Ziua în care Titanicul a intrat în istorie plecând spre eternitate

RMS Titanic, cel mai mare și mai luxos pachebot al vremii sale, s-a îmbarcat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia, la 10 aprilie 1912.

Nava, aclamată de presă drept „nescufundabilă”, transporta peste 2.200 de pasageri și membri ai echipajului, fiecare cu propriile vise, ambiții și destine. Puțini și-ar fi putut imagina că, în doar cinci zile, Titanicul va deveni sinonim cu unul dintre cele mai mari dezastre maritime din istorie pe timp de pace.

• Arhitectul francez care a „nenorocit” prin „restaurare” Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, Biserica Mănăstirii Curtea…
• „Primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

Este povestea acelei zile fatidice – entuziasmul, avertismentele ignorate și tragicele erori de calcul care aveau să pecetluiască soarta navei.

O plecare maiestuoasă – mulțimi, urale și un dezastru aproape fatal

În jurul prânzului, la 10 aprilie 1912, Titanicul se pregătea să părăsească docurile White Star din Southampton. Mii de oameni s-au adunat pentru a asista la spectacol – jurnaliști, simpli privitori, curioși, docheri și rude ale pasagerilor erau aliniați pe chei, în timp ce coșurile enorme ale navei scoteau fum. Atmosfera era electrizantă; Titanicul reprezenta apogeul ingineriei umane și a luxului.

Totuși, plecarea a fost aproape compromisă de un incident dramatic. Pe măsură ce gigantul de oțel – lung de 268 de metri – a început să se miște, forța generată a tras violent spre el nava SS City of New York, smulgând-o din loc și trimițând-o în derivă spre Titanic.

Nava mai mică s-a apropiat periculos de mult de Titanic, evitând la limită o coliziune. Remorcherele au intervenit rapid, evitând catastrofa la doar câteva minute după începerea călătoriei.

Pentru mulți, incidentul a fost un semn de rău augur. Unii membri superstițioși ai echipajului și-ar fi exprimat neliniștea, dar îngrijorările lor au fost ignorate. Titanicul și-a continuat drumul, oprindu-se pentru scurt timp în Cherbourg, Franța, și Queenstown (acum Cobh), Irlanda, pentru a lua pasageri suplimentari, înainte de a se îndrepta în largul Atlanticului.

Lista pasagerilor de pe Titanic reprezenta o secțiune transversală a societății de la începutul secolului al XX-lea.

La Clasa I, milionari precum John Jacob Astor IV, industriașul Benjamin Guggenheim și proprietarul Macy’s, Isidor Straus, s-au amestecat cu mondeni și celebrități. Aceștia se bucurau de facilități opulente – o scară mare, o piscină, un teren de squash și o cafenea în stil parizian.

Clasa a II-a era formată din profesioniști, profesori și clerici. Aceștia călătoreau în condiții de confort comparabile cu cele de la clasa întâi pe nave mai mici.

Clasa a III-a – imigranții din Irlanda, Scandinavia și Europa de Est, mulți dintre ei în căutarea unei noi vieți în America, ocupau camere înghesuite, dar curate.

Printre ei se aflau persoane ale căror povești aveau să devină mai târziu legendare: Margaret „Molly” Brown, o filantropă declarată, care avea să ajute mai târziu supraviețuitorii din barca de salvare 6. Thomas Andrews, proiectantul navei, care avea să piară după ce a ajutat neobosit pasagerii să se evacueze. Căpitanul Edward Smith, un marinar veteran aflat în ultima sa călătorie înainte de pensionare.

Avertismente ignorate și iluzia invincibilității

În ciuda caracteristicilor avansate de siguranță ale Titanicului – compartimente etanșe la apă și uși activate de la distanță – existau deficiențe critice:

Lipsa bărcilor de salvare: nava transporta doar 20 de bărci de salvare, cu mult sub capacitatea sa totală. Reglementările de la acea vreme erau depășite, bazându-se mai degrabă pe tonajul navei decât pe numărul de pasageri.

Inginerii White Star Line lăudau sistemul revoluționar de compartimente etanșe ale Titanicului, garantând că nava ar supraviețui oricărei coliziuni. Dar un calcul greșit – și un aisberg prea lung – au transformat această încredere oarbă într-o condamnare la moarte.

Această aroganță a dus la neglijență crasă: exercițiile cu bărcile de salvare au fost anulate, echipajul care păzea orizontul de pe Titanic nu a avut la dispoziție binocluri în noaptea tragediei – un ofițer plecat în grabă luase cheia dulapului în care erau păstrate. Frederick Fleet, observatorul care a strigat „Aisberg!”, drept în față! a declarat la anchetă că ar fi putut detecta obstacolul mai devreme dacă ar fi avut binocluri.

Apoi, avertizările privind gheața au fost ignorate. Titanicul a primit cel puțin șase avertismente de aisberg de la alte nave pe 14 aprilie. Cu toate acestea, căpitanul Smith a menținut viteza (22,5 noduri) pentru a respecta timpul de sosire dorit de White Star Line la New York.

Ultimele ore: o noapte de teroare

La ora 23:40, la 14 aprilie, observatorul Frederick Fleet a observat un aisberg direct în față. Avertismentul său frenetic a venit prea târziu – Titanicul a lovit gheața, provocând o serie de tăieturi de-a lungul părții tribord. Inițial, mulți pasageri au simțit doar o ușoară tresărire. Unii au glumit pe seama incidentului; alții, precum stewardesa Violet Jessop, au simțit că ceva nu este în regulă când au văzut membrii echipajului grăbindu-se cu expresii grave.

Până la miezul nopții, Thomas Andrews a făcut un bilanț sumbru: Titanicul se va scufunda în două ore.

Femeile și copiii pe primul loc: ofițerii au aplicat această politică în mod neuniform. În timp ce unele bărci de salvare au rămas pe jumătate goale (barca de salvare 1 a transportat doar 12 din cei 65 de pasageri posibili), în altele au avut loc acte de sacrificiu – Isidor Straus a refuzat un loc, declarând: „Nu voi merge înaintea celorlalți bărbați”.

Muzicienii conduși de Wallace Hartley au cântat melodii ragtime, apoi imnuri precum Nearer, My God, to Thee, în timp ce nava se înclina.

Ultimele momente. La ora 2:20 AM, la 15 aprilie 1912, Titanicul s-a desprins și s-a scufundat. Peste 1.500 de oameni au pierit în apele înghețate.

Dezastrul a stârnit o undă de indignare globală și a accelerat adoptarea Convenției Internaționale pentru Siguranța Vieții pe Mare (SOLAS) din 1914, o legislație revoluționară care a introdus obligativitatea bărcilor de salvare pentru toți cei de la bord (nu doar în funcție de tonaj, ca înainte), a pazei radio permanente (toate navele mari fiind obligate să monitorizeze canalele de urgență) și a simulărilor obligatorii de evacuare (răspunzând la neglijența de pe Titanic).

SOLAS rămâne până astăzi cea mai importantă convenție de siguranță maritimă, iar Titanic a fost catalizatorul ei. Ironia sorții, nava „nescufundabilă” a salvat prin tragedie sute de mii de vieți pe mări în următorul secol.

Surse:

https://www.titanicbelfast.com/history-of-titanic/titanic-stories/titanic-s-maiden-voyage-the-cherbourg-connection/

https://www.britannica.com/topic/Titanic

https://thehistorypress.co.uk/article/titanics-maiden-departure-from-southampton/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ultimele ore ale Titanicului, dezvăluite printr-o nouă scanare digitală a epavei

Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat supraviețuitorii Titanicului?

Victimă de pe Titanic, John Jacob Astor IV a fost unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Jenny, pisica supraviețuitoare de pe Titanic. „Am văzut-o cum își ducea puii pe fiecare în parte la țărm. Mi-am zis, dacă ea merge, merg și eu”