iar cel mai simplu mod de a face asta era să exagereze proporţiile
şi urmările fenomenului.

O abordare dintre cele mai interesante este însă cea
economică
a tulipomaniei. Analişti economici preocupaţi nu
doar de crizele momentului, ci şi de istoria economiei mondiale şi
de momentele de răscruce ale acesteia, s-au aplecat, în ultimii
ani, şi asupra acestei poveşti vechi de peste trei secole,
încercând s-o explice dintr-un punct de vedere ştiinţific, prin
prisma teoriilor economice şi a datelor istorice. Iar câteva
explicaţii psihologice, întemeiate pe contextul în care a avut loc
criza, lărgesc perspectiva asupra acestui fenomen – interesant,
iată, din mai multe puncte de vedere.

Multă vreme s-a considerat că ar fi fost vorba despre o
aşa-numită „bulă speculativă”
(sau bulă economică),
asemănătoare cu cea asociată crizei subprime care a pornit din SUA,
în 2008, şi s-a transformat într-o ditamai criza economică
globală.

Aşa ceva se întâmplă atunci când preţul unor mărfuri
atinge un nivel exagerat de mare
, comparativ cu valoarea
lor intrinsecă; preţul creşte şi creşte, pe seama unor speculaţii
aventuroase; unii cumpără mult, în ideea de a revinde apoi mai
scump, iar ca urmare a acestei cereri mari, preţul sporeşte, până
când nu se mai găsesc cumpărători dispuşi sau capabili să ofere
preţurile respective. În momentul când speculanţii vor să vândă
mărfurile respective, pe piaţă apare, deodată, o mare cantitate de
marfă disponibilă, iar preţul scade vertiginos (bula „se sparge”),
lăsându-i pe speculanţi cu buza umflată.

Unii economişti contestă existenţa acestor bule, alţii însă
acceptă că ele pot să apară în anumite condiţii, le consideră un
fenomen economic real, cu un mecanism relativ bine cunoscut. În
orice caz, au fost mult mult studiate, mai ales că nu reprezintă
ceva prea recent, cum aţi putea crede. Dacă tulipomania a fost o
astfel de bulă speculativă, atunci ea este prima cunoscută în
istorie (unii economişti aşa o socotesc), iar secolul următor (al
XVIII-lea) a înregistrat şi el câteva, după cum există exemple şi
în secolul al XIX-lea, în secolul XX (aşa-numita „bulă dot-com”,
1995-2000) şi până la cea mai recentă bulă (2008), cea cu ale cărei
urmări ne mai luptăm şi azi.

Dar nu toţi specialiştii sunt de acord cu interpretarea
tulipomaniei drept o bulă economică. În ultimii ani, teorii noi
aruncă o lumină diferită asupra fenomenului, explicându-l printr-un
mecanism diferit şi negându-i chiar amploarea dramatică şi urmările
tragice pe scară largă.

Interpretarea drept o bulă speculativă a fost generată de
cea mai populară sursă de informaţii asupra
întâmplării
: o carte (Extraordinary Popular Delusions
and the Madness of Crowds
) scrisă de jurnalistul britanic
Charles Mackay şi publicată în anul 1841 (cartea tratează diverse
exemple de ţicneli colective bazate pe spiritul de turmă, pe
superstiţii, pe credinţa în false teorii ştiinţifice etc.) De
atunci s-au mai scos multe ediţii şi cartea a rămas până azi un
izvor important de date, în lumina cărora a fost intepretat
fenomenul tulipomaniei. Întrebarea este: în ce măsură aceste date
sunt corecte, cât de bine reflectă ele realitatea a ceeea ce s-a
petrecut? Mackay susţine, de pildă, că practic întreaga populaţie a
Olandei se pasionase de lalele şi că până şi amărîţii din clasele
de jos se amestecaseră în comerţul cu lalele; că s-ar fi vândut un
lot de 40 de bulbi cu 100.000 de guldeni (pentru comparaţie,
câştigul pe un an întreg al unui meseriaş iscusit era, pe atunci,
de vreo 150 de guldeni); că se ajunsese la nebunii de genul
cumpărării unui singur bulb de lalea din soiul Semper
augustus
dând în schimb o bucată de teren de vreo 5 ha
(pământul era scump într-o ţară ca Olanda, cu întindere mică şi ale
cărei terenuri fuseseră, în mare măsură, smulse mării, cu multă
trudă, prin construirea de diguri, pentru a obţine astfel
binecunoscutele poldere – terenuri situate sub nivelul
mării.) Mackay mai afirmă că numeroşi olandezi s-au îmbogăţit în
scurt timp, dar şi că mulţi dintre cei care se avântaseră în
comerţul cu bulbi au dat faliment atunci când preţurile au scăzut
şi că negoţul olandez, în general, a fost foarte greu lovit.

Însă, în ciuda popularităţii cărţii lui Mackay, ea nu
mai este privită azi ca o sursă de informaţii pe de-a-ntregul
credibilă
. Sprijinindu-se şi pe alte date şi înarmaţi cu
teoriile economice dezvoltate în cele trei secole şi jumătate care
au trecut, mulţi specialişti cred că relatările lui Mackay au fost
exagerate, iar mania lalelelor n-ar fi fost, în realitate, ceva
atât de senzaţional şi cu urmări chiar atât de drastice.

Poate că aceste interpretări pragmatice cam strică puţin
farmecul poveştii, răpindu-i din dramatism, dar aruncă o lumină
nouă asupra ei, aşa că merită luate în seamă, chiar dacă estompează
aura de senzaţional a întâmplării.

Dacă n-a fost o „bulă”,
atunci ce-a fost?

Bazându-se pe documente privind tranzacţiile cu bulbi de lalele,
unii economişti susţin că variaţiile de preţ nu au fost atât de
uriaşe cum ne-am obişnuit să credem şi nu erau de ajuns de mari
pentru a determina apariţia unei bule speculative.

Alţii aduc ca argument faptul că şi în cazul zambilei – care, la
începutul secolului al XIX-lea, a devenit, pentru o vreme, noua
floare preferată a olandezilor, înlocuind laleaua -, s-a petrecut
un fenomen similar: preţurile au fost foarte mari la început şi au
scăzut ulterior; prin urmare, nu ar fi fost vorba despre speculaţii
financiare masive, ci de un fenomen mai obişnuit: atracţia faţă de
nou şi scăderea treptată a valului de interes, pe măsură ce
farmecul noutăţii pălea, iar marfa respectivă devenea mai
„obişnuită”.

Există şi un amănunt de ordin psihologic, care dă un nou înţeles
poveştii: nebunia lalelelor s-a petrecut într-o epocă în
care populaţia Olandei se confrunta cu o epidemie de ciumă
bubonică
(nu foarte extinsă, dar destul cât să sperie
lumea), ceea ce, după opinia unor cercetători, ar fi putut duce la
o atitudine mai fatalistă şi ar fi stimulat apariţia unor
comportamente mai riscante. În acest context, mulţi s-ar fi lăsat
duşi de valul speculaţiilor cu lalele, ca şi cum s-ar fi aruncat în
vâltoarea unor jocuri de noroc nechibzuite, lăsându-se prinşi de
beţia speculaţiilor ca de orice altă beţie cu care ar fi încercat
să-şi adoarmă spaimele stârnite de primejdia morţii.

O altă interpretare, recentă (2007) şi interesantă, este dată de
Earl A. Thompson, profesor la Universitatea California, Los
Angeles. El afirmă că prăbuşirea preţurilor, în februarie 1637, nu
poate fi explicată satisfăcător de mecanismele de piaţă cunoscute
şi propune o altă ipoteză, bazată pe cercetarea istoriei
comerţului cu lalele în Olanda
.

La sfârşitul anului 1636, Parlamentul olandez a început să
discute modificarea legislaţiei privind contractele de
vânzare-cumpărare a bulbilor de lalele, iar în februarie 1637,
modificarea a fost votată.

Până la acea dată, contractele respective erau aşa-numite
contracte la termen: cumpărătorul, odată ce
iscălise contractul era obligat să cumpere bulbii
respectivi, indiferent de fluctuaţiile preţului în perioada care
trecea de la semnarea contractului până la termenul de plată. Odată
cu modificarea legii, aceste contracte la termen deveneau ceea ce
s-ar numi azi contracte cu opţiuni.

Să zicem că o persoană X dorea să vândă unei persoane Y nişte
bulbi, la un preţ oarecare. Semnau contractul şi, după încheierea
sezonului de înflorire a lalelelor, Y urma să primească bulbii şi
să dea banii.

Pe vremea contractelor la termen, Y ar fi fost obligat
cumpere bulbii, plătind preţul înscris în contract, indiferent de
ceea ce se întâmpla pe piaţă cu preţul lalelelor. Odată cu
introducerea opţiunii, Y nu mai era silit să cumpere bulbii, dacă
nu-i convenea. Dacă preţul scădea, Y avea opţiunea de a anula
contractul, plătind doar o fracţiune din preţul convenit (câteva
procente). În fel acesta, cumpărătorul Y era protejat, dar X
rămânea cu bulbii nevânduţi şi încasa doar câteva procente din ceea
ce sperase că va câştiga prin vânzare; în condiţiile în care el
însuşi cumpărase bulbii la un preţ mare (poate pe datorie), ieşea
în pierdere rău de tot.

Când, la sfârşitul anului 1636, investitorii în afacerile cu
bulbi au aflat de modificarea care se pregătea, e foarte probabil
ca acest lucru să fi dat un imbold tranzacţiilor – oamenii se
grăbeau să facă afaceri cu lalele cât mai puteau, iar acest lucru
ar fi putut duce la o creştere a preţurilor. În felul acesta,
creşterea preţurilor ar fi fost răspunsul logic, raţional,
la schimbările survenite în obligaţiile contractuale
,
fenomenul încadrându-se, astfel, în ceea ce economiştii numesc
teoria eficienţei pieţei.

Modificarea reglementărilor făcea ca asemenea investiţii să
devină riscante; prin urmare, în februarie 1637, cei care aveau
bulbi de vânzare n-au mai găsit cumpărători dispuşi să plătească
preţurile mari cerute şi, în acel moment, piaţa s-a prăbuşit:
preţurile au scăzut vertiginos. Mulţi dintre cei care apucaseră să
cumpere bulbi au rămas, cum se spune, cu ei în braţe, acum când
valorau mult mai puţin decât preţul cu care fuseseră cumpăraţi, iar
alţii, care încă nu-i plătiseră, s-au ales cu datorii mai mari
decât valoarea mărfii. Bine nu le-a fost, asta e clar.

Şi totuşi, impactul nu a fost atât de larg cum s-a crezut multă
vreme – departe de nebunia colectivă şi falimentul în masă care
reies din cartea lui Mackay. Cercetările făcute de Anne Goldgar,
autoare unui studiu foarte documentat (Tulipmania, publicat
în2007) arată că aceia care s-au avântat cu toate forţele în acest
comerţ – devenit repede riscant – au fost în număr relativ
restrâns, iar cei care s-au ruinat din cauza acestui negoţ au fost
încă şi mai puţini: Anne Goldgar a găsit înregistrări despre
falimentul a doar câteva persoane.

Totuşi, urmările n-au fost neglijabile: creşterea şi prăbuşirea
dramatică a preţurilor în jurul a ceva atât de mărunt şi perisabil
precum un bulb de floare a zdruncinat scara de valori a
olandezilor, i-a silit să îşi reconsidere concepţiile şi purtările,
iar întâmplarea a avut, probabil, oarece efecte de felul celor
urmărite de autorii moralişti ai pamfletelor împotriva
tulipomaniei.

Ce-a mai rămas, după trecerea a trei secole şi mai bine, din
această poveste? Un obiect de studiu de mare interes pentru
economişti (după cum se vede), dar mai ales o nestinsă
dragoste pentru flori şi o tradiţie solidă în cultivarea şi
comercializarea lor
: Olanda e, azi, cel mai important
producător şi exportator de flori din Europa şi unul dintre cei mai
importanţi jucători pe piaţa mondială a comerţului cu flori. Iar
cultural, laleaua a rămas, până azi, în conştiinţa europenilor,
floarea Olandei, unul dintre simbolurile asociate acestei ţări,
până într-atât încât şi i-a dat şi supranumele: Ţara Lalelelor.

Cele mai noi articole
O copie a operei „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, descoperită într-un apartament din Napoli
O copie a operei „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, descoperită într-un apartament din Napoli
Alimentele prăjite cresc riscul de boli cardiace și accident vascular cerebral
Alimentele prăjite cresc riscul de boli cardiace și accident vascular cerebral
O nouă descoperire privind tratarea cancerului de sân. „Aceste cercetări au implicații imediate”
O nouă descoperire privind tratarea cancerului de sân. „Aceste cercetări au implicații imediate”
Imagini spectaculoase arată „Copacul vieții”, creat de un fenomen natural pe suprafața unui lac din Australia
Imagini spectaculoase arată „Copacul vieții”, creat de un fenomen natural pe suprafața unui lac din Australia
Noi răspunsuri de la Virgil Musta la întrebări-cheie despre vaccinul anti-COVID-19
Noi răspunsuri de la Virgil Musta la întrebări-cheie despre vaccinul anti-COVID-19
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Numărul abonaților Netflix trece de 200 de milioane, rezultatele înregistrate fiind peste așteptări
Numărul abonaților Netflix trece de 200 de milioane, rezultatele înregistrate fiind peste așteptări
Primele declarații ale lui Biden, devenit noul președinte al SUA
Primele declarații ale lui Biden, devenit noul președinte al SUA
Atacul morților. Bătălia din Primul Război Mondial care a fost ca un film de groază
Atacul morților. Bătălia din Primul Război Mondial care a fost ca un film de groază
Un semnal radio bizar a fost descoperit venind din direcția uneia dintre lunile planetei Jupiter
Un semnal radio bizar a fost descoperit venind din direcția uneia dintre lunile planetei Jupiter
Sistemul imunitar își „aduce aminte” de COVID-19 timp de cel puțin șase luni
Sistemul imunitar își „aduce aminte” de COVID-19 timp de cel puțin șase luni
Virgin Orbit a trimis cu succes prima rachetă în spațiu, cu o lansare din aer
Virgin Orbit a trimis cu succes prima rachetă în spațiu, cu o lansare din aer
Sursa surprinzătoare a microplasticelor descoperite în Arctica. „Trăim într-un nor de praf de plastic”
Sursa surprinzătoare a microplasticelor descoperite în Arctica. „Trăim într-un nor de praf de plastic”
Avertismentul specialiștilor: Nimic nu împiedică preţul unei criptomonede să ajungă la zero
Avertismentul specialiștilor: Nimic nu împiedică preţul unei criptomonede să ajungă la zero
Managerii români consideră că flexibilizarea programului ar putea crește productivitatea angajaților
Managerii români consideră că flexibilizarea programului ar putea crește productivitatea angajaților
Cele mai așteptate filme ale anului, din nou amânate
Cele mai așteptate filme ale anului, din nou amânate
Pandemia a amplificat rivalitatea dintre Statele Unite și China. Ce riscuri există la nivel global
Pandemia a amplificat rivalitatea dintre Statele Unite și China. Ce riscuri există la nivel global
45 de răspunsuri despre vaccinul anti-COVID-19, date de medicul Virgil Musta
45 de răspunsuri despre vaccinul anti-COVID-19, date de medicul Virgil Musta