Cercetătorii au desluşit misterul din jurul ”hobbitului” hominid din Indonezia care a provocat controverse

În anul 2003, cercetătorii au identificat în peştera Liang Bua de pe insula Flores din Indonezia rămăşiţele unui hominid care măsura puţin peste un metru. Aceste rămăşiţe au fost catalogate drept LB1, dar în timp au primit numele de „Hobbitul”, după personajele create de J.R.R. Tolkien în „Stăpânul Inelelor”. Spre deosebire de personajele fantastice, aceste rămăşiţe s-au aflat în mijlocul unor controverse ştiinţifice: unii cercetători erau de părere că aparţineau unei specii nou-descoperite de oameni: Homo floresiensis, în timp ce tabăra opusă teoretiza că era vorba doar despre un Homo sapiens anormal. Descoperirea unui alt schelet asemănător a invalidat argumentele celei de a doua tabere şi a oferit o serie de explicaţii legate de cum a putut evolua o specie atât de mică de oameni, notează Fox News.

Primul schelet de Homo floresiensis, pe care oamenii de ştiinţă l-au descoperit, aparţine unei femei care a murit în jurul vârstei de 30 de ani, iar studiile efectuate pe acesta şi în arealul de viaţă au relevat că această specie umană a dispărut în urmă cu 60.000 de ani, fiind contemporană, pentru o perioadă, cu Homo sapiens. Statura relativ mică, în comparaţie cu oamenii moderni, ridică o serie de întrebări legate de linia evolutivă a acestei specii. 

• Justiție și moarte: evoluția pedepsei capitale de-a lungul secolelor
• „Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial

Cercetătorii sunt de părere că statura acestor „hobbiţi” reprezintă o adaptare la condiţiile de mediu de pe insulă, după cum explică  José Alexandre Felizola Diniz-Filho de la Universitatea Federală Goias din Brazilia. Acest cercetător, împreună cu echipa sa, pleacă de la teoria formulată de către biologul J. Bristol Foster în anul 1964, care stipluează faptul că, atunci când animalele mari se mută pe o insulă, ceea ce am numi un ecosistem mai mult sau mai puţin închis, acestea vor evolua mai repede, generaţiile care le urmează având mărimi tot mai reduse.

În cazul organismelor mari, ocuparea unui ecosistem precum o insulă implică lipsa competiţiei pentru resursele necesare supravieţuirii, situaţie în care mărimea nu mai este utilă. În aceste condiţii, „atenţia” procesului de evoluţie trece de la producerea unor indivizi care pot să concureze cu alte specii spre producerea unui număr cât mai mare de indivizi. „Dacă o nişte animale sunt capabile să supravieţuiască pe o insulă, sunt şanse mari ca acestea să devină o specie dominantă şi cu o competiţie atât de mică din partea altor specii care să le deranjeze, principalul lor obiectivul va fi producerea mai multor urmaşi”, a explicat PasqualeRaia, paleontolog, de la Universitatea Federico II din Italia „Întrucât indivizii mici se reproduc mai rapid şi cei mai mici dintre urmaşii lor vor avea mai mulţi descendenţi, procesul accelerează cu fiecare generaţie ”.

Pentru a afla cum Homo floresiensis a putut să ajungă să aibă o statură atât de mică, cercetărorii au realizat o serie de simulări computerizate în care au fost realizat o serie de combinaţii dintre factorii de mediu şi cei biologici. În cadrul acestor simulări, Homo florensis reprezintă rezultatul acestei evoluţii accelerate, punctul de pornire fiind reprezentat de către Homo erectus. „La un moment dat, în urmă cu aproximativ un milion de ani, câţiva indivizi Homo erectus ajung pe insula Flores şi încep să trăiască şi să se reproducă acolo. Generaţie după generaţie, cea mai mică dintre aceşti colonizatori, produc, în medie, un pic mai mulţi descendenţi decât fraţii lor, procesul repetându-se cu fiecare generaţie”, explică dr. Raia.

Studiul a fost publicat în jurnalul Biology Letters.

Citeşte şi:

Homo floresiensis – fosila care nu ar trebui sa existe

Misterul identităţii „hobbitului” a fost descifrat de oamenii de ştiinţă

Pentru prima dată putem vedea cum arăta omul hobbit