O nouă sursă de gaze cu efect de seră, descoperită în permafrostul siberian

O parte importantă a abordării crizei climatice constă în înțelegerea a ceea ce se întâmplă în atmosfera Pământului în ceea ce privește încălzirea și răcirea și a factorilor care le influențează. Acum oamenii de știință au descoperit o nouă sursă masivă de gaze cu efect de seră; este vorba de o sursă de protoxid de azot (N2O), unul dintre gazele care provoacă încălzirea planetei noastre.

Sursa acestui protoxid de azot este un tip abundent de permafrost numit Yedoma, bogat în material organic, care se întinde pe peste un milion de kilometri pătrați de pământ în emisfera nordică, notează Science Alert.

• Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor
• Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice

Aici, cercetătorii au studiat râurile Lena și Kolyma, din nord-estul Siberiei, constatând că, pe măsură ce permafrostul se topește de-a lungul marginilor apei, eliberează între 10 și 100 de ori cantitatea de protoxid de azot care ar fi de obicei așteptată de la dezghețarea permafrostului.

Protoxidul de azot e mai puțin abundent decât dioxidul de carbon, dar mult mai periculos

„Conținutul ridicat de gheață din Yedoma îl face vulnerabil la dezghețul brusc și la colapsul solului, permițând mobilizarea rapidă a stocurilor de carbon și azot din sol după dezgheț”, scriu cercetătorii în lucrarea lor.

„De-a lungul râurilor arctice și a zonei de coastă a platformei arctice, dezghețarea permafrostului Yedoma creează expuneri Yedoma abrupte, înalte de zeci de metri, unde sunt îndeplinite multe dintre condițiile cunoscute pentru a favoriza emisiile de N2O din solurile afectate de permafrost”, au adăugat oamenii de știință.

Protoxidul de azot este produs de microbii din sol. Deși gazul nu este la fel de abundent ca dioxidul de carbon și metanul în atmosferă, are un efect mult mai semnificativ în ceea ce privește temperaturile: este de aproape 300 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon ca agent de încălzire pe o perioadă de 100 de ani.

Analiza permafrostului efectuată de cercetători a dezvăluit procese specifice din Yedoma care au contribuit la o producție atât de mare de N2O: este parțial de-a face cu viteza cu care sedimentele se usucă și se stabilizează după dezghețare. Deși emisiile de protoxid de azot din permafrost încep la o viteză mică, ele cresc rapid în mai puțin de un deceniu.

Ceea ce se întâmplă în sol pe măsură ce se dezgheață este că populația de microbi producătoare de N2O crește, în timp ce populația de microbi care consumă N2O se micșorează. Acest lucru modifică ciclul azotului și înseamnă că este eliminat semnificativ mai mult protoxid de azot.

Aceste gaze cu efect de seră ar putea fi întâlnite în mai multe locuri

„Deși este important să ne amintim că emisii atât de mari de N2O vor avea loc în anumite scenarii, aceste condiții nu se limitează la dezghețurile regresive de-a lungul râurilor studiate aici”, scriu cercetătorii.

„Yedoma bogată în azot perturbată asemănător cu o acoperire succesivă de plante este răspândită de-a lungul țărmurilor, coastelor, versanților și văilor lacurilor din regiunea Yedoma formate prin topirea gheții”,  adaugă aceștia.

Cu alte cuvinte, condițiile de aici (conținutul ridicat de gheață din Yedoma expus la suprafață, ceea ce înseamnă dezghețare rapidă), nivelurile potrivite de umiditate și suficient timp pentru ca populațiile microbiene să se schimbe, pot fi găsite în multe alte locuri.

Anterior, cercetătorii au crezut că azotul prins în permafrost nu era o îngrijorare deosebită în ceea ce privește schimbările climatice, deoarece ciclul azotului în solul rece arctic este de obicei foarte lent (emisiile mari de N2O provin de obicei din agricultură).

Studiul deschide drumul către noi cercetări care să implice gaze cu efect de seră

Acest studiu arată că trebuie făcute mult mai multe cercetări asupra cât de mult azot ar putea fi stocat în aceste peisaje reci, cât de repede ar putea fi eliberat și care ar putea fi efectele asupra încălzirii globale și asupra acestor ecosisteme în ansamblu.

„Eliberarea de azot din permafrostul dezghețat poate îmbunătăți substanțial disponibilitatea azotului în ecosistemele arctice, care, pe lângă răspunsul climatic direct sub formă de protoxid de azot, poate avea consecințe importante asupra fixării carbonului de către plante și asupra eutrofizării sistemelor de apă”, spune cercetătorul de mediu Maija Marushchak, de la Universitatea din Finlanda de Est.

Cercetarea a fost publicată în Nature Communications.

Vă recomandăm să citiți și:

O lume pierdută oferă o privire asupra planetei înainte de ultima eră glaciară

Imagini excepționale cu lupi, într-o pădure din Piatra Craiului. Ce analizează specialiștii

Cercetătorii au demonstrat pentru prima oară că ciorile sunt capabile de gândire conștientă

O micro-fosilă cu o vechime de un miliard de ani, înrudită cu primele plante de uscat