Atacurile de panică – diagnostic, simptome şi tratament

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Ne uităm în jur şi nu vedem niciun ajutor, dar în acelaşi timp niciun pericol observabil. Simţim totuşi că ceva nu este în regulă şi că există chiar posibilitatea să înnebunim sau să facem un infarct. După momentele de palpitaţii şi de teamă ne uităm în urmă şi nu înţelegem de ce şi cum au apărut aceste simptome deoarece noi suntem în siguranţa locuinţei noastre şi nimeni şi nimic nu ne poate atinge aici.  

• Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
• De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?

Diagnostic

Atacurile de panică se pot diagnostica după următoarele simptome:

• palpitaţii –bătăi rapide ale inimii
• probleme cu respiraţia – respiraţie scurtă şi rapidă, hiperventilaţie
• ameţeală – stare mai mult sau mai puţin intensă de ameţeală
• sentimentul de înnebunire, de pierdere a controlului, de moarte iminentă
• transpiraţie
• tremur, presiuni în piept, frisoane
• alte simptome

Atacul de panică este o ameninţare imaginară cu moartea a propriei persoane sau a unei persoane apropiate, un semn prin care organismul spune: Ai grijă ! Se poate întâmpla ceva rău !……singura problemă este aceea că este doar o reminiscenţă a unor situaţii anxioase din trecut şi nu vorbim de o situaţie în care practic există pericol.

Variaţii ale tulburării

În ceea ce priveşte literatura de specialitate şi ţinta ameninţărilor (Melanie Klein) vorbim de anxietăţi cu privire la propria persoană şi anxietăţi cu privire la o persoană importantă pentru noi.

În ceea ce priveşte propria persoană, ne-am putea teme că:

• înnebunim sau murim
• vom pierde controlul
• ne vom pierde identitatea sau forţa care ne ţine întregi
• ne pierdem o parte importantă din corpul nostru
• că mintea sau corpul sunt inundate de fel de fel de lucruri care nu sunt ale noastre (gânduri, idei etc.)
• altele

În ceea ce priveşte persoanele din apropiere, ne-am putea teme că:

• pot muri
• ar putea dispărea complet din viaţa noastră (chiar dacă ştim cu certitudine că merg doar până la piaţă şi se întorc)
• noi le rănim prin fiecare lucru pe care îl facem
• scapă de sub controlul nostru fiecare aspect cu privire la ele
• rămân fără forţă de viaţă, fără ceva bun în ele
• le distrugem încet – încet

Tratament

Tratamentul recomandat care a dat roade în orice astfel de caz încă de la începutul tratamentelor psihologice bazate pe conversaţie, este terapie psihanalitică. Problemele acestea fiind reminiscenţe ale copilăriei, ale experienţei mai mult sau mai puţin traumatizante din primii ani de viaţă, au apărut pe parcursul a mai multor ani şi au avut timp pentru a se consolida într-o constelaţie de simptome, astfel că au nevoie de timp şi discuţie pentru a putea fi exprimate şi astfel pentru a fi rezolvate.

Articol scris de Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist (www.seeberger.ro, 0760615143)