Călugărul care a adus zenul în Occident. Povestea lui Shunryū Suzuki și ideea radicală că nu există nimic de obținut

Shunryū Suzuki nu este un nume care circulă frecvent în afara cercurilor interesate de budism sau de filosofia orientală, dar influența lui asupra felului în care Occidentul a ajuns să înțeleagă zenul este mult mai mare decât notorietatea sa. Pentru mulți dintre noi, călugării budiști rămân figuri aproape mitologice: oameni retrași din lume, tăcuți, disciplinați, preocupați de iluminare și de o existență radical diferită de viața obișnuită. Imaginea nu este greșită, dar este incompletă. Zenul pe care îl întâlnim cel mai des în discursul occidental este adesea asociat cu promisiuni de schimbare radicală și revelații personale. Tradiția din care provine Shunryū Suzuki funcționează însă după o logică mult mai austeră. Este o tradiție care pune accentul pe gesturile mărunte, pe repetiție, pe atenția acordată lucrurilor aparent neînsemnate. Shunryū Suzuki aparține acestei linii de gândire și tocmai de aceea a fost, pentru mulți dintre discipolii săi americani, greu de înțeles la început.

Shunryū Suzuki nu a ajuns la zen ca la o revelație târzie, ci a crescut în interiorul acestei tradiții. A început să practice zen la vârsta de unsprezece ani, într-o Japonie în care disciplina monahală nu era o excentricitate, ci o formă de educație riguroasă. Talentul și seriozitatea lui nu au fost însă întâmpinate cu entuziasm universal. Primul său maestru, departe de a-l idealiza, i-a prezis un viitor modest și i-a dat o poreclă care avea să-l urmărească mult timp: Crooked Cucumber – „castravetele strâmb”. În limbajul simbolic al zenului, un castravete strâmb era considerat inutil, greu de folosit, un semn că Suzuki nu avea să devină un profesor cu discipoli importanți.

• Povestea reală a lui Corinne Hofmann: Cum o europeancă a renunțat la tot pentru iubirea unui…
• Ziua în care „pastorul de vise” s-a stins, dar lupta pentru libertate a continuat

Ironia este că exact această presupusă lipsă de „strălucire” avea să-i definească forța. La doar douăzeci și patru de ani, Shunryū Suzuki conducea deja propriul templu. Nu ca figură distantă sau mistică, ci ca administrator atent, obligat să gestioneze viața de zi cu zi a comunității, finanțele, ritualurile și relația cu oamenii din jur. Pentru el, a conduce un templu însemna să învețe, simultan, să predea dharma și să se ocupe de lucruri extrem de concrete, fără a separa practica spirituală de realitatea cotidiană. Din această experiență avea să se nască una dintre ideile care îi vor marca întreaga viață: „Dacă ai o atitudine flexibilă, îi poți ajuta pe oameni mult mai ușor.”

Această dimensiune profund umană a fost surprinsă cel mai bine de David Chadwick, unul dintre elevii săi apropiați, care a decis să-i scrie biografia. Atunci când i-a cerut permisiunea văduvei lui Suzuki, răspunsul ei a fost neașteptat de simplu: „Spune multe povești amuzante.” Chadwick a urmat acest sfat, iar Crooked Cucumber nu este o biografie idealizată, ci portretul unui om care a practicat zenul fără solemnitate inutilă. Cartea arată un Suzuki jucăuș, ironic, atent la slăbiciunile proprii și complet lipsit de dorința de a impresiona. Chiar și pentru cei care nu sunt interesați în mod special de budism, povestea rămâne una plină de inteligență și căldură.

Ajuns în Statele Unite la sfârșitul anilor ’50, într-un moment în care interesul pentru spiritualitatea orientală începea să capete contur, Suzuki nu a încercat să traducă zenul pe limba așteptărilor occidentale. Nu a vorbit despre performanță interioară, despre atingerea iluminării sau despre tehnici de control al minții. A vorbit despre practică, despre disciplină și despre ideea, derutantă pentru mulți, că nu există nimic de obținut. Zenul, în viziunea sa, nu era un drum către ceva, ci un mod de a fi prezent în ceea ce este deja.

Născut în Japonia, la 18 mai 1904, Suzuki a fost format în tradiția Sōtō Zen, una dintre cele mai austere și mai riguroase școli ale budismului japonez. În centrul tradiției Sōtō se află zazen-ul: șederea nemișcată, în tăcere, fără tehnici și fără obiective declarate. Nu este o metodă pentru a obține o stare anume, ci o practică repetată zilnic, în aceeași formă, indiferent de dispoziție sau rezultat. Pentru Suzuki, aceasta nu era o idee explicativă, ci ritmul concret al vieții monahale. Atunci când a sosit în Statele Unite, la sfârșitul anilor ’50, zenul era deja perceput prin filtrul curiozității exotice. Mulți occidentali căutau în el fie o formă de eliberare spirituală rapidă, fie o tehnică de liniștire a minții, adaptabilă unei vieți agitate. Suzuki nu a încercat să confirme aceste așteptări. Dimpotrivă, le-a contrazis constant, cu o răbdare calmă care, pentru unii, părea dezarmantă.

În loc să vorbească despre iluminare, Suzuki vorbea despre spălatul vaselor. În loc să ofere răspunsuri clare, punea întrebări simple. Le spunea elevilor săi că adevărata practică începe atunci când încetezi să cauți ceva special. Cea mai cunoscută expresie asociată cu el, „beginner’s mind” – mintea începătorului – nu desemna ignoranța, ci capacitatea de a rămâne deschis, curios și lipsit de certitudini, chiar și după ani de practică.

Această abordare a prins rădăcini în San Francisco, unde Suzuki a fondat San Francisco Zen Center, care avea să devină unul dintre cele mai influente centre zen din afara Asiei. Acolo, practica nu era separată de viața de zi cu zi. Munca, tăcerea, rutina și relațiile dintre oameni făceau parte din același proces de observare atentă.

Suzuki nu a fost un teoretician în sens academic și nici un lider carismatic în sensul modern, dar puterea lui stătea tocmai în refuzul de a se poziționa ca autoritate supremă. Vorbea simplu, uneori chiar fragmentar, iar multe dintre învățăturile sale au fost consemnate de discipoli fără a fi fost gândite inițial ca texte. Volumul Zen Mind, Beginner’s Mind, publicat în 1970, este o colecție de astfel de reflecții, devenită între timp un reper fundamental al literaturii despre zen.

„În mintea începătorului există multe posibilități, dar în mintea expertului sunt puține.”

„Cea mai bună cale este să te înțelegi pe tine însuți; și atunci vei înțelege totul.”

„Calmul minții nu înseamnă să îți oprești activitatea. Calmul real se găsește în chiar activitatea ta.”

Ce îi diferențiază însă mesajul de multe interpretări contemporane ale mindfulness-ului este absența promisiunii. Suzuki nu sugera că practica te va face mai eficient, mai fericit sau mai „optimizat”. Dimpotrivă, avertiza că dorința de a obține ceva din practică este exact obstacolul care o golește de sens. Zenul, în forma sa, nu era o soluție, ci o confruntare directă cu realitatea, așa cum este.

Influența lui continuă să se simtă discret, dar profund. Nu prin citate motivaționale sau rețete de viață, ci printr-un mod de a privi atenția, disciplina și prezența ca pe acte simple, dar esențiale. Suzuki a murit la 4 decembrie 1971, la doar câțiva ani după ce zenul începea să prindă rădăcini serioase în cultura occidentală. Nu a apucat să vadă popularizarea excesivă a conceptelor pe care le-a transmis, dar simplitatea mesajului său îl face să rămână relevant.

Știați că?

Shunryū Suzuki nu și-a propus niciodată să scrie o carte? Zen Mind, Beginner’s Mind este o colecție de prelegeri și discuții transcrise de discipolii săi și a devenit, în mod neașteptat, una dintre cele mai influente cărți despre zen din lume.

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/Zen_Mind%2C_Beginner’s_Mind

https://www.goodreads.com/work/quotes/231282-zen-mind-beginner-s-mind

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sfântul Augustin de Hipona, părintele teologiei creștine și al filosofiei occidentale. Unul dintre cei mai profunzi gânditori ai istoriei

Viața lui Seneca: Cinci detalii mai puțin cunoscute despre filosoful Romei imperiale

Seneca și Nero: cum a ajuns un filosof să fie condamnat de propriul discipol

Timpul ar putea fi doar o proiecție a creierului, argumentează un profesor de filosofie