Gestul făcut de un bărbat ca să scape de pensia alimentară

09 04. 2024, 01:00
Sursa foto: Shutterstock

Un bărbat din Kentucky, SUA, a recunoscut că și-a înscenat moartea. El a falsificat mai multe documente pentru a se declara mort și pentru a scăpa de plata pentru întreținerea copilului. Bărbatul a evitat astfel să-i plătească peste 100.000 de dolari fostei soții.

Jesse Kipf a furat informații de la un medic pe care ulterior le-a folosit pentru a accesa registrul online al deceselor din Hawaii. Ulterior, el a obținut un certificat de deces cu ajutorul căruia a evitat plățile către fosta soție, potrivit Sky News.

Bărbatul de 39 de ani a fost prins și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est din Kentucky.

Bărbatul a fost de acord să plătească prejudiciile

În cele din urmă, Kipf a pledat vinovat pentru furt de identitate și fraudă informatică. El a mai recunoscut și alte fraude informatice care au produs un prejudiciu de aproape 200.000 de dolari.

Bărbatul a fost de acord să plătească prejudiciile, inclusiv cel față de fosta soție. Totuși, el riscă o pedeapsă cu mulți ani de închisoare.