Strămoşul radarului. Cum detectau britanicii avioanele în timpul Primului Război Mondial – GALERIE FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Primul Război Mondial a fost primul conflict masiv în care s-au utilizat aeronave. În primii ani ai conflictului, avioanele erau utlizate pentru supraveghere şi observaţie, însă avioanele au început să fie utilizate pentru atac. În ultima parte a războiului, avioanele au devenit atât de periculoase, încât a fost necesar ca aliaţii să inventeze noi tactici de defensivă aeriană.

Cel mai important aspect al unui sistem defensiv este un set de elemente de avertizare care putea să detecteze avioanele inamice, înainte ca acestea să ajungă într-un anumit teritoriu. Înainte de radar, singura metodă de detectare a unui avion care se apropia era prin ascultare.

Foto:amusingplanet.com/Paul/Flickr

Forţele Aviatice Regale au stabilit o serie de posturi de ascultare în jurul coastei Marii Britanii. Posturile erau construite sub formă sferică, din ciment şi erau denumite ,,oglinzi pentru sunet”. Acestea puteau amplifica zgomotul creat de avioane prin reflectarea undelor sonore pe suprafaţa curbată, concentrându-le într-un singur punct, precum razele solare reflectate pe o oglindă curbată.

În faţa reflectorului erau poziţionate mai multe microfoane.  Cel care capta cel mai puternic semnal sonor indica direcţia din care venea avionul.

Foto:amusingplanet.com/Paul/Flickr

Până la sfârşitul anului 1920, prima oglindă sonoră a fost instalată în oraşul Hythe, din comitatul Kent, pe coasta de sud a Angliei. Zona a fost aleasă deoarece era mereu traversată de aeronavele comerciale care se îndreptau spre Franţa, furnizând suficienţi subiecţi pentru teste. Pentru început, au fost construite cinci oglinzi concave din oţel şi ciment, toate având între şase şi nouă metri înălţime. Oglinzile puteau amplifica undele sonore pe o lungime de aproximativ un metru, însă cele care îi interesau pe militari aveau o lunime de undă de peste cinci metri.

În 1930, cea de-a şasea oglindă a fost proiectată şi construită sub forma unui zid curbat cu o lungime de 60 de metri şi opt metri înălţime. Puterea sa de captare era de la peste 32 de kilometri distanţă.

Foto:amusingplanet.com/Paul/Flickr

La început, oglinzile au fost amplasate de-a lungul coastei, de la Norfolk până în Dorset, făcând imposibil atacul inamicilor. Pentru a putea constrola oglinzile, peste 500 de oameni au fost instruiţi, cu scopul de a comunica rapid şi clar cu ofiţerii din camerele de control.

Rapida evoluţie a avioanelor şi apariţia detectării prin intermediul undelor radio au făcut ca proiectul să fie abandonat în 1935

Sursa: Amusing Planet

Vă recomadăm să citiţi şi următoarele articole: