Povestea Coroanei de Oţel a României

Coroana regală a României are o poveste aparte, legată chiar de Războiul de Independenţă (1877-1878). În urma bătăliei de la Griviţa din august 1877, armata română, condusă de domnitorul Carol de Hohenzollern, a învins forţele otomane, scrie istoricul Mihaela Simina pe site-ul RFI.

• Istoria furtului celui mai celebru chip
• Cum arătau scuturile folosite de romani în luptă acum 1.800 de ani?

Prada de război capturată de ostaşii români conţinea şi trei tunuri otomane de oţel. La dorinţa viitorului rege Carol I, unul din aceste tunuri a devenit materie primă pentru făurirea coroanei regale.

Astfel,  la Arsenalul Armatei din Bucureşti, meşterii au confecţionat coroana regală din partea din faţă a ţevii de oţel a unuia dintre cele trei tunuri capturate. Se punea astfel accentul pe sacrificiile făcute de popor pentru câştigarea independenţei şi pe eforturile armatei române pentru a obţine victoria. Şi, probabil, şi pe caracterul sobru, dar puternic, solid şi de încredere al regelui.

Coroana de 1.115 grame este construită dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane şi tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre preţioase, toate stilizate din oţel.

A fost sfinţită la Mitropolia din Bucureşti şi apoi, în cadrul ceremoniei de încoronare de pe 10 mai 1881 din Sala Tronului a Palatului Regal, a fost aşezată pe capul lui Carol I, suveranul Regatului României.

Din acel moment, până în 1947 s-a regăsit în componenţa stemei naţionale şi a fost purtată de către toţi regii României la ocazii solemne.

Astăzi, este păstrată ca o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural naţional şi este expusă în Tezaurul istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. O copie fidelă a coroanei regale se găseşte la Castelul Peleş.

Până pe 31 decembrie 2018, când va fi marcat centenarul Marii Uniri, autorităţile trebuie să înlocuiască toate stemele şi sigiile naţionale respectând noua configuraţie care include coroana regală a României.

Sursa: RFI