Prima pagină Istorie

Maurer: Eu l-am propus pe Ceauşescu la conducerea PCR. Interviu realizat de istoricul Marius Oprea

Marius Oprea 10.21.2019 | ● Vizualizări: 4625

În a doua parte a interviului acordat istoricului Marius Oprea, fostul lider comunist, Ion Gheorghe Maurer, povesteşte cum l-a propus la şefia PCR şi cum s-a transformat Nicolae Ceauşescu după preluarea conducerii partidului în urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Pentru că intrase în conflict cu el şi dorea să demisioneze, Ceauşescu a pus la cale un accident de maşină în urma căruia Maurer rămâne mutilat pe viaţă.

Marius Oprea: Dacă aţi avea ocazia să staţi de vorbă cu Iliescu, ce l-aţi sfătui?



Ion Gheorghe Maurer: Nu pot să îi spun prea mult, pentru bunul şi simplul motiv că din cauza faptului că nu mai văd, nu mai pot citi ziarele, cărţile. Mi-a trimis doamna aceasta (Lavinia Betea, n.M.O.), care a scris cartea cu titlul Maurer şi lumea de astăzi, dar eu nu pot să o citesc. Aştept şi eu să găsesc pe cineva care să îmi poată citi cartea, să văd şi eu ce am spus. Dumneata ai citit cartea? Cum o găseşti?

Marius Oprea: Vă pot spune că am fost mulţumit de faptul că am găsit la dumneavoastră acea sinceritate pe care alţi foşti lideri comunişti nu o au acum. Adică unii fie că nu vor să vorbească deloc, fie că atunci cînd vorbesc îşi acoperă greşelile şi eşecurile sistemului comunist, dînd vina pe alţii. Să revin. Domnule Maurer, îmi spuneaţi înainte de a porni înregistrarea că dumneavoastră nu aţi minţit decît o singură dată. Vă rog să reluaţi firul povestirii.

Ion Gheorghe Maurer: Aveam aproximativ 10 ani şi am vrut să-mi cumpăr un pistol. Era un pistol pe vremea aceea care avea capse cu alice. I-am cerut mamei să-mi de 1 leu şi 50 de bani, că atît costa. Mama nu a vrut să-mi dea, spunînd că a mă juca cu acel pistol este destul de neplăcut, întrucît era ca o armă de foc. Atunci i-am furat banii, adică am minţit-o spunînd că am nevoie de bani pentru altceva, dar eu mi-am luat pistolul. Am fost silit să tac o serie de lucruri, după cum am fost silit să şi accept unele lucruri cu care nu eram de acord.

Marius Oprea: Cum aţi reuşit să supravieţuiţi în elita comunistă, păstrîndu-vă, totuşi, sinceritatea?

Ion Gheorghe Maurer: În parte, şi datorită faptului că n-am spus chiar tot ce gîndeam în faţa celor de la Moscova. Am fost silit să tac o serie de lucruri, după cum am fost silit să şi accept unele lucruri cu care nu eram de acord. Cînd am organizat evadarea lui Gheorghiu-Dej, puţin înainte de 1944, i-am spus lui că nu vreau să intru în nici un fel de organizaţie de partid, deoarece vreau să scriu o carte despre Marx, despre gîndirea esenţială a lui Marx, pentru că şi Marx a făcut greşeli, despre ce înseamnă socialismul construit de Stalin şi cum a înţeles Marx, care a făcut la un moment dat greşeala să îşi numească partidul socialist. Dej, pe care l-am scos eu din lagărul de la Tîrgu Jiu, mi-a spus că bine, o să te lăsăm să scrii cartea.

El ştia cam ce gîndesc eu despre socialismul pe care-l construieşte Stalin. Mi-am asumat răspunderea, am zis că o să văd dacă stau în ţară sau o şterg din ţară, ca să nu-mi dea una-n cap, cum a păţit Foriş, aşa că, datorită acestui lucru, la început n-am intrat în partid. Peste puţin timp, a venit Dej la mine şi mi-a spus că trebuie să intru în conducere, deoarece el nu se înţelegea cu Ana Pauker, cu Vasile Luca, Teohari Georgescu, care făceau parte din conducere. Aşa a trebuit să intru. Şi intrînd în partid, întrucît am afirmat anumite lucruri, Beria, ministrul de interne din Uniunea Sovietică, a dat ordin să fiu omorît.

Cel care a primit ordinul era ministrul de interne român, un rus, Pantiuşa Bodnarenko, care a fost prins în România făcînd propagandă comunistă, băgat în puşcărie şi apoi a ajuns ministru, zicîndu-şi Pintilie Gheorghe. El ţinea mult la mine, l-am ajutat ca avocat cînd era închis, acum căuta să găsească martori pentru a mă condamna şi a fi împuşcat. Cînd se îmbăta, pentru că bea straşnic, venea la mine şi îmi plîngea pe umăr. Aşa a trecut o bună bucată de vreme... În conducere am căutat să fac o serie întreagă de lucruri care se împăcau cu punctul meu de vedere asupra modului de a înţelege gîndirea marxistă. Pentru că Marx a avut dreptate în două lucruri: pe fundamentul istoriei, pe ce se sprijină istoria şi dialectica materialistă. Două aspecte absolut adevărate, care sînt şi astăzi adevăruri. Eu am încercat să introduc anumite lucruri în cadrul activităţii Partidului Comunist din România, am încercat să alcătuiesc politica de piaţă.

În parte am reuşit, după aceea a dat totul peste cap Niculăiţă Minciună, adică Ceauşescu.

Marius Oprea: N-aţi mai ajuns să scrieţi niciodată acea carte de care aţi pomenit.

Ion Gheorghe Maurer: Nu, pentru că această carte, care reprezenta modul în care trebuie aplicat marxismul arăta ceea ce este de făcut în ţările dezvoltate dar şi ce este de făcut în ţările subdezvoltate, aşadar studiu şi într-o parte şi în alta. Iar asta reclama o foarte mare documentare, care era greu de făcut. Dacă pentru ţările dezvoltate se găseau multe lucrări şi lucrări ale unor marxişti, în ţările subdezvoltate erau mai greu de găsit asemenea lucrări.

Marius Oprea: Pe de altă parte, aţi fi putut întîmpina ostilitate...

Ei bine, nu am spus tuturor colegilor de partid faptul că scriu o carte. Dej ştia de asta şi chiar dacă i-aş fi spus unuia sau altuia, n-aveam deloc de gînd să le spun ce vreau să scriu în ea.

Marius Oprea: Dumneavoastră aţi afirmat în interviul dat doamnei Lavinia Betea că în conducerea partidului unde aţi stat foarte multă vreme singurul prieten v-a fost Dej. Vreau să descrieţi acum natura relaţiilor dumneavoastră cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi, prin comparaţie, natura relaţiilor pe care le-aţi avut cu Ceauşescu.

Ion Gheorghe Maurer: Era o relaţie de prietenie strînsă. Dej era un om sincer, un om care gîndea. Cînd, din cauza unui cutremur, o parte din Doftana, unde era închis Dej, s-a dărîmat eu m-am dus acolo, să văd ce e cu el. Directorul închisorii i-a dat drumul să meargă cu mine la Cîmpina. Am stat atunci de vorbă cu el, i-am explicat ce gîndesc eu despre politica lui Stalin şi ce ar trebui să facem noi. Dej a fost de acord cu mine. L-am dus înapoi la închisoare şi directorul închisorii a fost surprins că în loc să fugă, să evadeze, a venit înapoi. Dej n-a vrut să evadeze, pentru că îi era teamă că cei care conduceau atunci partidul ar fi hotărît să îi dea una-n cap.

Marius Oprea: Vă referiţi la Ştefan Foriş, secretarul general de atunci?

Ion Gheorghe Maurer: Da.

Marius Oprea: Deci aţi fost foarte bun prieten cu Dej. Pornind de la faptul că dumneavoastră, ca avocat, l-aţi ajutat foarte mult în perioada detenţiei lui. După aceea, după ce dumneavoastră aţi intrat în partid şi Dej s-a confruntat în partid cu Ana Pauker, cu Vasile Luca şi cu Teoharie Georgescu.

Ion Gheorghe Maurer: Se trecea la vot. Argumente propriu zise avea Dej şi cu mine, care voiam să-i convingem şi pe ceilalţi. Dintre ei, o parte erau convinşi iar după ce votau împotriva susţinerilor noastre, veneau şi spuneau: “Eu sînt de acord cu tine, dar n-am ce face, a trebuit să votez cu Ana Pauker.”

Marius Oprea: Descrieţi-ne puţin episodul devierii de dreapta, de care au fost acuzaţi Ana Pauker, cu Vasile Luca şi Teoharie Georgescu, momentul victoriei lui Dej asupra taberei lui Ana Pauker.

Ion Gheorghe Maurer: Momentul victoriei e dat de faptul că, la un moment dat, Ana Pauker a trebuit să plece (la Moscova, din motive de sănătate – n.M.O.). A plecat, iar Dej şi-a ales o conducere mai apropiată de gîndirea lui. Asta e! Dej a trebuit să ia măsuri împotriva celor care gîndeau altfel decît el, nu atît în partid, cît în afara partidului.

Marius Oprea: Aş vrea să vă referiţi acum la faptul că în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a existat o represiune foarte puternică faţă de cei care nu erau comunişti. Dej este acuzat acum de patronarea a foarte multe crime.

Ion Gheorghe Maurer: S-ar putea, între-o oarecare măsură, să fie adevărat. Dej a trebuit să ia măsuri împotriva celor care gîndeau altfel decît el, nu atît în partid, cît în afara partidului, împotriva acelor oameni care erau bănuiţi că au o activitate împotriva partidului. Severitatea lui Dej din acest punct de vedere este o urmare a politicii pe care i-a impus-o Moscova, adică Stalin. Pentru că Stalin avea un obicei “bun”: cum un om nu era de acord cu el, îi trăgea una-n cap! Aşa se spune chiar că numărul celor care au murit în urma ordinelor lui Stalin depăşeşte numărul de 20 de milioane.

Dej era subordonat conducerii politice a Rusiei staliniste. Asta a trebuit să facă! O serie întreagă de lucruri pe care le făcea pentru că erau impuse de Moscova, le făcea cu Securitatea, fără ca să mi le spună şi mie. Cu Securitatea am avut de a face foarte puţin. Singurul lucru, atunci cînd era Pantiuşa (Pintilie Gheorghe), era că mai beam cîte un pahar de vin, pentru că Pantiuşa bea, dar bea solid.

Marius Oprea: Dumneavoastră aţi cunoscut miniştri de interne, fruntaşi ai Securităţii. I-aţi cunoscut deci pe Pintilie Gheorghe, pe Nicolski, pe Drăghici?

Ion Gheorghe Maurer: Eu i-am cunoscut, dar, în conducerea ţării, ministrul de interne lucra nu cu mine, ci cu conducerea partidului. Adică partidul avea controlul activităţii Internelor. În Biroul Politic se discuta cîte o problemă din acestea, dar nu în detaliu. Spre exemplu, arestarea unui om şi omorîrea unui om, nu se discutau în Biroul Politic. Aici se implica primul secretar şi ministerul de interne.

Marius Oprea: Practic, în aceste acţiuni era o legătură directă între Dej şi fie Teoharie Georgescu, fie, după aceea, Drăghici...
Ion Gheorghe Maurer: Şi Teohari Georgescu şi Drăghici erau oamenii Moscovei.

Marius Oprea: Vă rog să faceţi o comparaţie între natura relaţiilor dumneavoastră cu Dej şi natura relaţiilor pe care le-aţi avut cu Ceauşescu.

Ion Gheorghe Maurer: Eu, pe Ceauşescu l-am cunoscut fără să am cu el nici o discuţie, niciodată, pînă cînd l-am propus eu pentru conducerea partidului, după moartea lui Dej. Dej însă, mi-a vorbit de Ceauşescu ca fiind un om care munceşte. Ăilalţi… ăilalţi cam beau. Dej îmi spunea că Ceauşescu nu bea, munceşte, îşi vede de treabă, mi-a vorbit bine despre el, iar eu mi-am format o idee destul de bună despre Ceauşescu. Cu atît mai mult cu cît Ceauşescu a fost cu mine în vizita pe care am făcut-o în China. Acolo am fost pentru a primi din partea Chinei un sprijin pentru politica pe care vroiam să o facem noi, un sprijin împotriva acţiunilor la care, eventual, ar fi apelat Stalin. Acolo am arătat că Uniunea Sovietică are o politică greşită şi că ne impune nouă o anumită politică. Ceauşescu i-a spus atunci lui Mao Tse Dong că Moscova ne-a luat Basarabia. Deci, el a acuzat Uniunea Sovietică de luarea Basarabiei.

Eu am văzut în această poziţie pe care a luat-o Ceauşescu o orientare împotriva conducerii sovietice şi datorită acestui lucru i-am acordat încredere. Cînd Dej, înainte de a muri mi-a spus să iau eu conducerea, am refuzat. Mă cheamă Maurer – sînt cu mama franţuzoaică, cu tata neamţ. Dacă eu aş fi luat conducerea, acest lucru n-ar fi fost privit cu simpatie, cu înţelegere. Deci, conducerea trebuia să o ia altcineva. Astfel, împreună cu Dej, am ajuns la concluzia că la conducere ar trebui să vină Ceauşescu, iar el mi-a sugerat să fac această propunere pe loc. Eu i-am zis atunci că pentru a face acest lucru trebuie ca părerea lui să fie discutată mai întîi în conducerea de partid.

Dej a spus că îi va chema pe toţi, să vorbească cu el, i-a chemat şi, după o bucată de vreme, nu prea mult, mi-a zis că a vorbit şi că toată lumea e de acord. Prin urmare, i-am convocat şi le-am spus să trecem la aplicarea măsurii. S-au ridicat împotriva acestui lucru Drăghici, care a spus că el e contra (Drăghici era omul Moscovei, pentru că la Interne Moscova îşi aranja oamenii). Tot contra a fost şi Ceauşescu. El s-a justificat spunînd că nu e bine să facem aşa ceva atîta vreme cît Dej este bolnav, pentru să ar putea să-i facă rău.

Am vorbit cu Ceauşescu, i-am arătat că asta e o politică total necugetată

Marius Oprea: Nu s-a pus problema ca Apostol să fie înlocuitorul lui Dej?

Ion Gheorghe Maurer: Nu. Problema s-a pus pentru Ceauşescu. Ei, datorită acestui lucru, eu am avut o oarecare consideraţie pentru Ceauşescu. Cînd l-am propus, am crezut că e un om care munceşte, îşi va vedea de treabă. Sigur, nu l-am propus numai eu, şi alţii au fost de acord cu propunerea mea. Nu numai cei care făceau parte din conducere, ci şi alţii, cu care mai şedeam de vorbă. O bucată de vreme, Ceauşescu a muncit serios. Ţinea seama de gîndirea celorlalţi, ţinea seama şi de gîndirea mea, discutam împreună o serie întreagă de lucruri şi, în general, făcea cam ceea ce se hotăra.

Cam după doi ani şi-a organizat din nou conducerea, a băgat o serie de oameni noi în conducere şi atunci a început să facă ceea ce îi trecea prin cap lui. Chema pe fiecare ministru, îi spunea “faci cutare lucru, dar nu-i spui lui Maurer!” Eu am fost informat despre treaba aceasta, am văzut făcîndu-se anumite lucruri care nu erau la locul lor. Îl întrebam pe ministru, care îmi spunea că a făcut aşa pentru că aşa a primit dispoziţie de la Ceauşescu. Am vorbit cu Ceauşescu, i-am arătat că asta e o politică total necugetată. Dacă vrea să facă ceva, să spună, să discutăm! Să îşi arate fiecare motivele pentru care are părerea respectivă. Cînd am văzut că nu înţelege nimic, i-am spus că plec, demisionez. Acest lucru s-a petrecut ceva mai înainte de 1974. Lui nu-i convenea să plec, pentru că eu aveam o anumită reputaţie printre conducătorii ţărilor capitaliste. Îi văzusem, stătusem de vorbă cu ei, iar lui Ceauşescu nu i-ar fi convenit nici măcar ca ei să întrebe de ce am plecat. Si, ca să nu demisionez, mi-a organizat un accident de maşină. A intrat în mine un camion, pe care Ceauşescu l-a pus să mă aştepte pe drumul pe care îl făceam la întoarcerea de la vînătoare, spre Sfîntu Gheorghe.

Am avut un accident de maşină foarte grav, cu răni foarte puternice, mi-a fost spart bazinul, mai multe oase rupte, piciorul drept l-am avut scos din şold, mîna stîngă din umăr. Eram invitat de un vechi prieten, doctor, la o vînătoare lîngă Sfîntu Gheorghe, pe la Băile Şugaş. La un moment dat, maşina de protecţie din faţă a ajuns prea departe de maşina în care mă aflam şi în care a intrat un camion venit de pe contrasens. Cînd m-au ridicat şi m-au băgat într-o maşină care se aflase în faţa acelui camion, le-am spus să mă ducă la spital. La Sfîntu Gheorghe, unde era doctorul cu care mergeam eu la vînătoare. N-am vrut să mă transporte la Bucureşti, puteau să mă omoare pe drum sau la spital.

Am fost dus acolo, la prietenul meu, m-au operat, operaţia a durat mai bine de patru ceasuri. Trebuia să-mi taie şi burta, pentru a-mi scoate sîngele de acolo, dar nu au mai făcut-o chiar atunci, fiindu-le frică să nu mor. Am stat vreo lună de zile, poate ceva mai puţin, cu sîngele în burtă, pînă să-mi facă o nouă operaţie, pentru a-l scoate de acolo. Sîngele din burtă însă s-a stricat şi din această cauză am făcut o orhită dublă. Orhita dublă era o boală care se făcea în general atunci cînd aveai sculament. Astfel, în afară de operaţia la care mă aşteptam, am mai avut parte de una, prin care mi-au fost tăiate organele genitale, rămînînd impotent. (Va urma)