Fără îndoială, Ioan Kalinderu s-a numărat printre cele mai pitorești personaje ale României din perioada de dinaintea Primului Război Mondial. Personalitatea sa, adesea controversată, a ocupat frecvent prim-planul articolelor de presă. O perioadă îndelungată a devenit ținta preferată a revistei de umor „Furnica”, care l-a caricaturizat constant prin proză, poezie și ilustrații satirice, transformându-l într-un veritabil bufon. Chiar și după moartea sa, testamentul pe care l-a rupt a stârnit un amplu scandal în România.
În anul 1884 au fost înființate Domeniile Coroanei, un patrimoniu distinct creat pentru a asigura susținerea materială a Casei Regale.
Acestea cuprindeau douăsprezece mari moșii, răspândite în Oltenia, Muntenia și Moldova, însumând aproximativ 130.000 de hectare de teren arabil și păduri.
Administrarea domeniilor era încredințată unui administrator general, numit direct de suveran. Primul care a ocupat această funcție a fost Ioan Kalinderu, sub conducerea căruia Domeniile Coroanei au trecut printr-o perioadă de consolidare și modernizare, devenind un model de organizare și eficiență.
Totuși, o parte dintre contemporanii lui Kalinderu, în frunte cu Constantin Argetoianu, l-au acuzat că și-ar fi atribuit pe nedrept meritele pentru rezultatele remarcabile ale administrării Domeniilor Coroanei.
Aceștia susțineau că Ioan Kalinderu s-ar fi inspirat, în organizarea domeniilor, din modelul aplicat în Ungaria de contele Csekonics.
Mai mult, potrivit lui Argetoianu, munca propriu-zisă ar fi fost dusă de agronomi, cu fondurile Regelui și sprijinul statului, în timp ce Kalinderu și-ar fi însușit întreaga recunoaștere, fiind considerat astfel un administrator și organizator fără egal.
„Devenit om de încredere – menționează Constantin Argetoianu–, Regele l-a întrebuințat nu numai pentru misiuni politice dar și pentru afaceri, ceea ce a înlesnit lui conul Iancu o frumoasă rotunjire a micii averi pe care o moștenise.
Scrisese o operă istorică importantă, `Barba la romani`, umpluse lumea cu vestea că își lăsase toată averea Academiei Române și începuse să adune în cocioaba de casă în care sta o sumă de cioburi, de icoane, de bronzuri fără valoare şi de tablouri mediocre, așa încât îşi făcuse numele unui om de cultură superioară, unui protector luminat și generos al literelor și al artelor ajunsese pe această cale să taie şi spânzure la Academie (înaintea lui Mitiță Sturdza) și să administreze fără nici nu control fondul Otetelişanu, cel mai însemnat din câte fuseseră lăsate sau donate ilustrei Instituțiuni”.
Modul în care se îmbracă și se comporta în societatea avea să fie extrem de rapid satirizat de presa românească.
„Se îmbrăca cu o migăloasă îngrijire după normele de eleganță culese în romanele franceze de tiraj, ca să-și ascundă sărăcia trupului și să-și satisfacă nemărginita vanitate. Nu se arăta decât cu cipici de lac, cu ghetre albe, cu pantaloni cenușii, cu un țilindru la fel, pe cap sau în mână, și cu o floare mare la butonieră.
Deși nu avea nici o înclinație către sporturi sau către hipism, ieșea în fiecare dimineață la șosea, călare pe o mârţoagă pe care abia se ținea. Această plimbare matinală îl plictisea, dar pentru nimic în lume n-ar fi renunțat la dânsa, căci citise că așa fac lorzii englezi la Londra.
De pe șea, suna clopotele din labele ce-i atârnau ca doi caltaboși vineți, se ținea cu o mână de coama calului, dar cu cealaltă făcea semne din mânușă cucoanelor cunoscute și a căror veselie o lua drept simpatie. Ziarele umoristice îi puseseră în spinare o serie de aventuri în legătură cu aceste cavalcade matinale”.
Ioan Kalinderu a fost membru al Academiei Române din 1888, iar în perioada 1904-1907 a fost chiar președintele acestei instituții. Moartea sa, în 1913, a produs în România un imens scandal.
„Moartea lui Kalinderu! A fost o drama nemaipomenită! Bietul om agonisise prin administrația iscusită a atâtor fonduri, sau poate prin întreprinderi și speculațiuni geniale, o frumoasă avere de vreo 30 de milioane. Trei zeci de milioane aur, dinainte de război, erau ceva.
Bătuse pretutindeni toba că tot ce avea era al Academiei, o făcuse poate ca să dezarmeze gurile rele și să-l lase lumea în pace pe `chestia` îmbogățirii sale, o făcuse însă desigur și din vanitate, ca să-și consolideze situația de Mecenate, și fiindcă își ura de moarte nepoatele şi nepoții, mai ales pe fetele lui frate-său doctorul”, își aducea aminte Argetoianu.
În consecință, Ioan Kalinderu întocmise un testament prin care își lăsa averea Academiei Române. Cu un an înainte de moarte, însă, în urma unui conflict cu Dimitrie Sturdza, a decis să renunțe la acest document și să redacteze unul nou, prin care să-și lase averea statului român. Nu a mai apucat să-și ducă planul la îndeplinire, fiind răpus de o pneumonie. De situația astfel creată au profitat, în cele din urmă, nepoții săi.
„Își făcuse testament în regulă – scrie Argetoianu –, s-a întâmplat însă că, un an înainte să moară, s-a certat cu Academia, unde pierduse mult din atotputernicia lui, disputată cu succes de Mitiță Sturdza.
Supărat, și-a rupt testamentul, hotărât să facă altul, poate in favoarea statului. Până să-l facă, l-a surprins însă o răceală și o pneumonie care l-au curățat în câteva zile și a murit fără testament! Nepoatele și nepoții au jucat țonțoroiul in jurul sicriului `regretatului` unchi, iar în tot Bucureștiul a fost o bucurie nespusă, căci nepoatele erau simpatice, iar unchiul nesuferit!”
Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu
Secretul organizării Domeniilor Coroanei: un model inspirat din Ungaria?
Din culisele unei decizii istorice: Ionel Brătianu împotriva regelui Carol I?