Este adevărat că elefanții nu fac cancer? Teoretic, animalele mari ar trebui să dezvolte cancer mai des decât cele mici, iar această aparentă contradicție i-a nedumerit pe biologii timp de decenii.
Mulți cercetători în oncologie au sperat că răspunsul la tratarea cancerului uman ar putea fi găsit în genomul elefanților.
Totuși, un nou studiu susține că această direcție de cercetare ar putea fi o falsă pistă, deoarece animalele mari, inclusiv elefanții, sunt de fapt destul de predispuse la cancer.
Cu cât un animal este mai mare, cu atât are mai multe celule în corp și cu atât mai multe diviziuni celulare au loc de-a lungul vieții sale. Deși dimensiunea unui animal nu determină întotdeauna durata sa de viață, cele două aspecte sunt adesea corelate. Fiecare diviziune celulară vine cu riscul unor mutații, iar unele dintre acestea pot duce la cancer. Totuși, observațiile din ultimele decenii au contrazis această logică, ceea ce a dus la formularea „paradoxului lui Peto”, numit după Sir Richard Peto, care a evidențiat pentru prima dată această discrepanță acum aproape 50 de ani.
Este adevărat că elefanții nu fac cancer? În timp, zvonurile conform cărora anumite specii, precum rechinii și elefanții, ar fi aproape imune la cancer au dus la o adevărată mitologie, atât în rândul cercetătorilor, cât și al publicului larg. Însă o echipă condusă de profesorul Chris Venditti, de la Universitatea din Reading (Anglia), susține că aceste afirmații sunt eronate. Studiul lor a comparat ratele de cancer la 263 de specii, incluzând mamifere mari precum elefanții și girafele, dar și reptile de dimensiuni considerabile.
Un studiu anterior, realizat anul trecut, a ajuns la concluzii contradictorii. Pe de o parte, acesta a sugerat că ratele de cancer sunt mai mari la animalele mari, ceea ce contrazice paradoxul lui Peto. Pe de altă parte, legătura era una slabă, iar durata lungă a gestației, caracteristică speciilor mari, părea să fie asociată cu rate mai scăzute ale cancerului.
Pentru a verifica aceste rezultate, echipa lui Venditti a folosit aceleași date, dar a realizat o nouă analiză. „Toată lumea cunoaște mitul conform căruia elefanții se tem de șoareci. Dar când vine vorba de riscul de cancer, șoarecii sunt cei care au mai puțin de ce să se teamă. Am demonstrat că speciile mai mari, precum elefanții, au de fapt rate mai mari de cancer, exact ceea ce ne-am aștepta, având în vedere numărul mai mare de celule care pot suferi mutații”, a declarat Venditti.
Cercetătorii au făcut distincția între păsări și mamifere, pe de o parte, și amfibieni și reptile, pe de altă parte. Spre deosebire de mamifere și păsări, care își opresc creșterea la maturitate, reptilele și amfibienii continuă să crească pe tot parcursul vieții.
Totuși, indiferent de categorie, rezultatele sugerează că speciile mai mari au rate mai ridicate ale cancerului. Mai exact, cercetătorii afirmă că nu au găsit nicio dovadă care să susțină ideea că elefanții asiatici au o incidență excepțional de scăzută a cancerului, deși sunt adesea citați ca exemplu clasic al paradoxului lui Peto.
Cu toate acestea, ideea că elefanții sunt imuni nu este complet lipsită de fundament. Deși ratele lor de cancer sunt mai mari decât la șoareci, acestea sunt similare cu cele ale unor animale de zece ori mai mici, cum ar fi tigrii. Acest lucru sugerează că elefanții au dezvoltat mecanisme eficiente de apărare împotriva cancerului, mecanisme ce ar putea fi caracteristice speciilor care au crescut rapid în dimensiuni pe parcursul evoluției, scrie IFL Science.
„Atunci când speciile au avut nevoie să devină mai mari, au dezvoltat și mecanisme remarcabile de apărare împotriva cancerului. Elefanții nu trebuie să-și facă griji pentru dimensiunea lor, au dezvoltat instrumente biologice sofisticate pentru a ține cancerul sub control. Este un exemplu superb despre cum evoluția găsește soluții la provocări complexe”, a explicat dr. Joanna Baker.
Studiul a identificat și specii cu rate anormal de mari sau de mici ale cancerului în raport cu dimensiunea lor. De exemplu, deși s-a demonstrat că șobolanii-cârtiţă golaşi nu sunt complet imuni la cancer, incidența bolii în rândul lor rămâne extrem de scăzută.
În schimb, perușii par să fi avut cel mai mare ghinion, dezvoltând cancer de 40 de ori mai des decât ar sugera dimensiunea lor. Aceasta este cea mai mare discrepanță observată în eșantionul analizat. O veste tristă pentru iubitorii acestor păsări, dar, așa cum subliniază dr. George Butler, de la University College London (Anglia), cel mai important aspect al cercetării este identificarea speciilor care sunt natural mai rezistente la cancer.
„Descoperirea speciilor care au mecanisme naturale de luptă împotriva cancerului deschide noi direcții interesante pentru cercetare. Studiindu-le, putem înțelege mai bine cum se dezvoltă cancerul și, eventual, descoperi noi metode de tratament. Acest lucru ar putea duce la descoperiri revoluționare în viitor”, a declarat Butler.
Deja cunoaștem câteva dintre aceste mecanisme. De exemplu, elefanții au aproximativ 20 de copii ale genei TP53, care suprimă tumorile, în timp ce oamenii au doar una, situată pe cromozomul 17. De asemenea, liliecii Myotis pilosus au dezactivat mai mulți markeri genetici asociați cancerului la alte animale.
Cu toate acestea, suntem abia la începutul explorării mecanismelor biologice care ajută anumite specii să lupte împotriva cancerului. Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, sugerează că există încă multe lucruri de descoperit în acest domeniu fascinant.
Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul
Păsările urbane se mișcă mai mult decât cele din mediul rural
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție