Home » Natură » Descoperire uimitoare: plante care au stat milenii în permafrostul regiunilor arctice pot reveni la viaţă

Descoperire uimitoare: plante care au stat milenii în permafrostul regiunilor arctice pot reveni la viaţă

Publicat: 16.07.2019
După ce au cercetat mostre de sol şi plante care au stat sub gheaţă timp de milenii, cercetătorii canadieni au descoperit că acestea au potenţialul de a reveni la viaţă dacă au condiţiile necesare.

Adesea, ştirile legate de încălzirea globală subliniază fragilitatea ecosistemelor din întreaga lume în faţa de schimbările climatice, totuşi, de data asta, cercetătorii ne oferă o descoperire interesantă, care ne arată şi capacitatea vieţii de a supravieţui în unele dintre cele mai neprietenoase medii de pe Terra, notează Science Alert.

Oamenii de ştiinţă au prelevat mostre din zona gheţarului Teardrop, situat pe insula Ellesmere din Arhipelagul Arctic Canadian), ale unor plante care s-au aflat timp de milenii sub gheţari. Ce este interesant la aceste resturi de plante este că, în mod uzual, sunt considerate a fi moarte deoarece au o culoare neagră şi au fost ţinute timp de mii de ani în condiţii de îngheţ.

Catherine La Farge, de la Universitatea Alberta din Canada, experta în biologie evoluţionară care a condus misunea de colectare a respectivelor mostre, a decis să le testeze în laborator. Aceste mostre de muşchi, din specia Aulacomnium turgidum, au fost plantate în soluri pline de nutrienţi şi expuse la cantităţi mari de lumină solară. Iar rezultatele au fost uimitoare, sub condiţiile ideale, aceste plante care au fost îngheţate pentru perioade îndelungate au dat semne de viaţă, chiar prosperând.

„Am fost uimiţi”, a declarat dr. Catherine La Farge atunci când a vorbit despre mostrele sale.

Supravieţuirea în gheaţă este un fenomen foarte complex, existând riscul ca cristalele de gheaţă să distrugă membranele celulare ale respectivelor organisme. În general, plantele par să prefere să îşi concentreze energia spre producerea unor seminţe care să treacă peste perioadele de îngheţ şi care să dea naştere unor noi generaţii. Muşchii descoperiţi de dr. La Farge par să fi ales o cale diferită de supravieţuire. Astfel, pentru a evita daunele produse de către îngheţarea apei din celule, Aulacomnium turgidum alege să se dehidrateze, iar în posibilitatea în care este afectat de către îngheţ poate să îşi dividă celulele într-un mod asemănător celulelor stem umane pentru a se repara.

Citeşte şi:

O bază ”fantomă” din Antarctica îşi continuă activitatea fără prezenţa umană

Zbor deasupra Antarcticii: cum arată Continentul Alb când pluteşti deasupra lui? (VIDEO)

O secţiune uriaşă a gheţii din Antarctica, în apropierea căreia se află şi o staţie de cercetare, este pe cale să se desprindă

Microbii din permafrost vor decide soarta planetei

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial