Copiii au capacitatea de a învăţa singuri! Cum îi putem ajuta să îşi îmbunătăţească acest atu?

În urmă cu sute de ani, strămoşii noştrii învăţau de la părinţii lor, mătuşi, unchi sau membrii ai comunităţilor în care locuiau. Ucenicia şi învăţarea prin cooperare este metoda prin care oamenii învaţă natural. Învăţăturile şi învăţarea au fost mereu o parte integrată a comunităţilor umane, de obicei prin învăţarea de la cel mai bătrân, prin cooperare sau cu ajutorul activităţilor creative comune. De-a lungul timpului, fiecare adult dintr-o comunitate a fost, într-un fel sau altul, un învăţător.

• Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri
• Vitamina care ar putea încetini îmbătrânirea

Mediul în care creşte un copil are un rol crucial în dezvoltarea sa ulterioară şi îşi pune decisiv amprenta asupra capacităţii sale de învăţare. Cercetătorii moderni din domeniul neuroplastiei au catalogat creierul copiilor capabil de a funcţiona în procesul de învăţare încă de când aceştia se nasc, iar eforturile părinţilor şi ale învăţătorilor trebuie să ţină cont de acest aspect. Din păcate, foarte mulţi politicieni nu ţin cont de acest aspect în ceea ce priveşte dezvoltarea procesului de învăţare, iar învăţarea optimă este mai degrabă inhibată decât încurajată. Copiii învaţă lucruri noi în fiecare zi prin metode diferite şi de ceea ce nu se ţine cont este faptul că educaţia nu este ceva ce se dobândeşte doar în mediul academic şi că testarea şi evaluarea copiilor nu a existat dintotdeauna.

Copiii se dezvoltă atunci când au posibilitatea de a îşi direcţiona singuri procesul de învăţare şi de a îşi dezvolta abilităţile într-un mod semnificativ. În acest sens, ei au nevoie să practice activităţi precum cititul, desenatul sau utilizarea unui instrument în scopul dezvoltării noilor abilităţi de către creier şi corp.

Înţelegerea modului în care aceste abilităţi se pot dobândi şi dezvolta este mult mai important decât memorarea unor răspunsuri corecte în vederea unor testări. Din fericire, noile metode inovative de învăţare se bazează pe acest principiu al înţelegerii acestui mecanism. Curricula nu trebuie să fie creată pe baza unor informaţii textuale, care îşi doreşte doar nişte tineri care stau ore în şir în faţa calculatorului sau care stau tăcuţi în băncile lor ascultând profesorul. Aceasta nu este o metodă prin care oamenii pot învăţa!

Ce nu trebuie să facă profesorul

Nu este deloc în regulă ca învăţătorii şi profesorii să aştepte de la copii colectarea informaţiilor, să facă o comparaţie între aceştia şi să aibă pretenţia ca aceştia să înveţe aceleaşi lucruri în acelaşi timp şi în acelaşi mod. Această metodă a fost introdusă la începutul secolului, în intenţia de a crea viitori muncitori supuşi, ascultători, fără creativitate, gândire critică sau dorinţa de cunoaştere. Însă, în contextul evoluţiei omenirii, aceste conştiinţe în ceea ce priveşte procesul de învăţare trebuiesc abandonate.

 În momentul în care citim cărţi de plăcere, dansăm, desenăm, cântâm la un instrument, ne dezvoltăm abilităţile şi, mai mult decât atât, le ducem către perfecţionare, devenind, astfel, mult mai experimentaţi prin timpul şi dedicaţia pe care o acordăm unui lucru care ne face plăcere.

Învâţând anumite lucruri doar pentru a fi folosite la un test scris, pentru obţinerea unui note mari, cei care practică această activitate îşi vor da seama că, în viaţa reală, nu vor fi capabili să folosească aceste cunoştiinţe şi, mai mult decât atât, nu le vot fi de folos. Acum, la începutul secolului XXI, datoria noastră este aceea de a înlătura acest model învechit şi de a stopa ca activitatea elevilor să fie doar aceea de a asculta profesorii, de a aduna informaţii şi de a sta ore întregi în faţa calculatorului.

Sursa: Creative System Thinking