Home » Știință » Premieră în astronomie! Un telescop a găsit o pereche cosmică ciudată într-o galaxie învecinată

Premieră în astronomie! Un telescop a găsit o pereche cosmică ciudată într-o galaxie învecinată

Publicat: 07.03.2025

Pentru prima dată în istorie, astronomii au observat lumina în raze X de la o pereche de obiecte cosmice din galaxia învecinată Micul Nor al lui Magellan. Doar câteva astfel de sisteme au fost găsite până acum. 

Pentru a descoperi originea acestei noi lumini celeste, denumită EP J0052, oamenii de știință au îndreptat Telescopul WXT de pe sonda Einstein în direcția respectivă, dar și alte instrumente cum ar fi telescoapele Swift și NICER de la NASA și telescopul XMM-Newton de la Agenția Europeană Spațială.

Cuplul ciudat este format dintr-o stea mare și foarte fierbinte, cu o masă de peste 10 ori mai mare decât cea a Soarelui nostru și o pitică albă, cu o masă similară cu cea a stelei noastre. Aceasta este prima dată când oamenii de știință au putut urmări lumina cu raze X care venea de la această pereche curioasă, încă de la explozia inițială și până la dispariția sa.

O descoperire rară

„Urmăream surse trecătoare, atunci când am dat peste acest nou punct de lumină cu raze X provenind din Micul Nor al lui Magellan. Ne-am dat seama că ne uitam la ceva neobișnuit, ceva ce numai Sonda Einstein putea observa,” spune Alession Marino, un cercetător al Instituției Științei Spațiului din Spania și autor coordonator studiului care anunță descoperirea.

„Asta pentru că, dintre telescoapele actuale care monitorează razele X ale cerului, Telescopul WXT este singurul care poate observa razele X cu energie scăzută cu destulă sensibilitate pentru a găsi sursa adevărată”, a adăugat Marino, potrivit unui comunicat de presă.

Inițial, oamenii de știință au crezut că EP J0052 ar putea fi un tip de sistem binar bine cunoscut care strălucește cu raze X. Această pereche este formată dintr-o stea de neutronică care absoarbe material de la steaua masivă care o acompaniază.

Monitorizarea care schimbă jocul

Mulțumită Sondei Einstein care a descoperit sursa chiar de la prima explozie de lumină, oamenii de știință au putut analiza date obținute de la diferite instrumente. Au examinat cum lumina varia de-a lungul unor lungimi de raze X, pe parcursul a șase zile și au studiat o parte dintre elementele găsite în materialul care a explodat, precum nitrogen, oxigen și neon.

„Ne-am dat seama repede că ne confruntăm cu o descoperire rară a unui cuplu celest foarte misterios. Acest duo ciudat este format dintr-o stea masivă pe care noi o numim steaua Be, cântărind de 12 ori masa Soarelui, și o pitică albă moartă, un obiect compact și hiper-dens, cu o masă similară cu cea a stelei noastre”, explică Marino.

Despre Sonda Einstein

Cele două stele orbitează aproape una de cealaltă, iar câmpul gravitațional intens al piticii albe atrage materie de la companionul ei. Pe măsură ce din ce în ce mai multă materie ( în mare parte hidrogen) ajunge la acest obiect compact, gravitația sa puternică o compresează, până când o explozie nucleară este inițiată. Aceasta creează o rază de lumină strălucitoare de-a lungul unor lungimi de undă, trecând de la lumină vizibilă, la UV și raze X.

„Izbucnirile de la pereche au fost extraordinar de greu de observat, deoarece sunt cel mai bine observate cu raze X de energie scăzută. Sonda Einstein oferă șansa unică de a descoperi aceste surse trecătoare și să ne testăm înțelegerea despre cum evoluează stelele masive,” remarcă Erik Kuulkers, astronom la ESA.

Sonda Einstein este o misiune a Academiei Chineze de Știință care lucrează în parteneriat cu Agenția Europeană Spațială, Instituția Max-Planck pentru Fizică Extraterestră din Germania și Centrul Național Spațial d’Études din Franța. A fost lansată de la centrul Xichang din China pe data de 9 ianuarie 2024 și are la bord două instrumente.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Ce s-a întâmplat cu creierul lui Albert Einstein după moarte?

Fizicianul evreu premiat cu Nobel care a contribuit apoi masiv la dezvoltarea bombei atomice. A intrat într-un conflict deschis chiar cu Einstein

O stea pitică albă ”ultramasivă” ar fi putut apărea prin ciocnirea a două stele mai mici
O nouă pitică cenușie a fost descoperită cu ajutorul telescopului TESS

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea provocată de reintrarea rachetelor în atmosferă a fost măsurată pentru prima dată
Poluarea provocată de reintrarea rachetelor în atmosferă a fost măsurată pentru prima dată
Proiectul „Învierea”: Suntem pregătiți să împărțim planeta cu speciile pe care le-am crezut pierdute?
Proiectul „Învierea”: Suntem pregătiți să împărțim planeta cu speciile pe care le-am crezut pierdute?
O specie de pisică latră precum un câine. Unde trăiește „Felis margarita”?
O specie de pisică latră precum un câine. Unde trăiește „Felis margarita”?
Santiago Ramón y Cajal, părintele neuroștiinței moderne. Omul care a descoperit structura reală a creierului
Santiago Ramón y Cajal, părintele neuroștiinței moderne. Omul care a descoperit structura reală a creierului
Ar putea fi monogamia calea către fericire? Iată ce spune știința despre satisfacția în cuplu!
Ar putea fi monogamia calea către fericire? Iată ce spune știința despre satisfacția în cuplu!
Efectul de turmă pe rețelele sociale: de ce creierul „abdică” și cum îți recuperezi judecata critică
Efectul de turmă pe rețelele sociale: de ce creierul „abdică” și cum îți recuperezi judecata critică
Recordul de longevitate: Suntem prima generație care ar putea atinge pragul biologic de 120 de ani?
Recordul de longevitate: Suntem prima generație care ar putea atinge pragul biologic de 120 de ani?
Cum ne „sculptează” societatea dorințele intime fără să ne dăm seama
Cum ne „sculptează” societatea dorințele intime fără să ne dăm seama
Iubiri care au schimbat istoria. Relațiile controversate ale liderilor care au influențat imperii
Iubiri care au schimbat istoria. Relațiile controversate ale liderilor care au influențat imperii
Un nou studiu confirmă faptul că Luna se micșorează
Un nou studiu confirmă faptul că Luna se micșorează
Cum va fi vremea în ultima săptămână din februarie? Prognoza anunțată de ANM!
Cum va fi vremea în ultima săptămână din februarie? Prognoza anunțată de ANM!
Cinci țări din Europa vor să creeze centre de returnare a migranților în Africa
Cinci țări din Europa vor să creeze centre de returnare a migranților în Africa
Șeful ONU António Guterres nu vrea ca viitorul Inteligenței Artificiale să depindă de miliardari
Șeful ONU António Guterres nu vrea ca viitorul Inteligenței Artificiale să depindă de miliardari
Înfiinţarea primului sindicat din România: al tâmplarilor
Înfiinţarea primului sindicat din România: al tâmplarilor
Care este cea mai bună sare pentru scăderea tensiunii arteriale și protejarea inimii?
Care este cea mai bună sare pentru scăderea tensiunii arteriale și protejarea inimii?
„Când credeți că veți putea cumpăra o locuință?”: Iată ce au răspuns europenii!
„Când credeți că veți putea cumpăra o locuință?”: Iată ce au răspuns europenii!
Mii de români au rămas fără loc de muncă în 2025
Mii de români au rămas fără loc de muncă în 2025
România, țara europeană cu șoferi agresivi și cele mai periculoase drumuri
România, țara europeană cu șoferi agresivi și cele mai periculoase drumuri