Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei

La cumpăna secolelor XVII și XVIII, artista olandeză Johanna Koerten a realizat pentru soția împăratului Leopold I o compoziție din mătase, decorată cu flori, vulturi, coroane și motive vegetale.

Potrivit biografului Arnold Houbraken, împărăteasa ar fi plătit pentru lucrare cel puțin 4.000 de guldeni. Rembrandt primise aproximativ 1.600 de guldeni pentru „Rondul de noapte”, pictat în 1642. Creația lui Koerten s-a pierdut, iar numele artistei este astăzi mult mai puțin cunoscut decât cel al contemporanului său.

Această diferență dintre celebritatea de atunci și uitarea ulterioară s-a aflat în centrul expoziției „Women Artists From Antwerp to Amsterdam, 1600–1750”. Organizată de National Museum of Women in the Arts din Washington în colaborare cu Museum of Fine Arts din Gent, expoziția a reunit aproape 150 de lucrări realizate de aproximativ 40 de femei.

Artiste cunoscute în timpul vieții

Johanna Koerten, Judith Leyster, Clara Peeters și Rachel Ruysch nu lucrau în anonimat. Operele lor erau cumpărate, comentate și apreciate, iar unele dintre ele aveau clienți în rândul caselor regale europene.

Koerten era cunoscută mai ales pentru decupajele sale extrem de elaborate în hârtie, dar lucra și cu mătase, ceară, sticlă și acuarelă. Țarul Petru cel Mare i-a vizitat atelierul din Amsterdam în 1697.

Expoziția a arătat că statutul social și familia influențau puternic accesul femeilor la pregătire artistică. Cele născute în familii de artiști puteau învăța în atelierele taților sau ale fraților. Femeile din familii înstărite își permiteau profesori, în timp ce multe dintre cele sărace lucrau în producția de dantelă și textile.

Semnăturile care le-au redat identitatea

Unele artiste și-au afirmat deliberat statutul profesional prin autoportrete și semnături.

În jurul anului 1630, Judith Leyster s-a pictat zâmbind, cu pensulele în mână, într-o imagine care transmite siguranță și autoritate profesională. Leyster a fost admisă în Breasla Sfântului Luca din Haarlem și a avut propriii elevi.

Maria Faydherbe, sculptoriță flamandă din Mechelen, își marca unele lucrări cu formula latină „Maria Faydherbe me fecit” – „Maria Faydherbe m-a făcut”. Gestul era neobișnuit într-o epocă în care sculpturile mici din lemn nu erau semnate întotdeauna.

Semnătura a fost decisivă și în cazul Mariei Schalcken. Un autoportret al artistei fusese atribuit fratelui său, pictorul Godefridus Schalcken, până când restauratorii i-au descoperit numele pe pânză.

Femeile participau la piața de artă

Artistele nu erau numai creatoare, ci și participante active la economia epocii. Clara Peeters reutiliza anumite elemente compoziționale în mai multe naturi statice, o practică întâlnită și la alți pictori, care permitea realizarea și vânzarea mai rapidă a lucrărilor.

Johanna Vergouwen executa copii după compoziții de Rubens și Van Dyck pentru export. La acea vreme, copierea operelor unor maeștri era o specializare apreciată, nu o activitate lipsită de valoare artistică.

Expoziția a inclus și broderii, dantele și decupaje în hârtie. Aceste creații, asociate ulterior cu „munca femeilor” și plasate sub pictură în ierarhia artelor, puteau fi în secolul al XVII-lea obiecte de lux foarte costisitoare.

Prosperitatea artistică avea și o latură întunecată

Economia Țărilor de Jos era legată de comerțul colonial și de sclavie. Artista și naturalista Maria Sibylla Merian a studiat insectele și plantele din Surinam, colonie olandeză la acea vreme.

O parte dintre informațiile sale provenea de la oamenii înrobiți, cărora le-a recunoscut contribuția. Printre observațiile consemnate se afla folosirea florii de păun de către unele femei înrobite pentru întreruperea sarcinilor, astfel încât copiii lor să nu se nască în sclavie.

Cum au fost eliminate din canon

Biografiile epocii arată că numeroase artiste se bucurau de prestigiu. În „Marele teatru al pictorilor și pictorițelor neerlandeze”, publicat de Houbraken în secolul al XVIII-lea, apar portretele mai multor femei.

Pe una dintre pagini, Anna Maria van Schurman este reprezentată într-o poziție mai proeminentă decât Rembrandt. Această așezare nu dovedește că era considerată categoric o artistă mai importantă, dar arată statutul de care se bucura în epocă.

În secolele XIX și XX, muzeele și istoricii au privilegiat pictura și sculptura realizate de bărbați. Lucrările textile s-au păstrat mai greu, iar unele tablouri ale femeilor au fost atribuite unor artiști bărbați. Astfel, celebritatea lor nu a dispărut din lipsă de talent, ci și prin felul în care generațiile următoare au ales ce merită conservat, expus și inclus în istoria artei.

Surse:

https://www.mskgent.be/en/exhibitions/unforgettable

https://nmwa.org/exhibitions/women-artists-from-antwerp-to-amsterdam-1600-1750/

https://www.smithsonianmag.com/history/this-17th-century-female-artist-was-once-bigger-star-than-rembrandt-why-did-history-forget-about-johanna-koerten-and-her-peers-180987410/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Mit sau adevăr: Ar trebui femeile să-și sincronizeze ciclul menstrual cu antrenamentele la sală?

De ce au fost numite „vrăjitoare” femeile independente?

O nouă modă printre femeile divorțate. Ce fac cu inelele de logodnă?

Ar trebui ca femeile să-și adapteze exercițiile fizice la ciclul menstrual?