O mumie austriacă foarte bine conservată a fost îmbălsămată printr-o metodă necunoscută anterior

Când ne gândim la mumii, probabil că imaginea care ne vine prima în minte este cea a Egiptului Antic. Totuși, mumificarea a fost practicată în multe culturi ale lumii, fiecare dezvoltând propriile metode de îmbălsămare, unele ingenioase, altele, cum e cazul de față, de-a dreptul neașteptate. Ce ne dezvăluie o mumie austriacă foarte bine conservată?

Un exemplu remarcabil și puțin cunoscut vine dintr-un mic sat austriac, din cripta bisericii St. Thomas am Blasenstein. Acolo se află trupul extrem de bine conservat al preotului paroh Franz Xaver Sidler von Rosenegg, decedat în 1746. Timp de secole, nimeni nu a știut exact cum a fost posibil ca trupul său să-i reziste atât de bine trecerii timpului.

• Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
• O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur

Echipa coordonată de dr. Andreas Nerlich, patolog la Universitatea Ludwig-Maximilians (Germania), a analizat această mumie austriacă foarte bine conservată folosind scanări CT, autopsii parțiale și datare cu radiocarbon.

Ce au descoperit oamenii de știință despre o mumie austriacă foarte bine conservată?

Descoperirile au fost uimitoare: partea superioară a corpului era excelent conservată, în timp ce zona capului și a picioarelor prezentau semne mai avansate de degradare. Însă ce a atras cu adevărat atenția cercetătorilor a fost prezența unor materiale străine în cavitatea abdominală și pelviană.

Mai exact: așchii de lemn de brad și molid, crenguțe, cânepă, in și țesături din in. Toate materiale accesibile oamenilor de rând în secolul al XVIII-lea. Acestea au fost introduse în trup nu prin deschiderea abdominală, cum se face în alte practici de îmbălsămare, ci prin rect. Scopul? Absorbția fluidelor interne și uscarea corpului pentru a preveni degradarea, scrie IFL Science.

O metodă de îmbălsămare nemaiîntâlnită

Este prima documentare a unei astfel de metode de conservare. „Această metodă de îmbălsămare prin umplere rectală este unică. Fără această intervenție, dacă trupul ar fi fost înmormântat în sol, pereții abdominali s-ar fi descompus, iar urmele materialelor introduse ar fi fost interpretate drept elemente exterioare”, a declarat Nerlich.

Cercetătorii au găsit și un mic glob de sticlă, posibil parte a unei țesături sau un obiect pierdut accidental în timpul îmbălsămării. Acest detaliu a alimentat speculații mai vechi, conform cărora preotul ar fi fost otrăvit, teorie lansată după o analiză superficială cu raze X în anul 2000. Nerlich a subliniat că numai scanările CT pot oferi o imagine completă în astfel de cazuri.

Analiza completă a permis și identificarea certă a trupului. Până de curând, era cunoscut doar drept „capelanul uscat cu aer”. S-a stabilit că omul a murit la o vârstă cuprinsă între 35 și 45 de ani, între 1734 și 1780, iar dieta și lipsa de activitate fizică sugerează o viață confortabilă, tipică unui preot. De asemenea, au fost găsite urme de tuberculoză pulmonară și un istoric de fumat îndelungat.

Este posibil ca trupul să fi fost pregătit pentru transportul către abația sa natală, dar din motive necunoscute acest lucru nu s-a mai întâmplat. Cazul aduce o contribuție semnificativă la înțelegerea practicilor funerare din Europa Centrală în secolul al XVIII-lea și subliniază cât de mult putem învăța din metodele neconvenționale de conservare.

Studiul a fost publicat în Frontiers in Medicine.

Vă recomandăm să citiți și:

Explorator lăudat sau impostor? Adevărata poveste a primului om care s-a luptat cu gheţurile pentru a ajunge în „Vârful lumii”

Mormântul bizar al faraonului Shepseskaf ar putea avea o explicație astronomică

Balene în Egipt? O descoperire care rescrie istoria. Comorile mai puțin știute ale țării faraonilor

Ce au găsit cercetătorii într-o groapă comună veche de 230 de milioane de ani?