Test de cultură generală. Ce a fost Marea Farsă Lunară?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În urmă cu aproape 200 de ani s-a petrecut Marea Farsă Lunară. Dar despre ce a fost vorba și ce scop a avut?

„Vom afirma de la început că, prin intermediul unui telescop de dimensiuni vaste și bazat pe un principiu complet nou, tânărul Herschel, aflat la observatorul său din emisfera sudică, a realizat deja cele mai extraordinare descoperiri pe fiecare planetă din sistemul nostru solar… a obținut o imagine clară a obiectelor de pe Lună, similară cu cea pe care ochiul liber o poate avea asupra obiectelor terestre de la o distanță de o sută de metri… și a rezolvat afirmativ întrebarea dacă acest satelit este locuit și de către ce tip de ființe.”

Așa sună un fragment din prima parte a ceea ce va fi cunoscut mai târziu drept „Marea Farsă Lunară”. Seria de șase articole pe care cotidianul The Sun din New York a început să le publice pe 25 august 1835, pretindea că descrie cercetările astronomului englez Sir John Herschel (fiul lui Sir William Herschel, cel care descoperise planeta Uranus, de unde și desemnarea de „tânărul” pentru John în The Sun).

Ce a fost Marea Farsă Lunară?

Povestea susținea că Herschel construise cel mai mare telescop existent pentru a studia stelele și că, folosindu-se de acest instrument, „a rezolvat sau corectat aproape toate problemele majore ale astronomiei matematice”, „a stabilit ferm o nouă teorie a fenomenelor cometare” și a descoperit viața pe Lună.

Pentru un cititor avizat (sau chiar și pentru unul nu prea avizat), tipul de viață pe care Herschel „l-ar fi descoperit” ar fi trebuit să fie un indiciu că povestea era o farsă. Ceea ce el ar fi descoperit nu era nici dovada microscopică a unor organisme demult dispărute, nici creveți sărați lăsați în urmă după experimente selenare. Mai degrabă, The Sun pretindea că Herschel a observat o vegetație bogată, „patrupede maro” care semănau cu niște bizoni miniaturali, creaturi asemănătoare cu caprele, dar cu personalitatea jucăușă a unor pisicuțe, berze cu cioc lung și „ființe înaripate mari, total diferite de orice fel de pasăre”. Povestea pretindea că aceste creaturi nu arătau ca niște păsări, ci ca un hibrid între oameni și lilieci.

Cine a conceput această farsă?

Arhitectul farsei a fost scriitorul britanic Richard Adams Locke, care ajunsese la The Sun într-o perioadă în care ziarul vindea doar aproximativ 8.000 de exemplare pe zi și era, astfel, depășit de majoritatea rivalilor săi. Mai târziu, Locke avea să spună că nu se așteptase niciodată ca cititorii să creadă că satira sa era o relatare factuală. De fapt, probabil intenționase să parodieze scrierile populare ale ministrului scoțian și astronom amator Thomas Dick și ale altora care susțineau că Luna avea o atmosferă substanțială și putea susține viața, notează Britannica.

În cele șase zile de la publicarea inițială a povestirii, Locke a avut numeroase ocazii de a-și clarifica intențiile. Dar de ce ar fi făcut-o, când povestea îi oferea ziarului The Sun o șansă de a profita de neînțelegerea cititorilor?

A fost Marea Farsă Lunară copiată de la un poet american?

În acea săptămână, mulți au crezut povestea lui Locke. The New York Times a numit descoperirile lui „Herschel” „probabile și posibile”, iar unele grupuri religioase au început să facă planuri pentru misiuni religioase pe Lună.

Unul dintre sceptici a fost scriitorul american Edgar Allan Poe, care a fost impresionat de talentul retoric al lui Locke, dar dezamăgit de ușurința cu care cunoștințele sale credeau o poveste atât de absurdă. La început, Poe și-a dorit ca povestea din The Sun să fie infirmată, însă nu pentru că ar fi fost împotriva farselor de presă, ci pentru că inițial credea că Marea Farsă Lunară ar fi plagiat o poveste de-ale sale, o relatare serializată despre un om care călătorește pe Lună într-un balon cu aer cald. După ce a ajuns să creadă că Locke nu-l plagiase intenționat, Poe și-a exprimat admirația pentru „verosimilitudinea rafinată a narațiunii” și pentru „geniul domnului Locke”.

Realizarea ulterioară la scară largă că Marea Farsă Lunară era, de fapt, o farsă nu a însemnat sfârșitul știrilor false din mass-media. La doar un secol mai târziu, o dramatizare radio a romanului științifico-fantastic „Războiul lumilor”, al scriitorului englez H.G. Wells, nu a reușit să păcălească mulți ascultători, dar ziarele, în căutarea unei povești mai senzaționale, au raportat că emisiunea ar fi declanșat panică printre cei care au crezut că era vorba despre o invazie extraterestră reală.

Vă recomandăm să citiți și:

„Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, unul dintre cei mai culţi domni ai noştri

Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar”

„Necioplitul” care l-a demolat pe Stalin

GALERIE FOTO: Au trecut 23 de ani de la prăbușirea Turnurilor Gemene. 11 septembrie 2001, ziua pe care America nu o va uita niciodată