Cum au ajuns Munții Anzi atât de mari? Cercetătorii le-ar fi aflat secretul

După orice măsurătoare, Munții Anzi sunt foarte mari. Străbătând America de Sud pe o distanță de aproximativ 8.900 de kilometri, Anzii ating până la 7 kilometri în înălțime și se întind până la 700 de kilometri în lățime.

Dar cum a ajuns lanțul de munți la această scară gigantică? Tectonica plăcilor – mișcarea marilor plăci de scoarță terestră de-a lungul planetei – poate crea creste muntoase pe măsură ce secțiuni mai lente sunt forțate în sus de regiuni cu mișcări mai rapide.

• Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
• Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua…

Deși conceptul este simplu în teorie, urmărirea vitezei mișcărilor tectonice pe scări temporale mai scurte de 10 până la 15 milioane de ani este dificilă pentru geologi.

Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au folosit o metodă dezvoltată recent pentru a obține o privire mai detaliată asupra mișcării plăcii sud-americane care a format Anzii.

Aceștia au identificat o încetinire de 13% în anumite părți ale plăcii în urmă cu 10-14 milioane de ani și o încetinire de 20% în urmă cu 5-9 milioane de ani – suficient pentru a explica unele dintre caracteristicile pe care le vedem astăzi.

O privire mai detaliată asupra mișcării plăcii care a format Anzii

„În perioadele de până la cele două încetiniri, placa aflată imediat la vest, placa Nazca, a intrat în munți și i-a comprimat, făcându-i să crească în înălțime”, spune geologul Valentina Espinoza de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca.

„Acest rezultat ar putea indica faptul că o parte din lanțul preexistent a acționat ca o frână atât pentru placa Nazca, cât și pentru placa sud-americană. Pe măsură ce plăcile și-au încetinit viteza, munții au devenit în schimb mai largi”.

Tehnica folosită în cadrul studiului începe cu mișcarea absolută a plăcilor (APM), adică mișcarea plăcilor în funcție de punctele fixe de pe Pământ. APM este determinată în principal prin studierea activității vulcanice din scoarță, unde dârele de magmă le spun geologilor cum s-au deplasat plăcile, scrie ScienceAlert.

Apoi, există mișcarea relativă a plăcilor (RPM), adică mișcarea plăcilor în raport unele cu altele. Aceasta este calculată folosind o gamă mai largă de indicii, inclusiv date de magnetizare încorporate în fundul oceanului care semnifică mișcarea rocilor, și oferă date de rezoluție mai mare (scară temporală mai mică) decât APM.

Munții Anzi ating până la 7 kilometri în înălțime

Pentru a determina rata de mișcare a plăcii sud-americane, geologii au folosit datele RPM de înaltă rezoluție pentru a estima APM prin intermediul unor calcule matematice detaliate. Prin validarea datelor prezise cu date geologice de care suntem siguri, metoda le permite experților să afle mult mai multe despre interacțiunile dintre plăcile tectonice.

„Această metodă poate fi folosită pentru toate plăcile, atâta timp cât sunt disponibile date de înaltă rezoluție”, spune geologul Giampiero Iaffaldano, de la Universitatea din Copenhaga.

„Speranța mea este că astfel de metode vor fi folosite pentru a rafina modelele istorice ale plăcilor tectonice și, astfel, pentru a îmbunătăți șansele de a reconstrui fenomene geologice care rămân neclare pentru noi”.

Echipa s-a întrebat, de asemenea, de ce aceste două încetiniri semnificative au avut loc în primul rând. În timp ce câteva milioane de ani reprezintă o perioadă lungă pentru noi, pe scara timpului geologic este practic o clipită.

Cercetarea a fost publicată în Earth and Planetary Science Letters.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Câți cetățeni au contribuit în ultimele două decenii la tranziția Europei spre energia regenerabilă?

Munții Făgăraș, repopulați cu 12 zimbri

Diversitatea păsărilor a crescut în pădurile arse grav din sudul munților Apalași

O nouă lege a naturii! Șoarecii cresc mai mari pe partea mai ploioasă a munților