Fenomen unic în Sistemul Solar. Şanţurile de pe Phobos, luna lui Marte, au fost cauzate de rostogolirea rocilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Studiul, publicat în Planetary and Space Science, a folosit modele computerizate pentru a simula mişcarea detritusului de la craterul Stickney. Modelele arată că rocile care s-au rostogolit pe suprafaţa satelitului natural în urma impactului care a format craterul ar fi creat dungile care se văd astăzi pe Phobos, scrie Phys.

„Aceste şanţuri sunt o trăsătură distinctă pe Phobos, iar cum s-au format a reprezentat un subiect de dezbatere timp de 40 de ani”, a precizat Ken Ramsley, conducătorul studiului de la Brown University. „Credem că acest studiu este un alt pas pentru a aduce o explicaţie”, a adăugat acesta.

• O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos
• „Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?

Cu o dimensiune de 27 de kilometri pe axul cel mai lung, Stickney este un crater imens cu diametrul de 9 kilometri. Impactul care l-a format ar fi eliberat tone de material, făcând teoria rostogolirii rocilor una plauzibilă. Dar există totuşi o problemă cu teoria.

Spre exemplu, nu toate dungile sunt dispuse radial de la craterul Stickney, unele şanţuri fiind intersectate. Mai mult, unele dungi trec chiar prin crater, sugerând desigur că structura deja exista atunci când rocile s-au rostogolit prin el. De asemenea, există şi un loc pe Phobos lipsit de aceste dungi. De ce acestea au ocolit o anumită zonă?

Credit: Ken Ramsley/Brown University

Pentru a răspunde la întrebări, Ramsley a creat modele computerizate pentru a vedea dacă există şanse ca acestea să recreeze tiparele de pe Phobos. Simulările au arătat căile rocilor ejectate de la Stickney, luând în considerare topografia, forma, mediul gravitaţional al obiectului, rotaţia şi orbita în jurul lui Marte.

Cercetătorii au fost surprinşi să vadă cât de bine aceste modele au recreat tiparele de dungi de pe luna marţiană. „Modelul este un simplu experiment realizat pe un laptop. Am pus toate ingredientele de bază, apoi am apăsat pe buton să vedem ce se întâmplă”, a precizat Ramsley.

Simulările arată că datorită dimensiunii mici şi a gravitaţiei slabe a lui Phobos, rocile au continuat să se rostogolească o distanţă semnificativă pentru a reveni în partea opusă a satelitului, făcând o călătorie în jurul lui Phobos.

Desprinderea mai explică şi de ce unele dungi sunt intersectate. Modelele arată că cele realizate imediat după impact au fost intersectate la minute-ore după de rocile care îşi completau călătoria globală. În unele cazuri, acestea se întorceau la locul de origine: craterul Stickney.

Credit: Ken Ramsley/Brown University

Apoi este zona lipsită de şanţuri. Studiul a arătat că regiunea are o altitudine mai mică, comparativ cu restul obiectului. Simulările arată că rocile s-au desprins de suprafaţă pe acea porţiune „moartă”, revenind atunci când altitudinea a crescut (imaginea de mai sus).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Prima imagine cu luna Phobos a lui Marte, realizată de sonda Odyssey după 16 ani de orbitat Planeta Roşie

Un studiu scoate la iveală o posibilitate fascinantă: Marte poate avea inele, asemenea lui Saturn

NASA a făcut o descoperire stranie despre planeta Marte. ”A început deja să se distrugă” – FOTO

De ce nu poate fi teraformată planeta Marte?