Cum au devenit dușmani Rusia și Germania. Împăratul Wilhelm al II-lea: „Relațiile s-au încheiat pentru totdeauna!”

Cu câteva luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial a existat o amplă criză internațională care reliefa tensiunile imense ce existau între Marile Puteri. Ce a determinat criza și cum au ajuns Rusia și Germania la un pas de confruntare?

În anul 1913, în urma solicitărilor repetate ale Imperiului Otoman, Germania ia decizia de a trimite la Istanbul o misiune militară pentru a instrui forțele otomane. Această misiune nu era un lucru extraordinar pentru acele vremuri.

• O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa…
• Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean

De-a lungul timpului, în Imperiul Otoman mai multe misiuni militare străine, engleze, franceze sau germane au consiliat și au pregătit trupele otomane. Mai mult, chiar kaizerul Wilhelm al II-lea i-a anunțat, în mai 1913, pe țarul rus Nicolae al II-lea și pe regele englez George al V-lea despre inițierea Misiunii Militare germane din cadrul Imperiului Otoman. Niciunul dintre suverani nu a adus obiecții față de misiunea planificată.

„O narațiune a relației germano-ruse care nu lăsa loc pentru o înțelegere cu Berlinul”

Evenimentele au luat o turnură extrem de periculoasă însă după ce locotenentul-general Liman von Sanders, comandantul celei de-a 22-a Divizii din Kassel, cel desemnat să conducă Misiunea Militară germană din cadrul Imperiului Otoman, a ajuns la Istanbul.

Atunci s-au scurs informații referitoare la detaliile numirii lui Liman. Acesta prelua practic comanda armatei turce din zona Constantinopolului, o regiune vitală și pentru comerțul Rusiei. Au urmat ample și violente proteste rusești la adresa Misiunii Militare germane din cadrul Imperiului Otoman.

Deși, inițial, Germania a respins protestele rușilor, într-un final, pentru a diminua criza, Liman a primit o altă funcție în cadrul armatei otomane, dar rămânea cu aceleași atribuțiuni.

„Afacerea Liman von Sanders nu a degenerat în război, însă a fost, privind în retrospectivă, un moment revelator. În primul rând, demonstra gândirea beligerantă a unor factori decizionali ruşi.

Sazonov (ministrul de Externe rus, n.r.), în particular, a trecut de la îndoielile care au marcat începuturile carierei sale la o atitudine mult mai fermă și mai germanofobă – el începuse să construiască o narațiune a relației germano-ruse care nu lăsa loc pentru o înțelegere cu Berlinul: Rusia fusese întotdeauna vecina docilă și pacifistă, iar Germania, prădătorul duplicitar, care intimida si umilea Rusia de fiecare dată când avea ocazia. Acum sosise timpul să fie fermă!

Nu trebuie subminată forța de a micșora orizontul politic pe care o au aceste narațiuni”, scrie istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Ministrul de Externe rus: „Francezii își vor oferi sprijinul, chiar și până la ultimul”

La poziția de forță pe care a adoptat-o Rusia a contribuit și asigurările repetate venite de la Paris. În urma conferinței din 13 ianuarie 1914, ținută de puterile Antantei (Franța, Marea Britanie, Imperiul Țarist), ministrul de Externe rus, Serghei Sazonov, „a observat că, deși nu era clar cum va reacționa Marea Britanie la un război dintre Rusia și Germania, era sigur că, în eventualitatea unui război cu Germania, francezii își vor oferi `sprijinul, chiar și până la ultimul`.

Ambasadorul francez M. Delcassé, relata Sazonov, îl asigurase recent că `Franța va merge atât de departe cât va dori Rusia`. Cât despre Marea Britanie, deși Londra ezitase la început, `nu exista nicio îndoială că aceasta va interveni de îndată ce conflictul rezultat avea să fie în dezavantajul Franței sau al Rusiei`”, precizează Christopher Clark.

Dar politica rusească a început să se schimbe în mod decisiv abia după demiterea de către țar, la sfârșitul lunii ianuarie 1914, a președintelui Consiliului de Miniștri, Vladimir Kokovtsov.

„Demiterea lui Kokovtsov – consideră Christopher Clark – a reprezentat o înfrângere nu numai a omului, ci și a politicii și, în termeni mai generali, a tendinței precaute și conservatoare a politicii rusești pe care o reprezenta.

Noul preşedinte al Consiliului de Miniștri a fost Goremikin, considerat a fi o simplă marionetă, `un bătrânel, după cum își amintea ulterior Sazonov, care îşi pierduse de mult nu doar interesul față de orice altceva în afară de propria-i liniște şi bunăstare, ci și puterea de a se concentra asupra activităților care se desfășurau în jurul lui`”.

Împăratul Wilhelm al II-lea: „Am devenit dușmani!”

Criza cauzată de Misiunea Militară germană din cadrul Imperiului Otoman a dezvăluit cât de urgentă era preocuparea rușilor legată de strâmtorile turcești. Pe de altă parte, și germanii au tras din această criză concluzii mai mult decât îngrijorătoare.

„În ceea ce îi privește pe germani, concluzionează Christopher Clark, ferocitate cu care au reacționat rușii la misiunea Liman, la care s-a adăugat amărăciunea cauzată de capitularea germanilor în fața pretențiilor Rusiei, au deschis o prăpastie adâncă între Berlin şi St.-Petersburg. `Relațiile dintre ruși şi prusaci s-au încheiat pentru totdeauna!` se lamenta kaizerul. `Am devenit dușmani!`”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un tunel care aparține de unul dintre cele mai enigmatice fenomene arheologice ale Europei medievale, descoperit în Germania

Hans cel Deștept: Povestea calului despre care cercetătorii au crezut că înțelege limba germană și matematica

Castre vechi de 1.700 de ani au fost descoperite în Germania

Când Europa era prea mică: Germania și miza otomană