Dintre toate adaptările bizare care au apărut în oceanele lumii, cea a peștelui-butoi (Barreleye fish) ar putea fi cea mai impresionantă.
Peștele-butoi stă de obicei nemișcat în apele adânci și întunecate, cu ochii orientați în sus, folosind vederea sa sensibilă pentru a detecta siluetele prăzii de deasupra.
Se crede că pigmenții verzi din ochii săi ajută la blocarea oricărei lumini solare rămase de la suprafață, permițând peștelui să detecteze mai bine strălucirea slabă a bioluminescenței meduzelor și a altor creaturi de deasupra sa.
O parte din dieta sa provine de la crustaceele minuscule și alte animale mici care au fost prinse în tentaculele meduzelor. S-a sugerat că sistemul vizual neobișnuit al peștelui îl ajută să-și urmărească prada, în timp ce capul său transparent, plin de lichid, îl protejează de celulele înțepătoare ale tentaculelor.
Peștele-butoi (Macropinna microstoma) a fost descris pentru prima dată în 1939. Deși oamenii de știință nu știu exact cât de larg este arealul său în oceanele Pământului, majoritatea observațiilor au fost făcute în Pacificul de Nord, din Marea Bering până în Japonia și Baja California, scrie IFLScience.
Deoarece scutul plin de lichid al peștelui-butoi se prăbușește de obicei atunci când peștele este tras la suprafață în plase, el apare rar în descrierile sau desenele științifice.
Cu toate acestea, în 2009, cercetătorii de la MBARI au avut norocul să captureze un exemplar viu, care a supraviețuit câteva ore într-un acvariu de la bord. Această ocazie rară le-a permis să confirme că peștele își poate roti ochii tubulari înainte pentru a se concentra asupra hranei din fața sa, infirmând astfel credința de lungă durată că privirea sa era fixată permanent în sus.
Acest comportament a fost, de asemenea, surprins în filmările lor incredibile, realizate cu ajutorul submarinelor operate de la distanță, în largul coastei Californiei Centrale, la o adâncime de 600 până la 800 de metri.
Peștii-butoi nu sunt singurele animale care au evoluat cu părți transparente ale corpului. Calamarii-de-sticlă sunt aproape în totalitate transparenți, o tactică relativ comună în adâncurile mării, folosită pentru a se camufla de pradă și de prădători deopotrivă.
La suprafața Pământului, broaștele-de-sticlă din America Centrală și de Sud tropicală au, de asemenea, abdomen translucid, permițând observatorilor să le vadă inima, ficatul și alte organe interne. Așadar, acest lucru servește drept camuflaj, integrând broaștele perfect în mediul lor înconjurător și făcându-le mai greu de reperat de către prădători.
Test de cultură generală. Care pește latră și mușcă?
Experimentele arată că peștii sălbatici îi pot recunoaște pe scafandri
Fenomen extraordinar pe un râu din Brazilia: mii de pești „escaladează” o cascadă
Peștii suferă „10 minute de durere intensă” înainte de a muri în timpul pescuitului comercial