Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al românilor, UCIS mişeleşte de legionari

Iorga a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. El este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile.

Personalitate care a creat şcoală şi a dat direcţie culturii naţionale, s-a implicat activ în viaţa social-politică a ţării sale. S-a ambiţionat nu doar să scrie istorie, ci să şi facă istorie, într-o epocă de renaştere naţională.

 

Naţionalist moderat şi apărător al tradiţionalismului rural, Nicolae Iorga a considerat că trebuie să se implice activ în viaţa socială şi politică a României. Pe 23 aprilie 1910, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Partidul Naţionalist-Democrat. Acesta nu a avut o bază electorală de masă. Era perceput ca o formaţiune personală a mentorului său, la care au aderat „învăţăcei” ai săi.

 

Iorga însuşi nu a fost preocupat să dea partidului său o extindere deosebită. Întrebat ce reprezintă formaţiunea sa politică, savantul a răspuns: „Paltonul, pălăria şi bastonul meu sunt partidul”! 

 

PND reprezenta interesele unei părţi ale intelectualităţii cu convingeri democratice, precum şi a unor categorii ale micii burghezii rurale şi urbane. Un accent deosebit se punea pe culturalizarea maselor şi pe factorul moral, considerat de Nicolae Iorga ca decisiv pentru evoluţia României. În programul partidului erau înscrise deziderate ca exproprierea tuturor moşiilor mai mari de 100 de hectare, impozit progresiv pe venit, descentralizarea administrativă, lărgirea dreptului de vot şi asupra femeilor.

 

În arhiva personală a lui Dudu Velicu, fost angajat al Serviciului Special de Informaţii, în cadrul Secţiei de cenzură a presei şi corespondenţei a fost găsit un text care relatează în detaliu momentul asasinării.

 

…În ziua de 27 noiembrie 1940, profesorul se găsea în biroul său din vila de la Sinaia, unde lucra. La ora 17:30, uşa de la camera doamnei Ecaterina Iorga s-a deschis şi 3 persoane au barat uşa, iar alte 4 persoane se găseau în camera alăturată. Doamna Iorga s-a ridicat impresionată de la locul său şi a întrebat: „Cine sunteţi”? Unul din aceşti indivizi a răspuns: „Poliţia legionară a capitalei. Am venit să-l luăm pe domnul profesor Iorga la Bucureşti, pentru un interogatoriu”.

 

În vestibul, profesorul s-a îmbrăcat şi în timp ce voia să-şi pună galoşii observă că unul din cei 7 indivizi se uita curios la el. Iorga i-a spus soţiei sale să aibă grijă de notele de la istorie universală, la care tocmai lucra în acel moment.

 

Profesorul a fost aşezat în faţă împreună cu şoferul şi un alt individ. Cei care au rămas jos au salutat pe cei care au plecat cu salutul legionar. Autoturismul cu care a fost transportat avea numărul de înmatriculare 6211 B.R., iar din verificările efectuate de poliţie a rezultat că era proprietatea Institutului Naţional al Cooperaţiei.

 

A doua zi, 28 noiembrie 1940, corpul profesorului Iorga a fost găsit împuşcat într-un şanţ, „pe şoseaua Ploieşti-Strejnic, cam la 1 km de Strejnic, pe partea dreaptă a şoselei, pe mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea”, de către gardianul public Petre Zamfir, aflat în serviciu la Chestura oraşului Ploieşti. Lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe.

 

 

Autorii asasinatului au fost identificaţi în cele din urmă a fi: Ion Tucan (secretar general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Ştefan Iacobete (şofer INC) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei Legionare).

 

Personalitate marcantă a culturii noastre naţionale, despre Nicolae Iorga nu se poate vorbi decât la superlativ despre grandioasele sale înfăptuiri, însă în politică s-a dovedit că nu sunt îndeajuns corectitudinea, entuziasmul şi credibilitatea personală. El nu a fost un doctrinar sau ideolog politic. N-a fost preocupat în alcătuirea unor programe de guvernare, ale căror idei să înflăcăreze şi să coaguleze forţele unui popor. Realitatea politică şi socială a acelei epoci s-a dovedit implacabilă cu personalitatea savantului, astfel că a sfârşit nedrept şi tragic, ciuruit de gloanţe, la margine de drum, într-o societate care nu a înţeles să aprecieze şi să respecte valorile sale.

 

Sursa: Enciclopedia României