De ce copiii imită agresivitatea? Experimentul lui Albert Bandura care a schimbat psihologia

Albert Bandura (1925–2021), unul dintre cei mai influenți psihologi ai secolului XX și profesor la Universitatea Stanford timp de peste cinci decenii, a schimbat radical modul în care înțelegem învățarea, reacțiile umane și încrederea în sine.

Ideile sale au influențat educația, psihoterapia și chiar politicile publice, demonstrând că oamenii nu învață doar din experiențele directe, ci și observându-i pe ceilalți.

• Test de cultură generală. Care este cea mai puțin vorbită limbă din lume?
• Michelangelo, geniul Renaşterii Italiene. Cum a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii

De ce copiii imită agresivitatea văzută la adulți? Cum se naște convingerea că poți reuși într-o sarcină dificilă? Aceste întrebări au condus la unele dintre cele mai influente descoperiri din psihologia secolului XX. Într-o perioadă în care behaviorismul reducea comportamentul uman aproape exclusiv la recompense și pedepse, Bandura a propus o perspectivă diferită: oamenii observă, interpretează și își modelează acțiunile în funcție de ceea ce văd în jur.

O scenă simplă care a schimbat o teorie dominantă

În 1963, într-un laborator al Universității Stanford, un adult manifesta un comportament agresiv față de o păpușă gonflabilă în fața unui grup de copii. Câteva minute mai târziu, lăsați singuri în cameră, copiii au început să reproducă aproape identic gesturile observate.

Pentru prima dată, psihologii vedeau atât de clar cât de puternic este exemplul unui adult asupra unui copil. Experimentul a contrazis o idee dominantă în psihologie: că învățarea depinde exclusiv de recompensă și pedeapsă.

Experimentul Bobo Doll

Studiul, realizat de Albert Bandura, a testat sistematic această ipoteză. Copiii au fost expuși la un model adult care lovea și insulta păpușa Bobo, fie direct, fie prin intermediul unei înregistrări video. Ulterior, majoritatea au imitat comportamentul. Frecvența imitării depindea însă de consecințele observate: atunci când modelul era pedepsit, comportamentul agresiv era reprodus mai rar; când era recompensat sau nu era sancționat, imitarea devenea mai frecventă.

Bandura a integrat aceste idei în teoria cognitivă socială, potrivit căreia comportamentul rezultă din interacțiunea continuă dintre gânduri, acțiuni și mediul social – un proces pe care l-a numit determinism reciproc, adică influența continuă dintre individ și mediul său.

Autoeficacitatea: mecanismul care construiește încrederea

Cea mai importantă contribuție teoretică a lui Bandura este conceptul de autoeficacitate, convingerea că poți face față unei situații concrete și că efortul tău poate produce rezultate. Un exemplu clar este teama de a vorbi în public. Prima prezentare în fața unui grup provoacă adesea anxietate intensă și sentimentul că nu vei reuși. Însă după ce reușești să duci prezentarea până la capăt, chiar imperfect, percepția se schimbă: creierul înregistrează experiența ca dovadă că situația poate fi gestionată. La următoarea încercare, teama este mai redusă, iar sentimentul de control crește. Sentimentul de competență apare după experiență, nu înainte. Nu așteptăm să avem curaj pentru a acționa; curajul apare după ce am încercat.

În articolul său fundamental din 1977, Self-efficacy: Toward a Unifying Theory of Behavioral Change, Bandura a explicat că această convingere nu apare întâmplător. Ea se construiește, în primul rând, prin experiențe directe de reușită: atunci când un student rezolvă singur o problemă dificilă sau când cineva duce la capăt o sarcină care părea imposibilă, mintea înregistrează dovada concretă că situația poate fi gestionată. Observarea altora care reușesc are, la rândul ei, un efect puternic, mai ales dacă ne identificăm cu persoana respectivă. Încurajările venite din partea unui profesor, mentor sau prieten pot consolida această percepție, iar modul în care ne interpretăm propriile reacții fizice joacă un rol esențial. Palmelor transpirate înaintea unui discurs li se poate da sensul fricii sau al energiei mobilizatoare. Diferența nu ține neapărat de talent, ci de interpretare: un obstacol poate fi citit ca un semn al limitelor sau ca o provocare temporară.

Cum se construiește încrederea în realitate

Descoperirile lui Bandura au schimbat modul în care este înțeleasă schimbarea umană. Nu așteptăm să avem siguranță pentru a începe; ea se construiește pe parcurs. Fiecare reușită, oricât de mică, ajustează așteptările despre viitor și redefinește limitele pe care ni le atribuim.

Albert Bandura s-a născut în 1925 într-o mică localitate din Alberta, Canada, într-o familie de imigranți est-europeni. A studiat la Universitatea British Columbia și și-a obținut doctoratul la Universitatea Iowa, unul dintre centrele majore ale cercetării psihologice din acea perioadă. În 1953 s-a alăturat Universității Stanford, unde a rămas aproape întreaga carieră. A publicat sute de lucrări științifice și a fost unul dintre cei mai citați psihologi din lume. În 2016 a primit National Medal of Science, una dintre cele mai înalte distincții științifice din Statele Unite. Albert Bandura, ale cărui idei au influențat profund terapia cognitiv-comportamentală, metodele moderne de predare, programele de prevenire a agresivității și psihologia performanței, a murit la 26 iulie 2021, la vârsta de 95 de ani. Ideile lui Bandura rămân actuale pentru că ating ceva fundamental: învățăm din exemple și ne schimbăm prin experiență.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Albert-Bandura

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5070217/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/847061/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Funcționează sau nu gândirea pozitivă? Iată ce spune un psiholog!

Sănătatea psihologică: Reziliența chiar te poate face mai sănătos?

Psihologie, violență juvenilă și siguranță în școli: Ce este în mintea adolescenților care ajung la violență extremă

De ce unii bărbați preferă partenere mult mai tinere? Iată ce spune psihologia!