Ce poţi descoperi dacă ungi un şoarece cu soluţie de latex?

Oamenii de ştiinţă de la University of Southern Denmark au constatat că pielea, cel mai mare organ al corpului mamiferelor, poate să comunice cu ficatul şi să modifice metabolismul acestuia.

Fenomenul a fost observat la şoarecii de laborator. Cercetătorii studiau o linie genetică de şoareci la care fusese inactivată o anumită genă, ce codifica sinteza unei proteine numite ACBP (acyl-CoA-binding protein), implicată în metabolismul grăsimilor.

• Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre varianta Omicron
• Cum va fi vremea în decembrie. Prognoza anunțată de ANM

Ca urmare a acestie modificări genetice, aceşti şoareci au anumite particularităţi: au o blană neobişnuită, unsuroasă, şi pierd mai multă apă prin piele decât şoarecii normali; sunt înţărcaţi cu dificultate, în perioada de înţărcare cresc şi se dezvoltă slab, iar analizele arată că, în această perioadă, şoarecii acumulează grăsime în ficat.

Iniţial, cercetătorii au crezut că acumularea de grăsime în ficat era legată de faptul că în celulele ficatului era inactivată gena ACBP. Dar analizele au arătat că nu aceasta era cauza, deci oamenii de ştiinţă au trebuit să caute o altă explicaţie.

Faptul că aceşti şoareci pierd multă apă prin piele (mai multă decât cei normali) înseamnă că ei pierd, totodată, mai multă căldură. Cercetătorii au vrut să afle dacă nu cumva această pierdere de apă şi căldură îi face pe şoareci să acumuleze grăsime în ficat şi să devină slăbiţi atunci când sunt înţărcaţi.

Ei au creat nişte şoareci cărora le lipsea proteina ACBP doar în celulele pielii; au constatat că şi aceştia acumulau grăsime în ţesutul hepatic şi aveau dificultăţi de dezvoltare atunci când erau înţărcaţi. Rezulta că lipsa proteinei ACBP în piele era suficientă pentru a induce depozitarea grăsimii în ficat.

Pentru a verifica rezultatele, cercetătorii au acoperit pielea şoarecilor cu vaselină, care împiedica evaporarea apei prin piele şi oprea pierderea de căldură. Ca urmare, acumularea  de grăsime în ficat a încetat. Dar, vaselina fiind ea însăşi o substanţă grasă, ce putea, teoretic, să fie absorbită prin piele ori ingerată, cercetătorii încă nu erau siguri de rezultate.
Au repetat testul, acoperind de data aceasta şoarecii cu soluţie de latex, şi au observat că acumularea de grăsime în ficat înceta iarăşi.

Specialiştii cred că, atunci când pierderea de apă prin piele le producea şoarecilor o senzaţie de frig, corpul lor începea să descompună ţesutul adipos pentru a produce energie, iar substanţele grase astfel rezultate erau acumulate în ficat, ca o rezervă de energie.

Rezultatele sugerează, astfel, că între piele şi ficat există o comunicare precisă şi continuă, descoperire care ar putea contribui la înţelegerea modului în care diferite boli ale pielii produc efecte la distanţă în organism, afectând şi alte organe ale corpului.

Sursa: Science Daily / Credit foto: Birgitte Svennevig/SDU