Blitzkrieg spre Paris: De la speranță la dezastru. Ultimele zile înainte de prăbușire

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La începutul lunii iunie 1940, Franța se afla în pragul dezastrului. Ofensiva germană declanșată la 10 mai spulberase în doar câteva săptămâni planurile de apărare ale Aliaților. Lovitura decisivă venise prin pădurile Ardenilor, o zonă considerată de comandamentul francez dificil de traversat pentru marile unități blindate. Profitând de surpriză și de mobilitatea superioară a trupelor sale, Wehrmachtul reușise să rupă frontul și să împingă armata franceză într-o retragere haotică. La sfârșitul lunii mai, forțele germane au încetinit temporar ritmul operațiunilor pentru a-și regrupa unitățile și pentru a pregăti faza finală a campaniei. Pentru Franța, acele zile au reprezentat ultimele speranțe că înaintarea mașinii de război naziste mai putea fi oprită.

După pauza operațională pe care au făcut-o trupele naziste, ofensiva a fost reluată pe 5 iunie 1940. De această dată exista un raport de forțe favorabil trupelor germane.

• Epidemia care a decimat Armata României în plin război cu bulgarii pentru Dobrogea
• De ce a oprit Hitler atacul asupra Dunkerque? Explicația unui general german

Noul front defensiv francez, organizat de-a lungul râurilor Somme și Aisne, era considerabil mai întins decât cel anterior, în timp ce efectivele disponibile pentru apărarea sa se diminuaseră dramatic. În prima fază a campaniei, armata franceză pierduse aproximativ 30 de divizii, o lovitură din care nu mai putea să-și revină.

Generalul francez Maxime Weygand a reușit să concentreze doar 49 de divizii pentru apărarea noului aliniament, în timp ce alte 17 au rămas dispuse pe Linia Maginot. Timpul insuficient și lipsa resurselor au făcut imposibilă amenajarea unor poziții defensive solide. În aceste condiții, încercarea tardivă de a organiza o apărare în adâncime s-a lovit de lipsa efectivelor necesare și avea puține șanse de succes.

Situația era cu totul diferită de partea germană. Cele zece divizii blindate care purtaseră greul ofensivei din luna mai fuseseră refăcute, iar pierderile de tancuri au fost compensate prin introducerea unor vehicule noi. În același timp, cele aproximativ 130 de divizii de infanterie rămăseseră în mare parte intacte. În vederea reluării operațiunilor, comandamentul german a redistribuit forțele disponibile și a introdus două armate suplimentare: Armata a 2-a și Armata a 19-a.

Reluarea ofensivei germane

Noua ofensivă germană a fost declanșată la 5 iunie. În primele două zile, trupele franceze au opus o rezistență considerabilă, reușind să întârzie înaintarea inamicului. Totuși, la 7 iunie, unitățile blindate germane au reușit să spargă frontul și s-au extins rapid pe direcțiile de acces către Rouen. De acolo, apărarea franceză a început să se dezintegreze, iar până la 9 iunie trupele germane traversau Sena fără a mai întâmpina o opoziție semnificativă.

„Încă din 7 iunie, Weygand a recomandat guvernului să ceară neîntârziat armistițiu, iar în ziua următoare a anunțat că, `Bătălia de pe Somme este pierdută`. Guvernul, divizat din punct de vedere al opiniilor, a ezitat să cedeze, dar în ziua de 9 iunie a părăsit Parisul. Oscilând între Bretania și Bordeaux, până la urmă a hotărât să se refugieze la Tours”, scrie istoricul militar britanic Liddell Hart.

Aflat într-o situație disperată, prim-ministrul francez Paul Reynaud i-a solicitat președintelui SUA, Franklin Roosevelt, acordarea unui ajutor, specificând: „Vom lupta în fața Parisului; vom lupta în spatele Parisului; ne vom fereca într-una dintre provinciile noastre, iar dacă vom fi izgoniți și de acolo ne vom duce în nordul Africii…”.

Italia fascistă intră în război împotriva Franței

Ca și cum toate acestea nu erau îndeajuns, la 10 iunie, Italia fascistă a declarat război Franței. Mussolini dorea să se agațe și să se înfrupte din victoria germană ce se contura. Cu toate acestea, ofensiva italiană nu a fost lansată decât zece zile mai târziu, iar forțele franceze, deși slăbite, au reușit să îi facă față.

„În ziua de 11 iunie, Churchill s-a deplasat cu avionul la Tours într-un efort zadarnic de a-i îmbărbăta pe conducătorii francezi. A doua zi, însă, Weygand s-a adresat Cabinetului, anunțând pierderea bătăliei, învinuindu-i pe englezi pentru ambele înfrângeri. Totodată, el a declarat: `Sunt obligat să cer încetarea ostilităților`.

Weygand nu greșea în aprecierea situației militare, căci armatele franceze se scindaseră în unități izolate, majoritatea renunțând să mai opună rezistență, mulțumindu-se să se retragă spre sud. Cabinetul oscila între capitulare și continuarea războiului din nordul Africii. Până la urmă a hotărât doar să se mute la Bordeaux, cerând-i lui Weygand să încerce o rezistență pe Loara. Nemții au intrat în Paris pe 14 iunie, avansând tot mai adânc pe flancuri. Pe 16 iunie, au ajuns în valea râului Rhône”, precizează Liddell Hart.

Pe 16 iunie, Paul Reynaud a demisionat și a fost creat un nou guvern francez condus de mareșalul Philippe Pétain, care, câteva ore mai târziu, i-a transmis lui Hitler cererea de armistițiu. Pe 22 iunie 1940, în pădurea Compiègne, în același vagon de cale ferată în care trimișii germani semnaseră armistițiul din 1918, Franța semna armistițiul cu Germania nazistă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Baletul diplomatic făcut de Carol al II-lea între Hitler și aliați

Conflict între generalii lui Hitler: Cum să folosească tancurile în invazia Uniunii Sovietice

Cum s-a lăsat Stalin înșelat de Hitler

Hitler și planul „Barbarossa”: „Grosul trupelor de uscat rusești din partea de apus a Rusiei trebuie distrus”