Poliomielita sau paralizia infantilă. De ce au apărut epidemiile tocmai în țările dezvoltate?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Poliomielita, sau paralizia infantilă, este o boală infecțioasă virală care de obicei cauzează forme ușoare. Atunci când sistemul central nervos este atacat de virus, poate apărea paralizia sau chiar moartea.

Există trei tipuri de virusuri polio, tipul 1, 2 și 3. Dezvoltarea vaccinurilor pentru poliomielită în anii 1950 a eliminat aproape în totalitate boala în țările dezvoltate. În regiunile cu o situație sanitară precară, copii dobândesc imunitate pe viață după ce se infectează la vârste fragede, atunci când infecția cauzează, de obicei, forme ușoare. În zonele cu o situație sanitară ceva mai bună, copii nu devin imun în acest fel și sunt predispuși la infecție dacă nu sunt vaccinați.

• Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
• Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic

Poliomielita este răspândită prin contactul cu excrementele unei persoane infectate sau prin particule respiratorii, alimente sau lichide infectate. În jur de 85% dintre copii infectați nu prezintă simptome. În rest, după o perioadă de incubație de 3 până la 35 de zile, o formă ușoară de boală cu simptome precum dureri de cap, gât și spate și febră poate să apară. În cazurile severe extrem de rare, pacientul suferă de paralizie musculară, de obicei la picioare și trunchiul inferior. Infecția trunchiului cerebral ar putea rezulta în dificultăți de respirație sau înghițire.

Dovezile cercetătorilor indică faptul că poliomielita este o boală antică

Poliomielita este diagnosticată prin identificarea virusului în lichidul cefalorahidian sau probele de scaun. Tratarea poliomielitei fără paralizie include de obicei odihna și utilizarea de analgezice. Pentru pacienții care suferă de paralizie, terapia fizică previne leziunile musculare în timp ce virusul este activ și menține funcția musculară în timpul recuperării. În cazul pacienților cu forme severe de poliomielită, o traheotomie (intervenție prin care se secționează peretele anterior al traheii și se introduce o canulă traheală) și un respirator artificial ar putea fi necesare.

Epidemiile de poliomielită nu au început să apară decât în ultima jumătate a secolului XIX, însă dovezile cercetătorilor indică faptul că poliomielita este o boală antică, scrie Britannica.

Totodată, o ironie din istoria medicală este că transformarea poliomielitei într-o boală epidemică a apărut doar în țările industrializate din America de Nord și Europa care avuseră parte de o creștere semnificativă în igienă în secolele XIX și XX. Asta i-a făcut pe experți să presupună că infecția era comună în trecut, însă oamenii erau expuși și infectați la vârste foarte fragede, atunci când era mai puțin probabil să sufere de paralizie permanentă. Pe măsură ce condițiile de igienă s-au îmbunătățit, tinerii din generațiile care au urmat au fost tot mai puțin expuși la virus, iar în această situație epidemiile au devenit tot mai posibile.

Când a fost descoperit virusul poliomielitei?

Virusul poliomielitei a fost descoperit în 1908 de o echipă condusă de Karl Landsteiner, imunolog și viitorul laureat al premiului Nobel. Existența anticorpilor specifici virusului în sângele persoanelor infectate a fost descoperit abia doi ani mai târziu.

În 1948, o echipă alcătuită din John Enders, Thomas Weller și Frederick Robbins, desfășurând cercetări la Școala Medicală Harvard din Massachusetts, a arătat cum poate fi crescut virusul în laborator. Reușita savanților a fost premiată cu Nobel în 1954. De acolo, doar câțiva pași au mai fost necesari pentru dezvoltarea unui vaccin. În 1953, Jonas Salk de la Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania, a anunțat că a dezvoltat un vaccin eficient care a distrus virusul.

Vaccinul lui Salk, cunoscut drept vaccinul inactivat al virusului polio (IPV), a fost folosit într-un test național între 1954 și 1955. Numit Francis Field Trial după Thomas Francis, Jr., un profesor de la Universitatea din Michigan care l-a gestionat, testul a implicat 1,8 milioane de copii din Statele Unite. Testul a fost declarat un succes la data de 12 aprilie 1955, iar în următorii patru ani peste 450 de milioane de doze din vaccinul lui Salk au fost distribuite. În acea perioadă, incidența poliomielitei cu paralizie în SUA a scăzut de la 18 cazuri la o populație de 100.000 până la mai puțin de 2 cazuri la o populație de 100.000.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Virusul răcelii comune a existat cu mult timp înainte de apariția oamenilor pe Pământ

4 boli despre care omenirea a uitat datorită vaccinurilor

”Sicriele de fier” în care sunt nevoite să trăiască persoanele afectate de poliomielită. Sunt vechi de peste 50 de ani

20 cele mai rele epidemii şi pandemii din istorie şi cum s-au încheiat ele